Pentru noi, Angelo și George, Retezatul este și va rămâne întotdeauna muntele nostru de suflet. De două ori, în 1988 și 1991, l-am străbătut şi de fiecare dată am petrecut aici cȃteva zile. Acolo am învățat să iubim și să respectăm Muntele. Acolo, am cunoscut și am gravat legile și învățăturile lui în capul și în inimile noastre. RETEZATUL și-a pus amprenta asupra noastră pentru totdeauna: el este sursa pentru o mare parte din ceea ce noi am realizat în viață și ce am devenit azi. În 2010, eu, Angelo, am vrut să îi fac cunoscut acest munte şi fiului meu cel mare, Radu. Mai jos este povestea călătoriei noastre.
Accesul în munte
Prima etapă este drumul din Bucureşti, capitala României, pȃnă în oraşul Petroşani, care poate fi parcurs cu maşina în aproximativ 7 (şapte) ore, cu o pauză. Din Petroşani, există mai multe posibilităţi de a ajunge la Lacul Bucura, 2041 metri altitudine.
Prima zi: Buta – Bucura
Informare: de la Buta se poate ajunge la Bucura urmând marcajul 'cruce roșie'. Avem nevoie de aproximativ 6 (şase) ore, incluzând şi pauzele obligatorii pentru a admira natura, munții și pentru a face fotografii cu ei. Din punct de vedere tehnic, traseul este ușor în partea lui de început pentru a deveni «moderat» şi chiar «dificil» pe anumite porţiuni, pe măsură ce ne apropiem de Bucura. Din punct de vedere fizic, este dificil, pentru că sunt aproximativ 6 km de parcurs și o diferență de nivel de peste 500 de metri. Odată ce am ajuns la Buta, mă uit în jurul meu și constat că și clădirea și împrejurimile ei sunt ca în amintirile mele.
Amintiri
Petrecem mai multe minute pe o banca în faţa cabanei, povestindu-i lui Radu cum a fost trecerea noastră pe acolo în 1988. Eram la finalul expediţiei, după ce petrecusem cȃteva zile în munte. Eram tineri și atât de fericiți, pentru că făcusem drumeții minunate în magica inimă de piatră a Retezatului. Dar ne era şi foame aşa că am găsit numai câțiva biscuiți cam mucegăiți; ne-am considerat norocoși, pentru că în acele vremuri totul lipsea, hrana în primul rând – 'bucuria' de a trăi sub jugul unui regim comunist. Din fericire, astăzi România nu mai este o țară comunistă și, prin urmare, am putut savura o delicioasă prăjitură făcută în casă. Numai bine ca să avem energie pentru ce va urma.
Căci obiectivul nostru pentru prima zi în Retezat este să ajungem la Lacul Bucura. La început, poteca este de pământ, iarba este prezentă peste tot, iar brazii sunt înalți, impunători. Cȃştigăm în altitudine, dar lent. Pe măsură ce avansăm, peisajul începe să se schimbe: poteca este din ce în ce mai mult cu pietre mici şi mari, copacii se fac tot mai mici, iar stâncile 'retezate' îşi fac apariţia; ne apropiem de "inima de piatră" a Retezatului.
Inima de piatră a Retezatului
După aproximativ 3 ore de mers, ajungem la locul numit "Poiana Pelegii". În amintirile mele, aici era doar un luminiș, o poieniţă cu o priveliște de vis asupra măreţelor vârfuri ale masivului. Numai că, acum, avem surpriza să descoperim că un drum asfaltat a fost amenajat până aici, iar maşinile pot fi lăsate într-un fel de parcare creată ad-hoc, pe marginea drumului. Este de înţeles, căci, de acolo, este și mai ușor să ajungi la Bucura. Noi facem aici o pauză mai lungă, pentru a mânca de prânz, dar şi ca să privim spectacolul fascinant oferit de vârfurile pe care intenţionăm să urcăm zilele următoare. Din păcate, norii îşi fac apariţia, din ce în ce mai mulţi, mai negri și plini de apă.
Noi nu renunţăm!
Îi spun lui Radu că avem posibilitatea de a reveni la Buta pentru a încerca să evităm ploaia care se anunţă a fi torenţială. Radu respinge sec ideea, declarând ferm: "Tati, mergem până la capăt. Noi nu renunţăm". Deci, ne punem în mişcare către Bucura; pe măsură ce câştigăm în altitudine, pietrele şi stâncile sunt din ce în ce mai mult prezente pe poteca pe care o urmăm, în timp ce locul brazilor este luat, treptat-treptat, de jnepeni. Când auzim tirul de avertisment sub formă de tunete și fulgere al ploii ce va veni, ne pregătim pelerinele.
Și chiar atunci îi intâlnim pe cei patru tineri plecaţi din Poiana Pelegii pentru a petrece două zile la Bucura. Nu erau pregătiţi pentru o asemenea vreme, şi încă pe un munte ca Retezatul, aşa că erau înfricoşaţi şi mergeau chiar şi mai încet decât noi.
Paranteză: conform 'legilor muntelui', acolo sus, noi toţi suntem prieteni. Ne dăm "Bună ziua" unii altora și suntem întotdeauna gata să vorbim, să facem schimburi de idei şi informaţii, să dăm şi să ascultăm sfaturi privitoare la munte. Dacă cineva are o problemă, trebuie să-i stăm alături, să îi oferim tot ajutorul pe care i-l putem da. În consecinţă, intrăm în vorbă cu ei şi le propunem să facem drumul împreună, ceea ce ei acceptă cu bucurie. De aici, continuăm drumul împreună, în şir indian.
Radu, măturica
Mă plasez în fruntea coloanei; fiind cel mai experimentat din grup, eu trebuie să mă asigur că urmăm marcajul şi să indic celorlalţi modul cel mai potrivit de a aborda porţiunile dificile ale potecii, cum şi pe unde să călcăm. Radu, cel mai experimentat din grup după mine, ocupă ultimul loc; el este "măturica", cel care trebuie să asigure că nimeni nu rămâne în urma grupului, că nu se pierde de noi în natura sălbatică a muntelui. La rândul lor, ei ne ajută cărând rucsacii noştri grei, plini cu cele necesare traiului în munte pentru mai multe zile. Toarnă cu găleata şi nu se va opri decât după un timp care nouă ni se va părea nesfârşit; în realitate, ploaia a ţinut mai puțin de două ore. Iar la scurt timp după ce s-a oprit, EL, lacul Bucura, cel mai mare lac din Retezat, apare maiestuos în faţa ochilor noştri.
Apă clocotită pe post de ciocolată caldă
Vedem aici, pe lângă zona desemnată pentru corturi, și un refugiu. Aflăm că este sediul unei echipe de salvamontişti, gata să plece în intervenţie de câte ori este necesar. Şi din ceea ce ne spun ei, se întâmplă cam des, din păcate. O schimbare majoră faţa de timpurile când am venit aici cu George, când nu exista nimic din toate aceste 'beneficii' ale civilizaţiei, numai natura sălbatică și neîmblânzită; când numai drumeții experimentați și bine pregătiți reușeau să ajungă în acest loc. Sfârșitul zilei ne găsește bând ciocolata caldă pregătită de Radu. Care, probabil din cauza oboselii, trebuie să fi calculat greșit dozajul, pentru că, de fapt, în ceștile cu apă clocotită nu există decât vagi urme de ciocolată. Ne consolăm spunându-ne că e bine şi aşa, că, în fond, este tot ce ne trebuia pentru a ne încălzi după ploaia rece pe care am îndurat-o pe drum. Obosiți, dar mândri de noi înșine și de victoria noastră asupra ploii, ne culcăm devreme pentru a fi în formă mâine pentru o nouă drumeţie.
A doua zi: Vârful Peleaga
Informare: Peleaga cu cei 2509 metri ai săi este cel mai înalt vârf din Masivul Retezat. Pentru a-l atinge plecând de la Bucura, există două trasee pe care le putem combina pentru a face un circuit. Primul, semnalizat cu 'cruce galbenă', este moderat spre dificil, cu zone în care urcuşul este abrupt şi destule porţiuni unde trebuie să ne căţărăm pe stânci, să le escaladăm efectiv ca să putem avansa. Celălalt, marcat cu 'bandă roșie', este ușor spre moderat, începând cu o potecă de pământ care ne duce pe creasta muntelui după un urcuş mai degrabă lejer.
Spre zăpada veşnică
Continuând să înaintăm, vom întâlni şi câteva porţiuni mai stâncoase, dar nimic cu adevărat dificil; numai pe ultima bucată avem un urcuş cu adevărat greu, cu o căţărare în bună regulă pe stânci, care ne scoate pe vârf. Pentru o trăi o experiență cât mai completă a acestei drumeţii, noi vă sfătuim să urmați 'crucea galbenă' la ducere și 'banda roșie' la întoarcere. Începem ziua cerând informaţii de la salvamontiști cu privire la prognoza meteo; din păcate, aceasta nu e favorabilă: ploaie prevăzută pentru după-amiază. Ei ne sfătuiesc, de asemenea, să alegem traseul 'bandă roșie', considerându-l mai potrivit pentru noi. Dar Radu refuză această idee şi plecăm pe 'cruce galbenă'. Iar el se distrează de minune cățărându-se pe toate stâncile întâlnite în drumul nostru, pe potecă sau pe lângă ea; ba mai facem şi un ocol până la un strat de zăpadă veşnică, zăpada aia pe care o întâlneşti tot anul, chiar şi în toiul verii, dar numai la peste 2.000 de metri altitudine.
Am făcut traseul în 2.30 ore, mai mult decât timpul indicat pe marcaj; dar, cu cât urcam mai sus, cu atât mai frumoase erau priveliștile cu Bucura și celelalte lacuri din inima muntelui. Şi desigur că ne-am oprit în mai multe rânduri să le admirăm, să ne minunăm de toate fotografiile care se expuneau în faţa ochilor noştri. Ajunşi pe vârf, avem de gând să facem o pauză mai lungă, să luăm o gustare, să luăm câteva instantanee și să contemplăm îndelung munții din jurul nostru. Din păcate, trebuie să plecăm 10 minute mai târziu, căci ceaţa începea să se lase, iar norii de ploaie să se adune.
Alerta de ploaie
Revenirea la Bucura începem să o facem pe 'bandă roşie'; acest traseu are specificitatea lui: tot timpul, vezi lacul Bucura; în dreapta, când urci, în stânga, când cobori. Dar noi nu l-am parcurs în întregime; după aproximativ o oră, înainte chiar să fi ajuns la jumătatea lui, a trebuit să ieşim din traseu si să optăm pentru o scurtătură, o coborâre directă către Bucura pe pantele abrupte ale muntelui. Este periculos şi nerecomandabil, dar noi ne aflam într-o situaţie de urgenţă: ploaia urma să înceapă din clipă în clipă şi ne mai era şi foarte foame. Şi apoi, Bucura se afla mereu în faţa ochilor noştri şi nu ne puteam pierde. În plus, noi eram bine echipaţi şi antrenaţi, capabili, deci, să facem faţă acestei situaţii excepţionale. Ajungem la cort în mai puţin de o oră, cam în acelaşi cu timp cu ploaia, care nu se va opri decât la căderea serii. Petrecem restul zilei cu ceilalţi turişti, jucând cărţi şi povestindu-ne drumeţiile noastre prin munţi.
Avertisment. Vrem să vă facem cunoscută o altă 'lege' a muntelui: drumeţia se face întotdeauna urmând un traseu care fie este marcat fizic, pe teren, fie este semnalat GPS (sau altceva de acest tip) pe o aplicaţie specifică. Evitaţi să vă deplasaţi altfel.
Ziua a treia
Informare: în centrul Retezatului, se găsesc 8 lacuri, Bucura şi 7 altele. Există un traseu în circuit care permite vizitarea lor şi are marcajul 'punct roşu'. Durează cam 5 ore să îl parcurgi, cu numeroasele pauze obligatorii pentru admirat îndelung şi fotografiat lacurile şi stâncile, cu frumuseţea lor sălbatică care umple mintea şi sufletul. Iniţial, prevăzusem să facem acest traseu, pentru a mă regăsi cu locurile pe care le-am străbătut cu George şi care îmi sunt şi acum foarte dragi. De asemenea, pentru a le prezenta şi lui Radu, căci acestea ocupă un loc special în inima mea. Cum vremea se anunţa frumoasă, am plecat pe traseu cu un pas lent. Urcuşul este uşor, doar câteva porţiuni cu stânci mai abrupte. Radu este în mare formă şi, când consideră că nu întâlnim pe drum destule stânci pe care să se caţere, o mai luăm şi pe lângă să le căutăm. După o oră, ajungem într-un punct de unde vedem bine Lacul Lia; acesta se diferenţiază de celelalte prin forma sa triunghiulară.
La Lia şi Tăul Agăţat
Lia reprezintă una din cele mai frumoase amintiri din viaţa mea: lângă el, am pus cortul şi în 1988 şi în 1991. I-am băut apa şi de aici am plecat pe traseu către vârful Retezat în 1988 şi Peleaga în 1991. Am făcut focuri de tabără pe malul lui, am cântat cântece de munte şi am petrecut multe ore privind şi admirând pietrele şi stâncile atât de specifice ale Retezatului. Terminând de povestit amintirile mele lui Radu, plecăm mai departe pe traseu; trecem pe lângă unele lacuri, pe altele le admirăm mai de la distanţă. Acordăm câteva minute fiecăruia, să îl mângâiem cu privire, cum facem, de altfel, şi cu unele din stâncile din drumul nostru. Trecem pe marcajul 'triunghi roşu' pentru a urca la «Tăul Agăţat», la 2208 metri. Este un lac magnific, străjuit de munte pe o parte a lui, lăsându-ţi impresia că este 'agăţat' de acesta, de aici numele lui.
Ne întâlnim aici cu un grup format de două cupluri de tineri care sunt, ca şi noi, îndrăgostiţi de munte. Unirea celor două grupuri se face practic de la sine, aşa că vom continua pe traseul ales de ei având ca ţintă vârful Retezat. Plecăm, deci, de la Tăul Agăţat pe marcaj 'bandă galbenă', care leagă lacul Bucura de acest vârf. După un urcuş nu foarte greu ajungem pe creasta de deasupra lacului. Deplasându-ne în şir indian, continuăm să înaintăm pe creasta străjuită de o parte şi de alta de prăpăstie.
Istoriile muntelui
Dar suntem veseli, ne amuzăm povestind întâmplări, istorii din drumeţiile noastre în munte, ţipând unii la ceilalţi; că nu ne puteam auzi altfel. Încântaţi de munţii care ne înconjoară şi binedispuşi de schimburile noastre verbale, nu vedem nici când trece timpul, nici distanţa parcursă şi ne trezim că am ajuns deja în Şaua Retezatului. De aici, numai o urcare abruptă ne mai desparte de vârful Retezat. Din păcate, timpul începe să se schimbe în rău: se lasă ceaţa, iar visibilitatea se reduce. Prietenii noştri nu renunţă la planul lor, dar Radu si cu mine preferăm să îi aşteptăm în Şa. E a treia zi de drumeţie pentru noi şi începem să resimţim oboseala, iar traseul de întoarcere este destul de lung şi cu mai multe pasaje dificil de traversat. Aşteptându-i, mâncăm şi ne odihnim pentru a avea forţă pentru drumul de întoarcere; acesta este fără istoric, urmând traseul cel mai scurt pentru a ajunge la Bucura. Chiar şi aşa, ploaia ne prinde din urmă şi ajungem la corturi uzi şi foarte obosiţi. Masa de seară o mâncăm pe jumătate adormiţi.
Ziua a patra – zi de pauză
Era necesară, după cele trei zile de eforturi susţinute, dar care au venit cu descoperirea (pentru Radu) şi regăsirea (pentru mine) Retezatului, a crestelor şi vârfurilor sale fără seamăn, a splendidelor lui lacuri. Fiind soare, profităm de ocazie, pentru a întinde la uscat hainele şi bocancii atât de plouaţi în zilele precedente. Dar 'zi de pauză' nu înseamnă 'lipiţi de cort' nicidecum; ne plimbăm în jurul lacului, ceea ce nu este chiar o bagatelă, căci acesta se întinde pe 9 hectare, cu destule pietre şi stânci în jurul său. Şi desigur că profităm de ziua asta frumoasă pentru a observa îndelung crestele care înconjoară mai mult sau mai puţin lacul, plasându-l într-un fel de depresiune.
Muzichia munţomană
Cealaltă parte a zilei o petrecem cu prietenii noştri de ieri; găsim că suntem cu toţii 'montaniarzi' (am văzut că acum, în 2024, este utilizat mai degrabă termenul de 'munţoman'). Povestim de drumeţiile noastre trecute şi împărtăşim planurile pentru cele pe care vrem să le facem în viitor. Vorbim despre muzică şi constatăm că ascultăm cu toţii 'metal music' şi stabilim că montaniarzii nu ascultă decât acest gen (în plus de cântecele de munte, binenţeles). Si atunci, intervine Radu care zice; 'eu sunt un montaniard, deci o să iubesc acest gen; tati, vreau să mă înveţi asta'. Arc peste timp: în 2020, Radu mă sfătuieşte să ascult grupul său preferat Insomnium (group finlandez de 'death metal mélodic'); de altfel, o bună parte din acest articol este scris ascultând cântecele acestui grup. Si aşa se închide cercul: profesorul care am fost ieri este elevul de astăzi, în vreme ce elevul de ieri s-a transformat azi în profesor. Din păcate, sfârşitul zilei este trist, căci a reînceput să plouă torenţial. După ce salvamontiştii ne informează că ploile vor continua şi în zilele următoare, dezamagiţi, decidem să terminăm expediţia noastră şi să ne întoarcem acasă. Mâine este…
Ultima zi
Informare: pentru a părăsi Retezatul, noi am ales să coborâm de la Bucura la Cabana Pietrele, 1480 metri, de unde putem ajunge cu maşina la Petroşani. Marcajul traseului este 'bandă albastră', pentru o durată de aproximativ 5 0re, cu pauzele de rigoare. Începem traseul cu un urcuş pe Curmătura Bucurei, după care restul e numai coborâre. Pe drum întânim destule porţiuni unde mergem pe pietre si chiar avem şi de trecut câteva stânci; în consecinţă, îl apreciem de dificultate 'moderată'. Dimineaţa, cam trişti, strângem cortul, spunem 'La revedere' prietenilor noştrii şi salvamontiştilor şi plecăm către Cabana Pietrele. Facem prima oprire pe Curmătura Bucurei, creasta de munte care face legatura între Peleaga şi Vârful Retezat şi veghează de sus asupra lacului Bucura.
Salutare, prieten drag!
Salutăm lacul pentru ultima dată şi începem coborârea către Pietrele. Înaintăm încet, cu numeroase pauze pentru a face fotografii şi a mai privi pentru ultima dată, frumoşii munţi pe care îi lăsăm în urmă. Încetul cu încetul, vegetaţia pe care o întâlnim se schimbă, jnepenişul specific înălţimilor este înlocuit de brazi din ce în ce mai impunători. Numai stâncile şi grămezile de pietre ce trebuiesc escaladate din loc în loc ne mai amintesc că suntem încă în Retezat. Câteva ore mai târziu, pe traseul care ne ducea la Pietrele, întâlnim o construcţie nouă de care nu ştiam nimic. O veritabilă surpriză pentru mine; când am venit noi, eu şi George, aici se găsea numai o bancă de lemn ca să te odihneşti, să îti recapeţi forţele şi suflul după un urcuş epuizant din punct de vedere fizic când veneai dinspre Pietrele.
Vorbind cu cabanierul aflăm că aceasta este Cabana Genţiana; el ne explică şi motivul pentru care a fost construită: Cabana Pietrele nu mai este o cabană de munte tipică, ci a devenit un fel de hotel unde vine tot turistul care vrea să se laude cu o 'ieşire' în Retezat. În consecinţă, 'montaniarzii', cei adevăraţi, vin aici să se cazeze, mai ales că locul nu este uşor accesibil din cauza urcuşului de mai sus.
Facem un popas aici pentru a mânca de prânz şi apoi plecăm din nou la drum către Pietrele; o ultimă coborâre, acompaniată de o rafală de ploaie care ne loveşte chiar înainte de a ajunge la cabană. Aşteptând maşina ce ne va duce la Petroşani, aruncăm o ultimă privire muntelui şi facem o promisiune solemnă: vom reveni!
În curând: 'Retezat 2011: Soarele Rege.'
PARCUL NAȚIONAL RETEZAT - PREZENTARE TEHNICĂ
Retezatul este cel mai complex și mai grandios masiv montan din toate sectoarele geografice ale Carpaților românești. Originalitatea sa constă în existența unor spectaculoase crește alpine care depășesc 2000 de m înălțime și un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două mari glaciații (Riss și Würm), făcându-se remarcată existența unei puternice modelări climatice, sub formă de trepte.
Parcul Național Retezat a fost înființat în anul 1935 la inițiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca și a savantului Emil Racoviță, inventatorul speologiei.
În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a Biosferei din anul 1979. Prin constituirea Parcului Național Retezat se urmărește protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic și peisagistic.
Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei se află în partea de vest a Carpaților Meridionali, cuprinzând o suprafață de 38.138 ha din Masivul Retezat-Godeanu. În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m și peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din țară. Parcul include rezervația științifică Gemenele (1.630 ha).
Comments