COREEA DE NORD

Coreea de Nord poate fi descrisă ca un vast lagăr de concentrare sub cerul liber, una dintre cele mai opresive și dezumanizante societăți pe care le-a cunoscut vreodată istoria modernă. Prin comparație, lagărele naziste din Al Doilea Război Mondial ar putea fi considerate, paradoxal, ca având un nivel de confort relativ superior, iar condițiile din gulagurile sovietice din Siberia, aflate în regiunile necruțătoare de lângă Cercul Arctic, sunt cele mai apropiate de viața chinuitoare din Coreea de Nord. Această țară totalitară supraviețuiește și se menține datorită sprijinului strategic al Chinei, a cărei motivație rămâne adesea opacă. Este posibil ca Beijingul să vadă Coreea de Nord ca pe un experiment social la scară largă sau ca pe un tampon geopolitic esențial. Cu toate acestea, din toamna anului 2023, dinamica dintre cele două națiuni începe să sufere schimbări semnificative, în mare parte ca urmare a influenței destabilizatoare a lui Vladimir Putin. Resursele Rusiei, din ce în ce mai limitate pe fondul războiului său prelungit împotriva Ucrainei, fac Kremlinul să aibă nevoie disperată de susținerea Coreei de Nord pentru a menține conflictul activ. Această schimbare de echilibru ridică semne de întrebare serioase la Beijing, unde preocuparea față de viitorul relațiilor cu cei doi vecini problematici este în creștere. China, deși încă angajată într-un joc de influență și putere regională, se vede forțată să reevalueze impactul acestei noi alianțe. Urmează o scurtă prezentare a Coreei de Nord  și o analiză a implicațiilor acestor evoluții. Precum și câteva prognoze care, deși speculative, oferă o perspectivă asupra posibilelor direcții de evoluție ale acestui triunghi geopolitic tensionat.

Context geografic și importanță strategică

Coreea de Nord este un stat situat în jumătatea nordică a Peninsulei Coreene, în Asia de Est. Țara are o populație de aproximativ 25,8 milioane de locuitori, reprezentând aproape jumătate din cea a vecinei sale, Coreea de Sud. Capitala Coreei de Nord este Pyongyang, un important centru politic și cultural. La nord, Coreea de Nord se învecinează cu China, având o graniță comună de 1.416 km, și cu Rusia, cu care împarte o frontieră scurtă de 19 km. La est și vest, țara este mărginită de apele Oceanului Pacific, conferindu-i o poziție strategică din punct de vedere geografic și militar. În sud, Coreea de Nord are o graniță de 238 km cu Coreea de Sud, marcată de o zonă demilitarizată (DMZ) cu o lățime de aproximativ 2 km. Această regiune, deși denumită „demilitarizată,” este, în realitate, una dintre cele mai puternic fortificate zone de pe glob, păzită de peste un milion de soldați în total. Prezența masivă a forțelor militare de o parte și de alta a DMZ-ului reprezintă o moștenire directă a războiului din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat fără un tratat de pace oficial, menținând peninsula într-o stare tehnică de război. Această graniță tensionată reflectă complexitatea relațiilor dintre cele două Corei și subliniază importanța strategică a Peninsulei Coreene în echilibrul geopolitic al Asiei de Est.

Un scurt istoric al divizării și conflictului

În 1910, Peninsula Coreeană a fost anexată de Imperiul Japonez, începând o perioadă de dominație colonială severă care a durat până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Odată cu capitularea Japoniei în 1945, peninsula a fost împărțită în două zone de influență: nordul a intrat sub controlul Uniunii Sovietice, iar sudul sub administrația Statelor Unite. Încercările de reunificare a celor două regiuni prin negocieri diplomatice au eșuat, rezultând în formarea a două guverne separate în 1948. În nord a fost proclamată Republica Populară Democrată Coreeană, sub un regim comunist condus de Kim Il-sung, iar în sud a luat naștere Republica Coreea, cu un guvern democratic. În 1950, Coreea de Nord a invadat Coreea de Sud, declanșând un conflict devastator cunoscut sub numele de Războiul din Coreea, care a durat până în 1953. După trei ani de lupte violente și mari pierderi umane, a fost semnat un acord de armistițiu care a pus capăt ostilităților, dar nu și conflictului în sine. Până în prezent, nu a fost semnat un tratat de pace oficial, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere tehnic, cele două țări rămân în stare de război, iar riscul reluării ostilităților este întotdeauna prezent. Zona demilitarizată (DMZ), creată pentru a separa cele două state, are un rol crucial în prevenirea unei potențiale invazii dintr-o direcție sau alta. Cu toate acestea, DMZ este puternic fortificată și supravegheată, fiind una dintre cele mai militarizate regiuni de pe glob. Din 1953, cele două Corei au urmat traiectorii complet opuse. Coreea de Sud a evoluat într-o democrație modernă și prosperă, cunoscută pentru dezvoltarea sa economică rapidă și societatea deschisă. În contrast, Coreea de Nord a rămas sub conducerea unui regim comunist totalitar, care a evoluat într-o dictatură dinastică extrem de represivă, caracterizată prin izolare internațională, control strict asupra populației și încălcări severe ale drepturilor omului. Această diviziune profundă continuă să modeleze dinamica geopolitică a regiunii și să influențeze relațiile dintre cele două state.

Doctrina ‘Juche’: Secretul supraviețuirii dinastiei Kim

Doctrina „Juche” este o ideologie absolutistă care susține și consolidează puterea dinastiei Kim în Coreea de Nord. Aceasta a fost concepută pentru a-l portretiza pe liderul suprem ca fiind nu doar un conducător politic, ci o figură aproape divină – mai puternic, mai inteligent, mai capabil și mai venerat decât orice altă autoritate, inclusiv divinitățile. Liderul trebuie să fie iubit, respectat și ascultat fără rezerve, mai presus de orice altă ființă, fie aceasta mitică sau reală. Această doctrină a fost creată de Kim Il-sung, primul lider comunist al Coreei de Nord, și a fost introdusă oficial în constituția țării în 1972. Oficial, Juche promovează independența politică, autosuficiența economică și autonomia militară. Cu toate acestea, în realitate, aplicarea acestor principii arată altfel. Deși doctrina susține independența politică, aceasta s-a tradus, de fapt, prin instituirea unei dictaturi dinastice. După moartea lui Kim Il-sung, puterea a fost transferată fiului său, Kim Jong-il, iar după decesul acestuia, Kim Jong-un a preluat conducerea absolută. Astfel, ideologia „Juche” legitimează o dinastie ce perpetuează un regim totalitar care își menține controlul prin cultul personalității. De asemenea, deși în teorie 'Juche' susține independența economică, realitatea este că economia nord-coreeană este departe de a fi autosuficientă. Țara depinde masiv de importurile de bunuri și alimente, majoritatea provenind din China, singurul său aliat semnificativ. Aceste importuri sunt însă insuficiente pentru a acoperi necesitățile de bază ale populației, ceea ce duce la penurie cronică. Această dependență de sprijinul extern, agravată de gestionarea economică defectuoasă sistemică, a creat o situație economică fragilă. Foametea din anii '90, denumită „Marșul cel lung al suferinței,” a provocat moartea a între 600.000 și 3,5 milioane de persoane dintr-o populație de 22 de milioane. Foametea a fost cauzată de o combinație de politici agricole eșuate, dezastre naturale și decizia guvernului de a acorda prioritate proiectelor militare și ideologice față de nevoile umanitare. Situația rămâne în mare parte neschimbată, populația confruntându-se în continuare cu lipsuri severe de alimente și alte bunuri esențiale. Cenzura și controlul strict al informațiilor fac deasemenea ca datele exacte despre situația internă a țării să fie greu de obținut. Cu toate acestea, dovezile sugerează clar că numeroși cetățeni continuă să moară anual din cauza foametei și a altor privațiuni, într-un climat de izolare extremă și suprimare a drepturilor omului.

Forța militară nord-coreeană: între retorică și realități tangibile

Autonomia militară a Coreei de Nord se traduce, în primul rând, prin existența unui aparat de securitate imens și omniprezent, destinat să mențină populația sub un control strict și să asigure supunerea totală față de regim. În paralel, regimul promovează imaginea unei armate impresionante, formată din peste un milion de soldați, despre care propaganda afirmă că sunt bine antrenați, echipați cu cele mai avansate arme și capabili să înfrunte cu succes orice forță militară de pe glob. Această forță este completată de arsenalul nuclear al țării, care îi conferă un plus de intimidare pe scena internațională. Însă, în spatele acestor afirmații grandioase, realitatea este semnificativ diferită. Despre arsenalul nuclear putem spune că, deși Coreea de Nord dispune de arme nucleare, scopul lor principal este de a garanta supraviețuirea și menținerea la putere a regimului Kim. Utilizarea acestor arme este rezervată unor scenarii extreme, în care viața sau autoritatea liderului suprem ar fi puse în pericol. Deși regimul face frecvent declarații amenințătoare privind utilizarea arsenalului nuclear, acestea sunt, în mare parte, retorică menită să descurajeze intervenții externe și să întărească controlul intern. Exista o discuție amplă și despre lipsa experienței de luptă. Până în noiembrie 2024, armata nord-coreeană nu a avut nici o experiență semnificativă de luptă și nu a beneficiat de feedback de la alte armate implicate în conflicte recente. Tactica și strategia sa militară rămân ancorate în lecțiile învățate din Războiul Coreean (1950-1953), făcându-le, în mare parte, depășite în contextul conflictelor moderne. În noiembrie 2024, armata nord-coreeană s-a angajat în conflictul din Ucraina alături de Rusia, ceea ce ar putea aduce o anumită îmbunătățire în capacitățile sale de luptă. Totuși, aceste schimbări nu sunt de așteptat să se producă rapid sau într-un mod substanțial.

Echipamente vechi într-un sistem de apărare modernizat pe hârtie

În ciuda propagandei oficiale care promovează imaginea unei superputeri militare, echipamentul armatei nord-coreene este, în realitate, depășit și în mare măsură ineficient. Majoritatea armelor din dotarea forțelor armate sunt modele învechite din anii '70, ceea ce le face mai puțin competitive față de tehnologia militară modernă. În plus, stocurile de muniții sunt frecvent nesigure, iar o proporție semnificativă din acestea este defectă, ceea ce reduce considerabil fiabilitatea și eficiența armatei. Aceste deficiențe sunt agravate de restricțiile economice internaționale severe și de izolarea politică a Coreei de Nord, care împiedică modernizarea și îmbunătățirea echipamentelor militare. Deși regimul continuă să promoveze o imagine de „gigant militar” capabil să facă față oricărei amenințări, realitatea este mult mai complexă și îngrijorătoare. Capacitățile reale ale armatei nord-coreene sunt mult mai limitate decât sugerează propaganda statului, iar infrastructura militară este grav deficitară. În concluzie, deși Coreea de Nord încearcă să proiecteze imaginea unui colos militarizat, adevărul este că multe dintre aceste afirmații sunt exagerate și nu reflectă realitatea situației interne a forțelor sale armate. Fără o modernizare semnificativă și fără acces la tehnologie avansată, armata rămâne un simbol al puterii, dar unul a cărui eficiență este profund limitată.

Putin și Kim Jong-un: O alianță în umbra războiului din Ucraina

Kim Jong-un a avut o relație „complicată” cu Donald Trump în timpul primului său mandat. După sosirea lui Joe Biden la Casa Albă, mulți se așteptau ca acest moment să fie o oportunitate pentru Coreea de Nord. Biden, un susținător al democrației dar n umai din vorbe, ar fi trebuit, teoretic, să fie un partener mai favorabil pentru Kim Jong-un (vezi articolul Biden versus Trump). Totuși, pandemie de COVID-19 și gestionarea sa defectuoasă de către China au transformat Coreea de Nord într-o „victimă colaterală”. Pe măsură ce economia Chinei întâmpina dificultăți tot mai mari, ajutorul acordat Coreei de Nord a scăzut atât ca volum, cât și ca intensitate. Astfel, foametea și penuria deja existente s-au agravat considerabil. În acest context, cererea lui Putin din toamna anului 2023 de a primi muniție a oferit Coreei de Nord o oportunitate semnificativă de a compensa deficitul ajutorului chinez. Kim Jong-un a răspuns, furnizându-i lui Putin cantități considerabile de muniție în schimbul unui flux constant de hrană, care a ajutat la ameliorarea crizei alimentare din țară. Cu toate acestea, nu suntem de acord cu opiniile multor „experți” și „specialiști” care susțin că Putin ar fi în măsură să furnizeze tehnologii avansate Coreei de Nord. Motivul principal este că Putin nu are resursele necesare pentru a face acest transfer de tehnologie. Marea majoritate a tehnicienilor, inginerilor și resurselor sale sunt deja alocate efortului de război din Ucraina. În plus, un astfel de transfer de tehnologie ar putea deranja China, un partener esențial pentru regimul din Coreea de Nord. Deși există un interes clar pentru apropierea dintre Rusia și Coreea de Nord, Putin este conștient că nu își poate permite să supere Beijingul, cel puțin nu în acest moment. De aceea, schimburile între Rusia și Coreea de Nord rămân concentrate în principal pe resursele esențiale, precum hrana și muniția, și nu pe tehnologia avansată, care ar putea destabiliza echilibrul delicat între cele trei națiuni.

Situația geopolitică la zi

În ultimul timp, Putin a ajuns să depindă de soldați nord-coreeni pentru a menține ritmul războiului împotriva Ucrainei. Astfel, Kim Jong-un i-a trimis aproximativ 12.000 de soldați, care au fost deja integrați pe front și este foarte probabil ca aceștia să fie angajați în luptă în curând, dacă nu cumva acest lucru s-a și întâmplat deja. Având în vedere necesitățile imense ale Rusiei, este de așteptat ca numărul acestora să crească, deoarece cererea lui Putin pentru trupe suplimentare nu se va opri aici. Această implicare militară va întări relația dintre Coreea de Nord și Rusia, consolidând un tip de ajutor reciproc bazat pe un troc simplu: soldați și cantități tot mai mari de arme și muniție, în schimbul alimentelor și, poate, a unor tehnologii limitate. Totuși, aprofundarea acestei colaborări ar putea duce la o diminuare a dependenței reciproce față de China. Deși Beijingul rămâne un actor esențial în menținerea regimurilor din cele două țări, această relație mai strânsă între Coreea de Nord și Rusia va reduce în mod inevitabil capacitatea Chinei de a influența deciziile geopolitice și geo-strategice ale celor două națiuni. Prin urmare, China rămâne un partener vital pentru ambele regimuri iar această schimbare din dinamica relațiilor internaționale ar putea contribui la reconfigurarea alianțelor și a influențelor regionale. Posibilele implicații vor fi insa majore, mai ales pentru echilibrul de putere în Asia și dincolo de aceasta.

Cum se va transforma Coreea de Nord în următoarele decenii?

Este important să fie clar: în trecut, Coreea de Nord și regimul Kim depindeau aproape exclusiv de ajutorul extern, inclusiv alimente, bunuri, finanțe și tehnologie, pe care le obțineau în principal de la China și Rusia, fără a oferi nimic semnificativ în schimb. Această dinamică a fost un element central al existenței regimului nord-coreean de-a lungul decadelor. Însă acele vremuri sunt pe cale să apună. Viitorul Coreei de Nord va arăta diferit, iar schimbările care se conturează sugerează o realiniere a relațiilor geopolitice. Într-o eră marcată de crize economice și geopolitice majore, Kim Jong-un și regimul său vor continua să joace pe mai multe fronturi, consolidând alianțele cu Rusia și, eventual, căutând noi parteneriate care să le permită să obțină resurse esențiale pentru supraviețuire și dezvoltare. Deși dependența de China nu va dispărea complet, în mod cert, această relație va fi din ce în ce mai echilibrată, cu Coreea de Nord având mai multă influență și autonomie în deciziile sale geopolitice. Astfel, viitorul regimului Kim ar putea însemna o amestecare de realiniere strategică și ajustări economice, cu scopul de a reduce vulnerabilitățile externe. Aceste schimbări vor afecta nu doar relațiile regionale, dar și echilibrul de putere global, într-un context în care rivalitățile între marile puteri vor continua să modeleze viața politică internațională.

Scenariul cel mai probabil

În 2025, războiul din Ucraina va intra într-o fază de intensificare. Ucraina va beneficia de un ajutor mult mai consistent din partea Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump, dar și din partea Uniunii Europene, ale cărei capacități de producție vor crește semnificativ. În acest context, Vladimir Putin va fi din ce în ce mai dependent de sprijinul Coreei de Nord condusă de Kim Jong-un, având nevoie urgentă de arme, muniție și soldați pentru a susține efortul de război. În schimb, va trebui să ofere Coreei de Nord mai multă hrană și tehnologie, resurse de care regimul lui Kim are nevoie pentru a supraviețui economic și pentru a-și consolida puterea internă. În această dinamică, Kim Jong-un va deveni tot mai puțin dependent de China, având o mai mare libertate de acțiune și capabil să reziste presiunilor din partea Beijingului. În paralel, China se va confrunta cu un război comercial amplificat cu America lui Trump, ceea ce va duce la o presiune suplimentară asupra Coreei de Nord, pe care Beijingul o va incita să adopte acțiuni provocatoare în Peninsula Coreeană. China va încuraja astfel Coreea de Nord să lanseze acțiuni militare care să creeze tensiuni cu Coreea de Sud și cu Statele Unite, pentru a atrage atenția și a distrage presiunea internațională asupra sa. Kim, însă, va ordona aceste acțiuni cu o anumită prudență, având în vedere că astfel de gesturi provocatoare vor fi menite mai mult să creeze impresia unei escaladări, fără a conduce la un conflict real de amploare. Aceste acțiuni, probabil spectaculoase, nu vor modifica semnificativ echilibrul de putere în Peninsula Coreeană, iar relațiile dintre Coreea de Sud, Statele Unite și China vor rămâne relativ stabile. În esență, atât Rusia, cât și China, vor continua să depindă de Coreea de Nord, iar Kim Jong-un va juca un rol cheie în menținerea echilibrului geopolitic. Deși va oferi sprijinul solicitat, el va face acest lucru într-un mod calculat, astfel încât să-și întărească poziția și să își maximizeze beneficiile. Asigurându-și, în același timp, un anumit grad de independență față de marile puteri.

Varianta mai puțin probabilă

În prima jumătate a anului 2025, războiul din Ucraina ar putea ajunge la o încetare a focului, iar Putin ar putea să nu mai depindă de ajutorul Coreei de Nord. În acest caz, livrările de alimente și resurse către Coreea de Nord vor scădea semnificativ, iar Moscova nu va mai oferi tehnologie avansată. Astfel, Kim Jong-un ar reveni la o stare de dependență față de China, fiind nevoit să urmeze directivele acesteia. În funcție de intensificarea conflictului dintre China și administrația Trump din Statele Unite, Kim ar putea fi presat să adopte o serie de măsuri provocatoare, de la lansarea unor teste de rachete și desfășurarea de trupe și echipamente militare la frontierele Coreei de Sud, până la acțiuni mai agresive, cum ar fi bombardamente asupra Coreei de Sud sau lansarea de rachete către Japonia. Cu toate acestea, considerăm că, în ciuda presiunilor externe, Kim Jong-un nu va ajunge până la un atac direct. Riscurile implicate într-un astfel de conflict sunt mult prea mari, iar regimul său ar putea fi pus în pericol într-un mod irevocabil. Așadar, Kim va încerca să evite cu orice preț un război deschis, care ar putea să-l coste nu doar puterea, dar și viața.

Varianta cea mai puțin probabilă

În această variantă, războiul din Ucraina se oprește, iar Putin nu mai are nevoie de ajutorul Coreei de Nord. Astfel, livrările de resurse către Kim Jong-un, atât alimentare, cât și tehnologice, încetează. În același timp, nu se produce un război comercial semnificativ între China și America, iar China interpretează această stabilizare a relațiilor internaționale ca o dovadă de slăbiciune din partea administrației Trump. Presat de dificultățile politice și economice interne, Xi Jinping lansează un atac asupra Taiwanului, considerându-l o oportunitate de a-și întări poziția pe scena globală (pentru mai multe detalii, citiți „Puncte fierbinți pe glob: Taiwan”). În acest context, Xi îi ordonă lui Kim Jong-un să lanseze un atac asupra Coreei de Sud pentru a forța Statele Unite să deschidă un al doilea front în Taiwan. Fără sprijinul Rusiei, Kim se află într-o situație dificilă, având o marjă de manevră limitată. Cel mai probabil, va încerca să evite un conflict deschis, rezistând presiunilor și limitându-se la gesturi provocatoare, precum tiruri de rachete și mobilizarea de trupe la graniță. Un atac direct asupra Coreei de Sud ar fi ordonat doar în cazul în care evoluția conflictului între China și Taiwan ar deveni extrem de favorabilă pentru regimul chinez, ceea ce ar duce la o percepție de vulnerabilitate a Americii în regiune. În opinia noastră, această variantă este foarte puțin probabilă.

Lebăda neagră

Deși există riscul unor gesturi provocatoare, un război deschis între Coreea de Nord și Coreea de Sud ar putea izbucni doar dacă s-ar întâmpla un derapaj major, generând un „casus belli”. Acest lucru ar putea fi cauzat de o eroare de calcul din partea Coreei de Nord, având în vedere lipsa de pregătire adecvată a armatei nord-coreene și echipamentul militar defectuos. Totuși, Kim va face tot ce-i stă în putere pentru a evita un conflict direct și va prefera să se limiteze la acțiuni provocatoare, în încercarea de a obține avantajele dorite fără a risca un război total.

Update

Președintele Joe Biden a autorizat Ucraina să folosească arme americane puternice cu rază lungă în interiorul Rusiei (18/11/2024), în timp ce trupele nord-coreene se desfășoară în sprijinul efortului Moscovei. Decizia vine în momentul în care Moscova a desfășurat aproape 50.000 de militari în Kursk, regiunea de sud a Rusiei în care Kievul și-a lansat contraofensivă surpriză în vară, pentru a se pregăti să recupereze teritoriul.