JANDARMUL ȘI EXTRATEREȘTRII (1979)

Jandarmul și extratereștrii (Le gendarme et les extra-terrestres), regizat de Jean Girault și lansat în 1979, este al cincilea episod al celebrei serii Jandarmul și îl are în centru pe inegalabilul Louis de Funès, în rolul plutonierului Ludovic Cruchot. Filmul păstrează mecanismele comediei burlești franțuzești care au consacrat seria, dar introduce o temă neașteptat de modernă pentru epocă: invazia extratereștrilor, filtrată prin umor popular și absurd.

Bucuria pe care o provoacă acest film este inseparabilă de arta actoricească a lui de Funès. Dacă aș avea câte un dolar pentru fiecare vizionare, mi-aș putea permite o călătorie în Franța, cu un pelerinaj inevitabil la Jandarmeria din Saint-Tropez. Nu din nostalgie turistică, ci din respect aproape ritualic pentru un univers cinematografic care a marcat copilării și a educat instinctul pentru comedie de calitate.

Louis de Funès a fost, este și va rămâne unul dintre actorii mei favoriți — probabil cel mai mare comedian al cinematografiei europene. Jocul său nu se reduce la grimase sau explozii nervoase, așa cum se afirmă superficial, ci este rezultatul unei construcții extrem de riguroase: ritm impecabil, control corporal desăvârșit, precizie gestuală și o inteligență comică rară. În acest film, fiecare tresărire, fiecare privire panicată sau triumfătoare devine o veritabilă lecție de actorie.

„Fufu”, cum a fost poreclit de generații întregi de spectatori, își construiește personajele dintr-o energie crizată și colerică, aparent inepuizabilă. Forța sa nu stă în replici memorabile, ci în expresia pură a corpului: grimasa calculată, spasmele feței, ochii bulbucați, mișcările sacadate, aproape convulsive. Dialogul devine adesea secundar, un simplu declanșator pentru spectacolul vizual al jocului său. De Funès joacă din tensiune pură. Personajele sale par mereu pe punctul de a ceda nervos, prinse între dorința de control absolut și o lume care le scapă din mână. Această coleră dusă până la caricatură nu este niciodată haotică, ci minuțios coregrafiată, cu o precizie aproape muzicală, asemenea unui solo de jazz improvizat doar în aparență.

În filmele Jandarmului, dar și în 'Avarul' sau 'Aripioară sau picior', actorul demonstrează că poate spune totul fără a rosti aproape nimic: o sprânceană ridicată sau o explozie de furie mută valorează cât pagini întregi de dialog. Cruchot nu este doar un personaj, ci un mecanism comic perfect calibrat, pe care de Funès reușește să-l reinventeze de la film la film fără a-i altera esența. În confruntarea cu „extratereștrii”, geniul său se manifestă poate cel mai limpede: lupta nu este cu invadatorii, ci cu absurditatea lumii, cu neîncrederea celor din jur și, în ultimă instanță, cu propria condiție umană — toate transformate într-o comedie de o vitalitate contagioasă. Acțiunea se desfășoară, ca și în episoadele anterioare ale seriei, în Saint-Tropez, devenit spațiu mitologic al Jandarmului. Liniștea stațiunii este tulburată de apariții misterioase și zvonuri despre ființe venite din altă lume. Cruchot este primul care „simte” pericolul, dar, fidel logicii comice a seriei, nimeni nu îl crede. De aici se nasc confuzii savuroase și gaguri memorabile, construite pe contrastul dintre rigiditatea autorității și inexplicabilul fenomen OZN.

Cruchot și colegii săi primesc o misiune pe cât de improbabilă, pe atât de savuroasă: salvarea rezidenților din elegantul oraș de pe Coasta de Azur de o invazie a extratereștrilor însetați de ulei. Cum între vizitatorii din spațiu și populația locală nu există diferențe vizibile, jandarmii descoperă o metodă de identificare pe cât de simplă, pe atât de absurdă: sunetul.

Bătuți în piept, extratereștrii scot zgomote seci, metalice, asemenea unor canistre goale. De la această descoperire până la declanșarea haosului general nu mai e decât un pas. În zelul lor investigativ, jandarmii ajung să-i sperie și să-i irite pe toți locuitorii din Saint-Tropez, transformând orașul într-un teatru al confuziei și al gagurilor memorabile.

Extraterestrii nu sunt monștri amenințători, ci dubluri perfecte ale oamenilor, reci, mecanice, aproape lipsite de viață — un pretext ideal pentru exploatarea mimicii inconfundabile a lui de Funès. Scenele în care Cruchot încearcă disperat să demonstreze că anumite personaje „nu sunt oameni” se numără printre cele mai amuzante ale întregii serii.

Din perspectivă istorică, filmul surprinde fascinația anilor ’70 pentru OZN-uri și science-fiction, tradusă într-o cheie comică accesibilă. Este totodată unul dintre ultimele filme ale lui Louis de Funès, realizat într-o perioadă marcată de probleme de sănătate, fapt care îi sporește valoarea emoțională pentru admiratori.

Scena Filmului: Punctul culminant al filmului rămâne, fără îndoială, scena antologică în care „Fufu”, deghizat într-o măicuță, este căutat de propriii colegi sub acuzația că ar fi înnebunit. Este un moment de comedie pură, în care Louis de Funès își etalează întregul arsenal actoricesc: mimica delirant de precisă, gesturile controlate la milimetru și acea tensiune interioară care explodează comic la fiecare apariție în cadru.

Jocul său este pur și simplu senzațional! Întâlnirea cu cardinalul, culminând cu cântecul improvizat de la finalul reuniunii, atinge un nivel de absurd rafinat care transformă scena într-un moment epocal al comediei europene. Evadarea „măicuței” pe bicicletă, urmărirea haotică și încurcăturile succesive care decurg din acest travesti duc secvența la un apogeu comic rar întâlnit. Prin această scenă, filmul își câștigă un loc privilegiat în istoria seriei, iar interpretarea lui de Funès confirmă încă o dată statutul său unic: un actor capabil să transforme o situație grotescă într-o capodoperă de precizie comică. Pentru mulți spectatori, această secvență nu este doar cea mai reușită din Jandarmul și extratereștrii, ci una dintre cele mai memorabile din întreaga carieră a marelui actor.

Jandarmul și extratereștrii rămâne unul dintre cele mai imaginative și savuroase episoade ale seriei, demonstrând că marile teme pot fi parodiate fără a pierde farmecul popular. Filmul a fost urmat de Jandarmul și jandarmerițele (1982), care avea să închidă definitiv una dintre cele mai iubite serii de comedie din cinematografia europeană.

https://www.youtube.com/watch?v=HezULnqWkxk