Aceasta este povestea unei aventuri de două zile cu bicicleta, străbătând dealuri și păduri din jurul masivului Ciucaș. Traseul ne-a purtat pe drumuri forestiere și poteci bătute de păstori și ciobani, cărări necartografiate și lipsite de marcaje, dar pline de farmec și provocări. Pe parcurs, am descoperit un baraj impunător, am petrecut o noapte la o păstrăvărie pitorească, am admirat frumusețea unei cascade și am vizitat un centru experimental dedicat protecției animalelor sălbatice aflate în pericol de dispariție. În cele două zile, am pedalat cel puțin 150 de kilometri, o experiență intensă și memorabilă, în mijlocul naturii.
Startul Aventurii Noastre
Suntem trei: eu, Angelo, Radu, fiul meu cel mare, și Cătălin, prietenul său din copilărie. În dimineața zilei de 30 august 2012, pornim la drum din casa socrilor mei din Măneciu, o comună pitorească din județul Prahova. Așezarea este formată din mai multe sate răspândite pe dealurile domoale din împrejurimi, unde creșterea vacilor de lapte reprezintă principala ocupație a localnicilor.
Din Măneciu Pământeni, satul unde locuiesc socrii mei, până în centrul comunei, în Măneciu Ungureni, se întinde o distanță de aproximativ șapte kilometri. Această porțiune de drum ne poartă către barajul care domină zona.
Pe Drumul Barajului
Barajul a fost finalizat în 1994 pe râul Telejean, având rolul de a regla cursul apei și de a furniza energie electrică pentru comunele situate în aval, până la orașul Vălenii de Munte. „Drumul barajului” este un drum betonat care urmărește cursul râului pe o distanță de aproximativ 25 de kilometri. Deși destinat echipelor responsabile de exploatarea și întreținerea barajului și a instalațiilor adiacente, autoritățile permit tacit localnicilor să îl folosească pentru nevoile lor zilnice. Am pedalat de multe ori pe acest traseu spre diverse destinații. Fiind paralel cu Drumul Național 1A, „drumul barajului” oferă o alternativă sigură, ferită de traficul intens al mașinilor și camioanelor de mare tonaj.
La Înălțime, Deasupra Barajului
Deși nu impresionează prin dimensiuni, barajul are o frumusețe aparte, fiind înconjurat de dealuri împădurite cu brazi falnici. Îl traversăm fără dificultate, însă ascensiunea spre vârful dealului care îl străjuiește este o adevărată provocare, mai ales având în spate rucsacuri încărcate cu tot ce ne era necesar pentru două zile departe de casă. Urcăm neîncetat timp de doi kilometri, pornind de jos, de la nivelul barajului, până la cel mai înalt punct, situat la 200 de metri deasupra acestuia. De acolo, priveliștea este de-a dreptul magnifică, dezvăluind o panoramă care răsplătea din plin efortul depus.
Drumul spre Valea Stânii
Din acest punct, continuăm pe un drum aproape drept, un drum forestier de pământ, presărat cu pietre și pietricele. Suntem bine pregătiți și avem biciclete robuste, tip mountain bike, așa că nu ne facem griji. Soarele strălucește puternic, dar fiind în pădure, nu simțim prea mult din căldura verii. Avansăm constant, făcând pauze din când în când pentru a admira o cascadă sau pentru a ne odihni. Două ore mai târziu, după ce am parcurs 20 de kilometri, ajungem în cătunul Valea Stânii. Aici, întâmpinăm o surpriză: o turmă de... localnici cu patru picioare.
Cheile Cheiței
Traversăm cătunul și continuăm traseul, care ne conduce mai adânc în inima muntelui Ciucaș. Poteca urcă ușor, oferindu-ne vederi spectaculoase ale crestei muntelui ce se află în stânga noastră. După un timp, ne oprim pentru o pauză gastronomică: prăjituri „de casă” făcute de soția mea, care ne dau energia necesară pentru a face un mic ocol și a vizita Cheile Cheiței, aflate la câțiva pași. Aceste chei, de o frumusețe aparte, ne încântă privirile și ne dau senzația că am pătruns într-un colț nealterat de lume. Ne oprim pentru prânzul în stil „picnic la marginea drumului”, savurând ce am pregătit și bucurându-ne de liniștea locului. După o scurtă odihnă, ne reluăm drumul, pregătiți pentru următoarea etapă a călătoriei.
Pasul Tabla Buții
Continuăm pe drumul ce ne duce spre trecătoare, un traseu familiar, pe care îl cunoaștem deja dintr-o altă excursie (o poveste ce va veni mai târziu). Urcăm până la Pasul Tabla Buții, situat la o altitudine de 1.340 de metri, unde facem o pauză scurtă pentru a ne trage sufletul. Conform hărții, în față ar trebui să găsim o cascadă, așa că decidăm să o urmăm. Zona ne este complet necunoscută, dar pe ambele laturi ale drumului se întind dealuri și păduri, natura fiind în toată splendoarea ei. Ne simțim ca niște adevărați aventurieri, ce pătrund într-un teritoriu neexplorat.
La Păstrăvărie
După încă treizeci de kilometri pedalați în aproximativ trei ore, oboseala începea să se facă tot mai resimțită. Continuăm să pedalăm, dar cu ochii pe peisajul din jur, căutând un loc potrivit pentru a monta cortul și a petrece noaptea. Deodată, observăm un drum la stânga și un panou care ne indică existența unei păstrăvării. Copiii sunt entuziasmați, așa că decidem să urmăm săgeata. La păstrăvărie, întâlnim un cuplu amabil și ospitalier, care ne permite să ne instalăm cortul pe terenul lor. La întrebările curioase ale copiilor, proprietarul răspunde cu plăcere, fiind vizibil încântat să ne povestească despre pasiunea sa: creșterea păstrăvilor. O adevărată lecție de piscicultură, plină de informații interesante și captivante.
Lecția teoretică este urmată de demonstrații practice: hrănirea peștilor, împrospătarea apei, și examinarea unora dintre aceștia pentru a le evalua starea de sănătate și dezvoltarea. Totul este realizat cu o atenție deosebită, pentru a ne oferi o înțelegere completă a procesului. La final, masa de seară este, desigur, un festin de păstrăvi la grătar, o delicatesă pregătită chiar de gazdele noastre, care aduc astfel încă o notă de autenticitate și gust local în această experiență.
Cascada
A doua zi dimineața, ne trezim complet odihniți și plini de energie pentru a continua aventura pe două roți. Gazdele noastre ne oferă o mulțime de informații utile despre cum să ajungem la Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului, dar ne povestesc și despre existența în apropiere a unui loc special dedicat zimbrilor. Ca bonus, suntem răsfățați cu o gustare de păstrăv la grătar, delicioasă și perfectă pentru a începe ziua. Chiar și acum, după ani, ne amintim cu căldură de ospitalitatea lor și de primirea caldă pe care ne-au oferit-o. În timp ce scriam acest articol, am vrut să aflu cum a evoluat afacerea lor și am descoperit că le merge foarte bine, conform site-ului www.ecofish.ro. Când am plecat la drum, ne-au încurajat cu entuziasm să ne continuăm aventura. După o scurtă perioadă de mers, am ajuns în fața cascadei: o priveliște absolut magnifică, care ne-a răsplătit din plin pentru drumul parcurs.
Lăsând în urmă cascada, pornim spre locul unde facem cunoștință cu zimbrul. Acest animal impunător, văr îndepărtat al taurului și frate al bizonului american, a dispărut din România în secolul al XVIII-lea. În jurul anului 2000, a fost lansat un program ambițios de reintroducere a zimbrului în țară. Exemplarele importate din Polonia sunt ținute în rezervații naturale speciale, unde sunt îngrijite până când sunt pregătite să fie eliberate în sălbăticie, în zone protejate. Una dintre aceste rezervații se află la aproximativ 10 kilometri de cascadă, iar oricine are oportunitatea de a vizita acest loc poate observa aceste animale majestuoase în mediul lor natural. Zimbrul, cu înălțimea sa impresionantă și cu prezența sa impunătoare, este un simbol al reîntoarcerii naturii la echilibrul său.
Alături de bizoni trăiesc și căprioare, care împart cu aceștia același spațiu natural. Iar Radu, cunoscut pentru afecțiunea sa față de toate animalele, nu face excepție. În scurt timp, mai multe căprițe se apropie de el, cerându-i să le mângâie, ceea ce îl face pe Radu să se simtă ca într-un adevărat paradis al naturii. Fiecare moment petrecut în compania lor pare o conexiune profundă cu lumea animalelor, iar Radu, cu zâmbetul pe buze, le răspunde cu aceeași afecțiune.
Începem o mică ședință pentru a decide ce să facem mai departe. După câteva discuții, alegem să ne întoarcem spre munte și să continuăm pe drumuri și poteci forestiere. Destinația noastră finală este orașul Săcele, aflat la aproximativ 45 de kilometri distanță pe șosea. Totuși, noi va trebui să parcurgem mai mult de 60 de kilometri, având în vedere că vom folosi drumuri ce se ramifică aleatoriu prin păduri, adaptate la nevoile pădurarilor.
Drum Lin
La început, drumul este ușor, cu teren aproape plat. Deși este un drum de pământ, acesta este bine tasat, iar noi îl parcurgem cu ușurință, ca și cum ar fi unul de beton. Pe alocuri, trecem pe lângă exploatări forestiere, iar din când în când ridicăm privirea pentru a admira muntele ce se profilează impunător în fundal, completând peisajul cu o notă de măreție.
Iar Apoi, Urcușul
Și, deodată, drumul devine mult mai dificil: începe urcușul. Uneori, panta devine abruptă, iar noi suntem nevoiți să împingem bicicletele pe jos. Alteori, panta se mai domolește, iar pedalăm cu mai multă ușurință, chiar dacă ne oprim din când în când pentru a ne recăpăta forțele. Natura care ne înconjoară ne încântă privirile și inimile, oferindu-ne o frumusețe greu de descris. La un moment dat, o căsuță mică, aproape ascunsă printre copaci, ne amintește de o scenă dintr-un basm, aducând un strop de magie în peisajul montan.
Și știți care este partea cea mai plăcută a urcării unei pante cu bicicleta? Coborârea care urmează după ce ajungi în vârf, desigur. Și asta se întâmplă și acum. Radu și Cătălin sunt mai mult decât încântați să coboare la vale, lăsând bicicletele să prindă viteză fără a folosi frânele, doar pentru a simți adrenalina. Chiar și cu multe serpentine pe drum, nu se lasă impresionați. Bineînțeles că și eu îi urmez, deși mă opresc din când în când pentru a surprinde peisajul și a le face câteva poze.
Stăpânii Universului
Energizați de adrenalina coborârii, continuăm să mergem cu viteză chiar și atunci când drumul devine din nou plat. După atâția kilometri parcurși ieri și azi, am fi trebuit să fim obosiți, dar nu suntem. Eu și copiii suntem atât de fericiți de această aventură încât ne vine să strigăm: „Suntem stăpânii Universului!” Câțiva kilometri mai departe, ajungem într-o mică bodegă unde ne oprim să mâncăm ceva, pregătiți să ne continuăm călătoria cu energia reîncărcată.
Punct Terminus: Săcele
După câțiva kilometri, ajungem în Săcele, iar călătoria noastră se încheie. Soția mea vine cu mașina să ne ducă acasă. Timpul rămas îl petrecem plimbându-ne pe câteva străzi, admirând casele cu arhitectura lor deosebită. Acest oraș a fost cândva locuit de sași, minoritatea germană din România. Majoritatea lor au plecat în Germania la sfârșitul anilor 1980, sub regimul dictatorului Nicolae Ceaușescu, și la începutul anilor 1990, după Revoluția care l-a răsturnat. Casele lor sunt încă acolo, purtând amintirea unei istorii și continuând să ne încânte privirile și astăzi.
Un Sfârșit Este un Inceput
Această aventură se încheie aici, ca un capitol dintr-o carte plină de povești. Dar altele vor urma, pagini noi ce așteaptă să fie scrise. Amintirile, provocările depășite pentru a ajunge aici, peisajele uimitoare și oamenii prietenoși întâlniți, toate vor rămâne vii în mintea și inima noastră. Ele ne vor ghida pe drumurile vieții, oferindu-ne energia necesară pentru necunoscutele viitorului.
Comentarios