Pasul (trecătoarea) Tabla Buţii a fost folosit timp de secole pentru a traversa Carpații, trecând din Transilvania în Muntenia şi invers. În 1916, armatele română și germană s-au înfruntat aici în câteva rânduri. O comemorare are loc în fiecare an pe 6 august. În 2012 și 2013, am mers acolo pe biciclete, pentru a asista la ceremonie. Mai jos despre istorie și excursii.
Luptele
La începutul Primului Război Mondial, Transilvania făcea parte din Austro-Ungaria. Pentru Unire, România s-a alăturat Antantei (Franța, Marea Britanie și Rusia) în 1916, intrând astfel în război împotriva Puterilor Centrale (Germania și Austria-Ungaria). La 15 august 1916, grupul Tabla Butii, format din 3.000 de oameni, a trecut la ofensivă și a provocat o înfrângere zdrobitoare forțelor inamice concentrate în zonă. Din nefericire, ofensiva românească din Transilvania a fost rapid oprită de trupele germane venite să susţină armata austro-ungară. Germanii au contraatacat apoi şi au încercat să treacă munţii în România pe mai mute direcţii, una fiind prin pasul Tabla Buții. După mai multe încercări între 2 și 31 octombrie, germanii au renunțat, nereușind să străpungă liniile defensive românești de aici.
În 1919, a fost amenajat cimitirul în care sunt înmormântați soldații morți din toate taberele. Începând cu anul 1922, în fiecare an, la 6 august, sub auspiciile preotului Ioan Ștefan Vasilescu, a fost organizat un pelerinaj pentru comemorarea eroilor căzuți. Ulterior, autoritățile au decis să organizeze o ceremonie oficială.
Punctul de Plecare
Socrii mei locuiau în comuna Măneciu, judeţ Prahova. Comuna este formată din mai multe sate împrăștiate pe dealurile din jur şi este situată pe malul stâng al râului Teleajăn. Aici a fost construit un baraj pentru alimentarea cu energie electrică a localităților de pe cursul său. De la casa socrilor mei până la Tabla Buţii sunt aproximativ 30 de kilometri, în linie dreaptă. Dar nu există un drum direct până acolo, aşa că să ajungem acolo pe biciclete va fi... complicat.
Plecarea
Nu cunoaşteam traseul, nu știam la ce să ne așteptăm și nici dacă vom reuşi să ajungem la Tabla Buţii. Așa că, pentru prima dată, am pornit la drum cu Radu, fiul meu cel mare, și Cătălin, prietenul lui, o echipă foarte experimentată cu care făcusem deja nenumărate drumeții şi plimbări cu bicicleta. În anul următor, în 2013, alți doi prieteni ai lui Radu și Cătălin ne-au însoţit, dornici şi ei de această aventură.
Și am plecat! Drumul de la casa socrilor mei până la baraj, aproximativ 7 kilometri, este ușor; la fel și traversarea acestuia. Urcăm apoi pe dealul care domină lacul barajului. Pe alocuri, fiind prea greu să înaintăm pedalând, continuăm pe jos împingând la biciclete. Dar ajunşi sus, primim şi răsplata: o frumoasa priveliște asupra zonei înconjurătoare.
Descoperim Drumul
Continuăm să pedalăm şi curând nu mai vedem nici barajul şi nici lacul său; de aici intrăm în necunoscut. Ne aventurăm, deci, pe un drum pe care nu fusesem până acum. Mergem într-un ritm lent pentru a admira natura înconjurătoare, dar și pentru a nu ne rătăci prin pădure. Pe pârâul care curge la dreapta noastră observăm diverse structuri făcute de mâna omului.
2013: Suntem Ghizi
Când ne-am întors în 2013, eram deja familiarizați cu acest traseu, parcurs pe biciclete de două ori în 2012 (a doua oară fiind excursia din articolul ‘Natură și aventură: Ciucașul pe bicicletă’). În consecinţă, acum suntem ghizi pentru prietenii noștri, arătându-le frumusețea locurillor prin care trecem și minunăţiile pădurii. De asemenea, le prezentăm cătunul Valea Stânii, prin care trecem în drumul spre destinația noastră.
Grătarul
Odată ieșiți din cătun, am continuat pe drumuri forestiere, apropiindu-ne tot mai mult de masivul Ciucaș. Acesta este ‘muntele nostru’, cel pe care l-am străbătut în multe rânduri în drumeţiile noastre. Pe măsură ce pedalam, cu un ochi la drum și altul la împrejurimi, avem surpriza de a descoperi marcajul unui traseu cunoscut. Unul parcurs de mai multe ori în plimbările noastre prin Ciucaş.
Pe următoarele câteva sute de metri, drumul nostru către Tabla Buţii și poteca turistică sunt comune. În punctul în care cele două se separă, noi ne oprim pentru a mânca de prânz. Improvizăm rapid un grătar pentru a frige carnea - avem nevoie să fim bine hrăniţi pentru ceea ce presupunem că va urma.
Pasul Tabla Butii - 2012
Încă o dată ne aventurăm în necunoscut. Poteca care duce la locul ceremoniei pleacă din ‘Pasul Tabla Buţii’. Cum acesta nu era marcat, am mers încet şi cu atenţie pentru ca să nu ratăm întâlnirea cu el. Drumul este bun şi noi traversăm o pădure magnifică; deci, gustăm din plin plăcerea plimbării. Şi avem noroc: e deja lume acolo, în Pas.
Unii au renunțat să urce panta abruptă care urmează și și-au instalat tabăra la bază. Alții, mai încăpățânați, urcă panta cu mașina, pe dacă trebuie, însă, să o împingă din loc în loc! Dar binenţeles că şi noi trebuie să ne împingem bicicletele la deal!
Pasul Tabla Buţii - 2013
De data aceasta, ştim cu ce ne confruntăm şi ce avem de făcut. După ce am părăsit locul unde am făcut grătarul, ne îndreptăm cu viteză către Pas. Panta abruptă este, binenţeles, acolo, dar acum noi suntem mai bine pregătiţi şi ştim la ce să ne aşteptăm. Aşa că ni se pare mai puţin înfricoşătore ca prima dată.
Ajunși în vârf, ne minunăm de frumusețea peisajelor ce se oferă privirilor noastre. Fiind mai puțin obosiți de data aceasta, le găsim încă şi mai frumoase ca anul trecut. Deci ne bucurăm şi mai mult ochii şi sufletul cu ceea ce vedem în jurul nostru.
Coborârea
Fiecare urcuş este urmat de o coborâre. Cu cât panta este mai abruptă, cu atât coborârea este mai rapidă. Mai spectaculoasă. Cu mai multă adrenalină. Dar nu și acum, căci locul ceremoniei se află la o altitudine apropiată de a noastră. În plus, traseul nostru va deveni o potecă îngustă, pe alocuri mărginită de o vale destul de adâncă. Deci, va trebui să coborâm într-un ritm lent, să controlăm bicicletele, să fim atenți la direcție și să frânăm frecvent.
Cimitirul
A fost ușor să găsim un loc pentru a ne instala tabăra atât în 2012, cât și în 2013. După ce am terminat de instalat corturile, mergem la cimitir pentru a vizita mormintele soldaților care au murit apărându-și țara în 1916. Pasionat de istorie, le povestesc copiilor despre Primul Război Mondial: contextul, participanții, desfășurarea și rezultatul conflictului. De asemenea, le povestesc despre contribuția României și beneficiile pe care le-a obţinut: Unirea tuturor teritoriilor locuite de români pentru a forma România Mare. Este ca o lecție de istorie și, în timp, se formează o mică mulțime în jurul nostru. La final, surpriză: mai multe persoane, necunoscute, s-au apropiat de mine și mi-au mulțumit, numindu-mă ‘domnule profesor’. Copiii se amuză copios și, pentru o parte a serii, nu mai sunt ‘tata’ sau ‘dnul. Angelo’, ci ‘dnul. profesor’.
Focul de Tabără
Seara, desigur, facem un foc de tabără, acesta servind şi de grătar. Nu este singurul, toată lumea făcând la fel în jurul nostru. Oamenii ascultă muzică: muzică populară, dar și ritmuri moderne. Multă bucurie, bună dispoziție, o atmosferă de sărbătoare. Ultima noastră vizită a fost în 2013. Probabil că festivitățile care au acompaniat sărbătoarea în 2024 vor fi fost şi mai grandioase și întinse pe cele două zile de weekend.
Garda
Pe 6 august, ceremonia începe cu instalarea unei gărzi militare în fața cimitirului. De fiecare dată când noi am fost acolo, garda era asigurată de vânători de munte, o unitate de elită a armatei române. Ei vor rămâne până la sfârșitul festivităților.
Programul Ceremoniei
Începe cu un moment de reculegere, urmat de o slujbă în onoarea eroilor confruntărilor de la Tabla Buții. Reprezentanții autorităților țin scurte discursuri. Apoi sunt depuse jerbe de flori la mormintele eroilor de către oficiali și persoane particulare.
După încheierea ceremoniei oficiale, urmează spectacolul pe scena special amenajată pentru această ocazie. La început, cântă fanfara unității militare care asigură garda la cimitir. Grupuri de muzică şi dansuri populare urcă apoi pe scenă. Spectatorii, așezați pe scaune sau în picioare, urmăresc spectacolul, aplaudă și uneori cântă împreună cu ei.
Către Casă
Pentru drumul de întoarcere, am urmat un traseu mai direct. Știam despre el, dar am considerat că ar fi fost prea dificil să îl parcurgem cu bicicleta la dus, când mergeam către Tabla Buții. Dar ne-am gândit că putem să întoarcem pe aici, deoarece mergem mai degrabă la vale. În 2012, coborârea ni s-a părut mai dificilă din cauza denivelărilor drumului. A doua oară, în 2013, totul a mers foarte bine, fiind deja obișnuiți cu el. Desigur, ne-am oprit în câteva rânduri pentru a admira peisajul și dealurile înconjurătoare.
La Final
Aventurile noastre din 2012 și 2013 legate de Tabla Buții se încheie aici. Altele vor urma. Amintirile și peisajele magnifice vor rămâne pentru totdeauna întipărite în inimile noastre. Nu vom uita nici cum a trebuit să ne depăşim limitele pentru a ajunge acolo.
Explicația Denumirii ‘Tabla Buții’
Transilvania a aparținut Imperiului Austriac între 1700 și 1918. În Pasul Tabla Buții exista o vamă austriacă pentru mărfurile care ieșeau sau intrau pe aici în Transilvania. Vameșii aplicau o ‘tablă’, o mică bucată de metal pe butoaiele de vin care treceau pe acolo. Iar butoaiele de vin erau numite ‘butie’, ‘buți’ la plural. Așa au ajuns comercianții români de vinuri să dea numele de ‘Tabla Buții’ acestui post vamal.
Comments