AMERICA: BÂJBÂIND ÎN ROȘU-ALBASTRU

Încă o dată, publicul american se regăsește prins într-un conflict existențial demn de o telenovelă politică. În rolul principal este Donald J. Trump — un soi de dilemă cu iz de spectacol absurd, într-o țară care, acum câteva secole, s-a revoltat din cauza unei cești de ceai. Ironia face ca astăzi, aceeași națiune să se macine intern între cine l-a votat (din nou), câte voturi "îi aparțin" și dacă democrația e menită să se simtă ca o luare de ostatici... dar cu bannere, transmisiune în direct și popcorn.

Și ce meniu oferă acești extremiști, deveniți bucătari ai democrației în derivă? În partea dreaptă, porții duble de naționalism flambat, servite pe un platou cu drapel și presărat cu teorii ale conspirației. În stânga, delicatese vegane de corectitudine politică, învelite în ambalaje biodegradabile și aduse la masă de un grup de activiști care dezbat dacă furculița poate ofensa simbolic pe cineva. Între timp, marea majoritate a cetățenilor – cei care doar voiau o cină decentă și stabilitate economică – privesc confuzi, cu meniul în brațe și nota de plată deja livrată.

Dragi Republicani 

Odată creat, monstrul politic nu s-a limitat la tropăit prin talk-show-uri și mitinguri — ci a început să redefinească însuși sensul realității. Ca orice creatură de laborator, a devenit mai mult decât suma părților sale: un amestec de frici, furii și postări scrise cu majuscule. Iar creatorii lui, adică alegătorii care „au vrut o schimbare”, privesc acum mirându-se că fiara n-are buton de pauză sau opțiune de „revenire în patru ani”. Republicanii nu au găsit un Frankenstein dispus să-și asume responsabilitatea. Ba din contră, fiecare pare convins că monstrul servește unui scop „mai înalt” — de obicei definit vag, prin termeni ca „a lupta pentru libertate” sau „a spune lucrurilor pe nume”. În realitate, e vorba de a ține torța aprinsă suficient de aproape de butoiul cu pulbere, dar nu atât cât să-ți ia foc costumul de patriarh auto-declarat.

Stimați Democrați

Pe de altă parte, democrații sunt poeți în timp de incendiu și regizori de conferințe în timp ce pereții națiunii trosnesc. În loc de stingătoare, vin cu manifeste; în loc de soluții, cu diagrama emoțională a unei micro-ofense. Pentru orice provocare reală — colaps ecologic, prăbușire economică, inegalitate sistemică — ei oferă câte o broșură ilustrată cu titlul “Ghid pentru sentimente informate”. Mesajul de bază este: 'să facem lumea mai bună, dar să nu deranjăm pe nimeni în proces'. Au transformat politica într-un labirint semantic, unde orice propoziție trebuie verificată de un consiliu consultativ de sensibilitate înainte de a fi exprimată. Iar când se încheie ședința, se votează în unanimitate să se organizeze... o altă ședință. Între timp, alegătorul de rând rămâne captiv într-un labirint de promisiuni înălțătoare și realități stagnante. Pentru el, “schimbarea” democratică pare o piesă de pe Broadway la care n-a cerut bilete.

Mic moment de istorie

În 1860, Statele Unite ale Americii au decis că nu mai pot să-și suporte propriul ecou. După ani de tensiuni ireconciliabile, dispreț reciproc și surzenie politică atent cultivată, s-au aruncat într-un război civil sângeros. Astăzi? Avem același meniu, dar servit cu Internet și medii sociale. În loc de muschete și aboliționism, avem ancore de știri pe cablu, titluri scrise pentru degete nervoase și influenceri politici care-și iau lumina nu din idei, ci din lanternele telefoanelor mobile. Democrații îl atacă pe Trump pe TikTok, LinkedIn și X, cu videoclipuri corect editate, subtitrări inclusive și fundal sonor orchestral — pentru că în lumea lor, dacă ideologia nu viralizează, atunci n-a existat. Republicanii, în schimb, trăiesc într-o distopie auto indusă, unde războiul cultural e sport național, iar gloanțele metaforice și le trag singuri în tălpi, între două proclamații despre libertatea absolută și suspect de selectivă. Dacă ritmul actual continuă, expresia 'Țara celor liberi' riscă să ajungă o notă de subsol ironică dintr-un manual de istorie pentru copii — la capitolul 'Cum se dezmembrează o republică în direct'. Nu din cauza unei dictaturi impuse, ci a unei supuneri auto-entuziaste în fața unei polarizări comode. Cea mai eficientă tiranie e cea care vine cu opțiuni de culori: roșu sau albastru. Și dacă alegi să nu alegi, nici o grijă — algoritmul va alege pentru tine. Fiindcă adevărata amenințare la adresa libertății nu e un om cu o coroană aurită și un tron tapetat, ci o populație suficient de distrasă, dezbinată și dezamăgită încât să nu-i mai pese cine poartă tiara. Așadar, ridică-ți vocea, drag cetățean american, de orice parte ai fi. Dar hai — pentru numele lui Dumnezeu — dezbracă tricoul cu slogan și îmbracă o idee. Închide notificările și pune mâna pe Constituție. De undeva, James Madison oftează, își scoate peruca și, complet descumpănit, se afundă în gardul viu al democrației... sperând, poate, că acolo algoritmii nu îl ajung.