Acesta este un traseu în buclă prin Inima de Piatră a masivului Belledonne din Alpii Francezi; pietrele și stâncile sunt prezente în număr mare pe traseu, cu excepția unei secțiuni destul de mici la începutul (și sfârșitul) său. Dacă vă place Piatra, dacă iubiți Stânca, traseul acesta este pentru voi, cu condiția să fiți montaniarzi/munţomani experimentați.
Traseul
Este un traseu în circuit/buclă care pleacă din Col du Glandon, se duce la Lac de la Croix (în franceză în original; în traducere: Lacul Crucii) la 2415 metri, urcă apoi la Col du Sambuis (la 2528 metri), care este punctul său cel mai înalt. De aici se coboară la Lac du Sambuis (2431 metri), de unde ne întoarcem la Col du Glandon. Porțiunea până la Lac de la Croix este bine semnalizată și destul de circulată (mai mult de 100 persoane pe zi pe timpul verii).
Între Lac de la Croix și Lac du Sambuis nu există marcaj și nimeni - cu excepția unor montagnarzi experimentați - nu se încumetă să meargă pe aici. Această parte este cea mai sălbatică și periculoasă, dar și cea care oferă cele mai mari satisfacții. De la Lac du Sambuis este facil să ne întoarcem în Col du Glandon, fiind pe traseul marcat care duce la vârful Cime du Sambuis (bine semnalizat, dar puțin circulat, fiind mai dificil decât cel către Lac de la Croix).
Pregătirea
Eu și Vlad, fiul meu cel mic, nu am făcut acest traseu imediat ce am ajuns la munte; mai întâi ne-am ‘încălzit’ cu trei drumeții mai scurte; una dintre ele a fost chiar în direcția Lac de la Croix, fără însă a ajunge acolo. A urmat o zi de pauză forțată, căci a plouat. Ceea ce, însă, nu ne-a împiedicat să ieșim și să vizităm site-ul istoric medieval Conflans (Cité médiévale du Confans, în franceză în original), care face parte din orașul Albertville (un articol consacrat acestei ieșiri va apărea în curând pe blog).
Prin urmare, abia în a cincea zi a vacanței noastre la munte am plecat pe acest traseu. Bine pregătiți, l-am parcurs în mai puțin timp decât cel indicat de autorul său (6 ore pentru noi, o zi pentru el). Dar, cu mâna pe inimă, eu susțin că această performanță a fost facilitată și de gafa pe care am făcut-o în ceea ce privește compoziția micului dejun din dimineața respectivă.
Care gafă?
Cu o zi înainte am cumpărat de la brutărie (‘boulangerie’, în franceză în original) o tartă cu afine care ne-a plăcut foarte mult; pentru ziua următoare, ne-am gândit însă să mai gustăm și alte sortimente. Dar dimineața când m-am dus să cumpăr pentru micul dejun, vânzătoarea mi-a oferit o tartă cu afine făcută după o rețetă nouă, iar eu nu am rezistat tentației de a o încerca.
Deci revin acasă și, triumfător, îi spun lui Vlad că nu am mai cumpărat aceeaşi tartă cu afine ca ieri, ci o alta, făcută după o rețetă nouă. La care el îmi replică cu lux de amănunte - așa ca pentru copii de grădiniță - că o tartă cu afine rămâne o tartă cu afine, neavând nici o importanță că este făcută după aceeiaşi rețetă precum cea de ieri sau după o alta, diferită. În treacăt fie spus, asta nu îl împiedică să o devoreze în doi timpi și trei mișcări!
Începem drumeția
Pe prima sa parte, traseul constă într-o potecă care şerpuieşte de-a lungul unei coline. Este ușor de parcurs, cu condiția să nu suferiți de rău de înălțime (vertij); pe alocuri potecă este îngustă, iar valea din partea dreaptă pe direcția de mers capătă alură de abis. Noi avansăm lent, fără grabă, observând cum, încet-încet, poteca este din ce în ce mai puțin pe pământ și mai mult pe pietre. Ceea ce înseamnă că trecem la ‘lucruri serioase’: traseul nu mai este ‘fără pericol’ şi trebuie să fim atenți cum și pe unde pășim; un singur pas greșit și consecința poate fi o luxație sau o entorsă (sau chiar, Doamne ferește, o fractură). Respectând această lege a muntelui, noi continuăm să înaintăm și, în același timp, să admirăm minunatele peisaje ce se oferă ochilor noștri. Astfel vrăjiți de aceste viziuni... stâncoase, nici nu realizăm când depășim pășunea și intrăm într-un fel de vale străjuită de stânci (numită ‘combe’ în franceză în original); aici întâlnim stâlpii.
Stâlpii de marcaj
Trebuie să știți: bocancii de munte sunt indispensabili pe traseele de acest fel, căci oferă o mare stabilitate pașilor și reduc riscul de luxație, entorsă sau fractură, în cazul în care piciorul vă alunecă sau călcați strâmb. Mai întâi întâlnim stâlpul care ne indică numele văii în care tocmai am intrat: Combe de la Croix (în traducere: Valea Crucii, fotografia din partea de jos). Câteva sute de metri mai încolo, al doilea apare în fața ochilor noștri; este cel care indică traseul către vârful Cime du Sambuis, 2734 metri (fotografia din partea de sus).
Pătrunzând şi mai adânc în interiorul văii, observăm în stânga noastră muntele denumit ‘Aiguilles de l'Argentière’, iar în dreapta uriașele stânci tip bară orizontală care fac parte din minunatul colț de masiv purtând numele de Sambuis. Aici este locul în care trebuie să ne oprim cu un scop precis: să facem poze.
Ședința foto
Când am trecut pentru prima dată pe aici cu Vlad (în 2023) am făcut poze cu noi și munții pe care le-am trimis prietenilor și familiei. Au avut un așa mare succes că ne-am oprit și am repetat acțiunea de fiecare dată când am mai trecut pe acolo. Desigur că nu era să procedăm altfel în această zi specială; deci am pozat: Vlad cu Aiguilles de l'Argentière în fundal, iar eu cu stâncile de Sambuis.
Fântâna
Continuăm drumul nostru către Lac de la Croix; uneori potecă este plată, alteori urcă ușor. Până când ajungem la un pasaj unde devine un pic mai abruptă. Este preludiul la un culoar stâncos, abrupt, cu o înclinare destul de pronunțată și o lungime de aproximativ 50 de metri; traversarea lui ne cere mai multă atenție și concentrare.
De-a lungul său curge un izvor care formează din loc în loc cascade în miniatură, precum cea pe care am supranumit-o ‘Fântâna’; lesne de înțeles de ce. De fiecare dată când treceam pe aici, ne-am umplut sticlele cu apă proaspătă de munte; iar lui Vlad îi place să spună mereu că este „cea mai bună apă pe care a băut-o în viața lui”.
Tăticul gafeur lovește din nou
Odată ce am terminat de urcat această porțiune mai dificilă, facem o mică pauză ca să ne odihnim, pentru a ne recăpăta respirația și forțele. Bem multă apă pentru a ne rehidrata, scoțând în același timp mici sunete de satisfacție: afară era destul de cald și apă este mai rece decât dacă ar fi fost scoasă din frigider. Ne așteaptă apoi o ultimă pantă să o urcăm înainte de a ajunge la Lac de la Croix. Este destul de abruptă și se merge pe un teren mai degrabă pietros; deci poteca de urmat nu este prea vizibilă. Eu comit o nouă gafă, luând-o pe o cale greșită, cu câţiva metri mai la stânga fată de ruta de urmat; iar asta face că urcușul să fie încă și mai dificil decât ar fi fost în mod normal. Din fericire, există și o consecință pozitivă: această rută ne scoate în zona stâncilor de deasupra lacului; de aici avem o vedere splendidă asupra lui.
Tăticul gafeur cu repetiție
Ceea ce se întâmplă în continuare dovedește că sunt demn de titlul de ‘gafeur cu repetiție’. Este trecut de ora prânzului și ne oprim să mâncăm; găsim un bolovan perfect pentru a servi drept masă și deschidem coșul de picnic (în fapt, un rucsac termo rezistent). Vlad nu își găsește șunca preferată (un produs artizanal local de cea mai bună calitate) și mă întreabă ce s-a întâmplat cu ea. Eu afirm cu tărie că sunt sigur că am cumpărat-o, dar că am unele îndoieli că aș fi și pus-o în coșul de picnic. La care el îmi răspunde sec că știe ce s-a întâmplat: fie eu am uitat să o pun înăuntru, fie am pus-o; doar că, în urmă unui eveniment misterios, această a devenit ‘invizibilă’. Totuși nu se supără pe mine și continuă să se amuze, obișnuindu-se cu gafele mele; care nici nu se opresc aici, pentru că a două zi vom avea un picnic cu șuncă, dar fără pâine! În rest, totul decurge bine; după o scurt moment de pauză pentru a digera prânzul, plecăm către Col du Sambuis.
Col du Sambuis
Bine de ştiut: neexistând marcaj pentru porțiunea până la Col de Sambuis şi, mai apoi, până la Lac du Sambuis, noi vom urmă traseul creat de un montagnard și postat pe o aplicație dedicată drumețiilor montane; cu mai mult sau mai puțin succes, după cum veți vedea. Deci, ne deplasăm pe pietre și stânci; din loc în loc, suntem obligați și la cățărare. Nu este ușor, dar este atât de plăcut: să treci de pe un bolovan pe altul, să simți stânca tare sub talpa bocancilor tăi, să cauți cea mai bună cale de a escalada blocul de piatră ce se pune în calea ta. Este o experiență specială; pentru noi, asta face parte din farmecul unei drumeții montane. Desigur că trebuie să fim concentrați în permanență; dar exact pericolul care pândeşte la tot pasul ne face să iubim şi mai tare muntele. Acesta ne amintește în fiecare clipă că el, Măria Sa Muntele, este sălbatic și nu poate fi îmblânzit de om. Iar felul în care îl parcurgem este, de asemenea, și modul nostru de a arăta respect pentru el și pentru natura înconjurătoare. Ca bonus, vedem capre negre în apropiere de Col du Sambuis.
‘Mică’ sesiune de escaladă
De la Col du Sambuis începem să coborâm; încercăm să urmăm indicațiile traseului de pe aplicație cât mai îndeaproape posibil. Dar pe teren mergem mai mult pe bȃjbȃițe; așa ajungem la un mic culoar abrupt unde trebuie să ne folosim și de mâini pentru a putea să îl traversăm și continuă drumul. Sperând să evităm repetarea acestei experiențe, căutăm o
coborâre mai ușoară pe partea dreaptă. Numai că ne trezim blocați într-un alt culoar și mai abrupt, mai lung și mai dificil de parcurs; altfel spus, am căzut din lac în puț. Cum eu sunt stânjenit în mișcări de rucsacul coș de picnic, Vlad preia inițiativa și coboară el primul, cu o siguranță și o agilitate demne de un cățărător experimentat. Mai mult, la jumătatea drumului se oprește să mă aștepte și mă îndrumă foarte bine pentru alegerea prizelor de picior. A două jumătate se va petrece la fel.
Lac de Sambuis - Col du Glandon
Restul traseului nu ne mai pune nici un fel problemă; urmăm marcajul, iar poteca este destul de vizibilă pe teren, fiind străbătută de mai mulți montagniarzi în drumul lor spre vârful Cime de Sambuis.
Adrenalina ne pompează prin vene, iar faptul că am parcurs această porțiune fără nici o daună ne face să fim euforici. Pentru atât nu lăsăm garda jos: trebuie să ajungem la capătul drumului în siguranță. Pasarela este acolo unde o știam de anul trecut; o traversăm cu ușurință pentru a ne întoarce pe traseu către Lac de la Croix. Ultimele sute de metri le parcurgem în pas alergător, căci începuse să plouă; din fericire, reușim să ajungem să ne punem la adăpost cu numai câteva secunde înainte ca ploaia să se transforme în furtună.
Un sfârșit e un început
Cu inteligența sa deosebită și capacitatea sa fantastică de a învăța repede şi de a găși în scurt timp cea mai bună soluție, Vlad a devenit un montagnard experimentat în decurs de doar câteva drumeții. Parcurgerea celui de-al doilea culoar a fost un moment foarte dificil, perfect comparabil cu traversarea pasajului ‘Porțile închise’ din masivul Retezat (citiţi „Retezat 2011 – Revanșa”). Iar Vlad a reușit traversarea fără nici o problemă; mai mult, el m-a ghidat și pe mine ca să o pot face în deplină siguranță. Și astfel cercul se închide: am plecat cu Vlad să facem drumeții în munți; să îl învăț să îi iubească și să devină un adevărat montagnard. Foarte repede am schimbat rolurile către poziția în care el este maestrul (profesorul), iar eu sunt discipolul (elevul). Iar această transformare va fi confirmată în cursul săptămânii viitoare, când vom face drumeții pe malul Lacului Casă - Mare (Lac Grand-Maison, în franceză în original).
Ce este un ‘Col’? Explicație
Acest termen desemnează o vale a cărei dimensiune variază de la câțiva metri la mai mulți kilometri. În prima categorie intră ‘Col du Sambuis’; în a doua intră ‘Col du Glandon’ care separă masivul Belledone de alte două lanțuri de munți (Grandes Rousses și Arves). În plus, numele de ‘Col du Glandon’ este dat punctului cel mai înalt al acestei văi, de unde pleacă mai multe trasee de drumeții montane. De aici, am plecat și noi în ziua de 15 august când am făcut drumeția povestită mai sus.
Cum se ajunge aici?
Indiferent că veniți din Franța sau din Italia/Elveția, trebuie să urmați autostrada 43, pe care o veți părăși prin ieșirea semnalizată ‘Valée des Villards’; veți parcurge aproximativ 20 de kilometri pe un drum de munte cu enorm de multe serpentine.
Apoi, veţi traversa comuna Saint - Colomban des Villards, care este o mică bijuterie, și veți ajunge la parcarea semnalizată cu numele ‘Col du Glandon’; are în jur de 30 de locuri, dar este posibil să vă parcați și în imediata apropriere, pe iarbă sau pe marginea șoselei.
Comentários