MACRON, ÎN UMBRĂ

Macron depune un efort susţinut pentru a realiza ceea ce nici măcar Napoleon Bonaparte nu a reuşit: să distrugă Rusia (Imperiul Rus), prin ajutorul dat Ucrainei ca să câștige războiul care a devenit existenţial pentru ambele țări.

Teza noastră: Macron se consideră învestit cu misiunea «sacră» de a face din Franța o putere de prim rang în lume. Din februarie 2022, atingerea acestui obiectiv se realizează obligatoriu prin distrugerea Rusiei în urma războiului din Ucraina. Ca atare, Macron, în calitatea sa de preşedinte al Franţei, şi-a asumat rolul de a dirija eforturile Aliaților Ucrainei în războiul purtat împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. Cu atât mai mult cu cât el este singurul lider astăzi în lume care are suficient «sânge în instalaţie» ca să i se opună cu adevărat lui Putin. Și Macron reuşeste să o facă cu brio (în umbră/pe ascuns ieri, pe faţă azi). Despre toate acestea vă vom povesti în cele ce urmează.

Eșecul parteneriatului cu rușii

Să fim bine înţeleşi: iniţial, Macron a vrut un parteneriat cu Rusia (și, deci, cu Vladimir Putin). De două ori în trecut, în 2017 și 2019, l-a primit în Franţa cu mari onoruri si l-a tratat ca pe un prieten. După a doua vizită, Macron a făcut o declaraţie puternică contra NATO (cum că NATO este în stare de "moartea cerebrală"), pentru a-i oferi lui Putin o dovadă a interesului său major pentru acest parteneriat. Întrevederea celor doi din 7 februarie 2022 la Kremlin (amintiți-vă când cei sunt faţa în faţă cu o masă uriașă, de culoare albă între ei) a fost ultima încercare a lui Macron de a-l face să adopte o poziţie raţională şi inteligentă (adică să renunțe la invadarea Ucrainei și să intre într-un parteneriat cu Franța și U.E.). Eşec pe toată linia. Căci în realitate, Vladimir Putin este un lider incompetent, cu totul diferit de imaginea pe care ne-o proiectează (şi care este doar o "vitrină" frumoasă în spatele căreia se ascunde, neantul, vidul absolut); el nu a înțeles nimic din oferta pe care Macron i-a făcut-o în 2017 şi a reînnoit-o în 2019 şi în 2022 (înainte de invazia Ucrainei). Pentru Putin, Macron era doar un "puști" care își dorea să joace în liga celor "mari" (pentru că a intrat târziu în politică și nu avea nici o experienţă de "nomenclaturist" în spate, ca Biden sau cancelarul german Scholz  sau el însuşi). Drept urmare, de fiecare dată a respins cu dispreţ oferta de parteneriat a lui Macron; nici măcar o clipă nu a înțeles că acesta este, în realitate, un rechin. Un prădător de prim rang, pe care, dacă îl superi, vă va distruge (pe tine, Putin, si Imperiul Rus al tău), odata ce îi dai ocazia. Iar după ce Rusia atacă Ucraina, primele lovituri militare și economice îi vor fi rapid aplicate.

Primele lovituri

Trebuie să știţi: Franța nu se bate cu cărămida în piept şi nu urlă strigă pe toate drumurile cu ce ajutor i-a dat şi îi dă Ucrainei; chiar și atunci când a făcut anunţuri publice, ne îndoim că a dezvăluit chiar totul (de exemplu, a anunțat trimiterea către Ucraina a 12 tunuri Caesar, pentru ca să aflăm mai târziu că au fost livrate 18 în realitate). Și a fost încă mai flagrant când, pe 26 februarie 2024, Macron a declarat literal: "Nu există un consens astăzi pentru a trimite oficial asumat şi recunoscut trupe terestre (acolo, în Ucraina). Dar în dinamică, nimic nu trebuie să fie exclus. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu poate câștiga acest război". Binenţeles că Macron (licențiat în filozofie și căsătorit cu o profesoară de limbă franceză!) a făcut un pleonasm dublu (chiar triplu, poate) intenţionat că să nu lase nicio îndoială asupra prezenţei forțelor  franceze acolo. Dar de când, unde şi cu ce misiune? Totul este învăluit într-un mister absolut şi va rămâne aşa pentru mulți ani, cel mai probabil. Ceea ce, însă, nu ne împiedică să facem speculaţiile care urmează.

Loviturile militare

În primele zile ale războiului, câtevă informații rătăcite prin în mass-media franceză menţionau că mai multe zeci de ucraineni sau francezi de origine ucraineană membri ai Legiunii Străine (celebrul corp de elită a armatei franceze, renumit ca fiind printre cele mai bune trupe din lume) ar fi fost interceptaţi în timp ce plecau în Ucraina; alte informaţii pe acest subiect nu au mai existat apoi. Dar faptul că soldații experimentați după ani de zile petrecuţi în cadrul „Legiunii” se descoperă brusc „patrioți” și pleacă de nebuni de la o zi la alta pentru Ucraina ni s-a părut suspect. Câteva săptămâni mai târziu, credem că am înţeles ce s-a ce s-a întâmplat după ce am citit că „forțele speciale ucrainene” au distrus mai multe unități de elită ale armatei ruse (de exemplu, Regimentul 331 de "paraşutişti" pe care comandantul său il lăuda ca fiind cei mai buni soldaţi din lume; în jurul datei de 12 martie 2022, coloana principală a unităţii a căzut într-o ambuscadă și a suferit numeroase pierderi, în frunte cu comandantul și mai mulţi din ofiţerii săi).

Sancţiunile economice

Întotdeauna s-a considerat că U.E. este o organizație care are nevoie de  săptămâni și săptămâni, chiar de luni, pentru a lua deciziile importante (cele cu impact major). Cu toate acestea, între 23 și 28 februarie 2022, U.E. a decis să aplice trei seturi de sancțiuni împotriva lui Vladimir Putin și a Rusiei, unele de o duritate nemaiîntâlnită până atunci (înghețarea activelor Băncii Centrale a Rusiei deţinute în ţări din U.E. în valoare totală de aproximativ 200 de miliarde de euro, interzicerea difuzării în spațiul european pentru trusturile de presă Rusia Today și Sputnik, închiderea spațiului aerian pentru aviația rusă). Oficial, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe e cel care le-ar fi propus; în realitate, acestea nici nu ar fi ajuns să fie discutate (şi cu atât mai puţin să fi fost adoptate) dacă nu erau "sponsorizate" de un unul din cei mai importanţi "grei" ai U.E. Iar Macron era singurul care avea şi capacitatea şi interesul să le impună. Căci acestea au fost tirul lui de avertisment către Putin; acesta fie că nu a înțeles mesajul fie a ales să îl ignore (alegeţi voi care variantă vi se pare mai credibilă). Pe cale de consecinţă, Macron a decis să scoată artileria la înaintare, trimiţând tunurile Caesar în Ucraina (fără a intra în specificații tehnice plictisitoare, vă spunem, pur şi simplu, că tunul Caesar este arma la care visează toţi artileriştii, cel mai bun în domeniul său).

Tunurile Caesar intră în joc

... și rușii o încasează. La greu. În luna aprilie 2022, armata ucraineană primește 18 tunuri de acest tip (un sfert din numărul total de care dispunea armata franceze la acel moment!). Acestea sunt imediat folosite împotriva forțelor ruse din nordul Donbassului, care coborau către sud pentru a face joncţiunea cu trupele venind de acolo (cu scopul de a încercui şi distruge armata ucraineană din Donbass și de a cuceri această regiune). Rezultat: forțele rusești sunt anihilate, joncțiunea nu se va mai face vreodată și ruşii pierd bătălia pentru Donbass (care şi astăzi este parţial în mâinile Ucrainienilor). Iar epopeea tunurilor Caesar este abia la început. Următoarea oprire: Insula Șerpilor (situată în apropierea orașului strategic Odessa, dar și de coasta română, posesia ei permiţând ruşilor  să controleze în totalitate Marea Neagră și să amenințe Odessa cu iminenţa unei debarcări pentru a o lua cu asalt). Ucrainienii au folosit intens aceste tunuri în luna mai a anului 2022, bombardând zi şi noapte insula şi distrugând tot ce ruşii aduceau acolo; prin urmare, au făcut imposibil pentru ei să mai poată păstra controlul asupra sa. Pe cale de consecinţă, ruşii au trebuit să abandoneze insula în favoarea ucrainienilor pe 31 mai 2022 (după ce suferiseră pierderi enorme în oameni si echipamente de luptă).

Anecdotă

În timp ce ucrainienii (cel mai probabil îndrumaţi/ghidaţi de artilerişti francezi) distrugeau tot ce aduceau rușii pe insulă pentru a o apăra, Macron a făcut celebra sa declarație "Nu trebuie să-i umilim pe ruși/pe Vladimir Putin". "Incompetenţii" și "Idioţii" (citiţi "De ce acest blog?") nu au fost niciodată capabili să înţeleagă continuarea frazei (pe care Macron nu a formulat­-o niciodată cu cuvinte, dar a subînţeles-o prin actele sale). Iar această continuare era: "trebuie doar să îi distrugem" (și de asta, le-am dat tunuri Caesar ucrainenilor). Următoarea victorie a lor nu va mai fi obținută pe front, ci în birourile luxoase din Washington: pentru a nu "pierde fața" în războiul din Ucraina, o "coaliție" de patroni din industria americană de armament și membri ai Congresului au forțat administrația Biden să dea arme şi mai performante ucrainenilor (vestitele HIMARS, lansator de rachete multiple, folosite cu succes de ucrainieni pentru a provoca mari pierderi rușilor și a câștiga bătălia de la Herson în toamna anului 2022). În încheierea "istoriei" tunurilor Caesar, vă reproducem cuvintele unui militar ucrainean luptând la Avdiivka în decembrie 2023: "Nu putem pierde orașul atâta timp cât el este apărat de tunuri Caesar" (în cele din urmă, ruşii au cucerit oraşul în februarie 2024, după aproape cinci luni de luptă şi suferind pierderi enorme în oameni și echipamente de război). Dar tunurile Caesar nu sunt folosite în timpul ofensivei din toamna anului 2022 în zona Harkov (estul Ucrainei); aici, după ce au eliberat peste 20.000 km pătrați, armata Ucrainei a trebuit să se oprească din lipsă de tancuri performante în număr suficient pentru a putea avansa şi mai mult. Franța nu dispunea de prea multe tancuri și nici nu le mai produce. Dar asta nu l-a împiedicat pe Macron să găsească o soluţie pentru a obţine asemenea arme pentru Ucraina.

Şi ce a făcut Macron?

Chiar la începutul războiului, Aliații Ucrainei (sub presiunea administrației Biden!) şi-au impus restricții cu privire la ce să conţină ajutorul militar dat ucrainenilor. Tancurile occidentale făceau parte din categoria armelor pe care ei nu vroiau să le dea. Ori Macron a anulat această restricţie printr-o declaraţie făcută pe 4 ianuarie 2023 (în treacăt fie spus, într-un moment tragic pentru ruși; aceştia căutau de zor un „ţap ispăşitor” pentru tragedia din noaptea de Anul Nou, când un bombardament efectuat cu HIMARS a provocat moartea mai multor sute de soldați dintr-o dată). Pentru a obține acest efect, Macron a trebuit doar să deschidă gura și să declare că "Franța va trimite ucrainenilor tancuri ușoare AMX 10 RC". În epoca dominației rețelelor sociale (a Internetului, în general), această afirmaţie a făcut înconjurul globului. Efectul mediatic a fost imens, toată lumea s-a ambalat şi a început să facă presupuneri şi scenarii, totul pornind de la utilizarea cuvântului "tancuri" de către Macron, preşedintele Franţei (şi ce mai conta că, în realitate, maşina respectivă avea în comun cu adevăratele "tancuri" numai numele şi o vagă asemănare exterioară). Foarte repede, în această efervescenţa mondială, Marea Britanie a anunțat trimiterea a 14 Challenger 2, care sunt "tancuri" pe bune, grele, solide şi performante. Apoi,  presiunea a crescut vertiginos asupra nemților (care sunt principalul producător și comerciant de tancuri în Europa (tancul "Leopard") și asupra americanilor (care au mii de tancuri "Abrams" pe stoc). După ce au opus o rezistență acerbă, cuplul Scholz–Biden a trebuit să cedeze în faţa presiunii opiniei publice și să le dea tancuri ucrainenilor (din păcate, nu în cantitate suficientă și nici la timp, din motive care îi aparțin doar lui Biden, Scholz nefiind decât lacheul său. Dar vom analiza conduita lui Biden în războiul în Ucraina într-un articol viitor pe blogul nostru). Încurajat de succesul obţinut cu tancurile, Macron o "face" din nou cu avioanele, pe 28 ianuarie 2023.

Macron și avioanele

Epopeea "avioane de luptă occidentale pentru Ucraina" a început în decembrie 2022, când președintele Zelensky a cerut "aripi pentru Ucraina", în discursul său ţinut în faţa Parlamentul britanic. Cererile insistente si eforturile neţărmurite ale ucrainenilor păreau a fi fost în zadar, fiind întâmpinate cu refuz de peste tot. Când, brusc, pe 28 ianuarie 2023, Macron a intervenit încă o dată, pronunțând fraza sa preferată cum că "nimic nu este exclus". Și este încă o restricţie pe care Macron o anulează, în ciuda opoziției ferme din partea lui Biden exprimată câteva ore mai târziu. Pe cale de consecinţă, în timp, sub "patronajul" din umbră al lui Macron, o coaliție de țări europene - Danemarca, Norvegia, Țările de Jos și Belgia (da, ați citit bine, vorbim despre Belgia, nu e o glumă) se formează ca să livreze ucrainienilor avioanele de luptă americane F16. Din păcate, momentul când acestea vor începe să zboare efectiv în apărarea Ucrainei este în mod constant amânat din cauza tacticilor dilatorii folosite de administrația Biden invocând diverse pretexte (unele de-a dreptul penibile, dar nu dezvoltăm aici). În aşteptarea acelui moment "magic" (care va veni mai devreme sau mai târziu, căci Biden nu va putea să îl întârzie la infinit, totuşi), Franța a început deja să le ofere ucrainenilor cu ce să-şi înarmeze avionele lor (câte 50 de bombe glisante AASM pe lună începând din februarie 2024). Din păcate, însă, Macron va pierde următoarea bătălie, cea pentru livrarea de rachete cu rază lungă de acțiune către ucraineni.

Eșecul de a obține rachete cu rază lungă de acțiune

Să fie clar, pentru a rezista și a învinge Rusia, Ucraina are nevoie de rachete cu rază lungă de acțiune (cele care pot atinge ținte situate la o distanţă între 80 și 300 km de liniile frontului, în părțile ocupate de ruși, inclusiv în Crimeea). Pentru a le furniza, după mai multe luni de negocieri purtate în "umbră", Franța și Marea Britanie  au ajuns la un acord de livrare a rachetelor franco-britanice SCALP/Storm Shadow. Şi primul transport de asemenea rachete, Storm Shadows date de britanici, sosește în mai 2023. Din păcate, în ciuda presiunilor interne şi externe exercitate, acest exemplu nu a fost urmat nici de germani (celălalt producător european) şi nici de americani (în ciuda faptului că au un stoc uriaș de rachete Atacms, care sunt chiar mai eficiente și mai ușor de folosit decât cele produse de europeni). Două luni mai târziu, Macron însuși intră în scenă anunţând cu surle şi trâmbiţe că Franţa livrează Ucrainei câteva zeci de rachete SCALP; în felul acesta, el spera să demareze o mişcare care să se finalizeze cu livrarea de rachete germane și americane către ucraineni. Eşec total, din păcate. Deşi, din punct de vedere militar, rezultatele utilizării de Storm Shadow/SCALP sunt mult peste aşteptări. Notăm aici distrugerea a numeroase depozite de muniții și combustibili în Crimeea și în alte părți din Ucraina ocupate de ruşi, precum şi avarierea gravă sau chiar distrugerea a numeroase nave de război aparținând Flotei ruse de la Marea Neagră. Spectaculos şi eficient, pe 25 septembrie 2023, chiar Cartierul General al Flotei este distrus, iar amiralul comandantul şi Statul său Major ucişi în atac. Și totuşi, în ciuda acestor succese militare, în ciuda angajamentelor oficiale și solemne din partea ucrainenilor că le vor folosi numai contra ţintelor militare din teritoriile ocupate de rusi, nimic nu poate îndupleca cuplul Biden–Scholz. Din păcate, aceştia şi-au menţinut şi îşi menţin încă şi astăzi (aprilie 2024) refuzul ferm de a le oferi ucrainienilor rachete de acest fel. Deci Macron a eșuat de data aceasta, spre deosebire de ce s-a întâmplat mai înainte cu tancurile și avioanele. În parte, ce-i drept, dar, totuşi, este un eşec. Dar el îşi va lua o frumoasă revanşă obținând progrese enorme în procesul de aderare al Ucrainei la U.E.

Ucraina în UE datorită Franței? Oh, da!

Din 2014, Ucraina a început un program amplu de transformări structurale (politice, economice, instituționale) cu scopul de a deveni membru al  U.E. De fapt, acesta a fost motivul real pentru care Putin a ordonat invadarea Ucrainei: frica enormă că, într-o bună zi, Ucraina va intra în U.E. şi ruşii şi populaţia din ţările–satelit Rusiei vor vedea ce înseamnă să faci parte din cea mai dezvoltată şi bogată Uniune de state din lume şi vor vrea şi ei acelaşi lucru. Dar războiul declanşat de Putin contra Ucrainiei nu a făcut decât să-i îndârjească şi mai tare pe ucraineni, să îi ambiţioneze şi mai mult să intre în U.E.; ei au reuşit chiar să accelereze ritmul reformelor necesare, chiar în condiţiile în care  ţara lor este în război (sau poate că tocmai de aceea). De partea cealaltă, U.E. a răspuns mai mult decât "prezent": după ce i-a acordat statutul de "candidat" pe 24 iunie 2022, invitația de a începe negocierile pentru obţinerea calităţii de membru a venit pe 8 decembrie 2023, după numai 18 luni (ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată înainte, căci țările devenit membre ale U.E. au petrecut cel puțin cinci ani de zile între cele doua etape). Chiar dacă mai există faza de "negocieri", pentru noi nu există nici o îndoială: după ce războiul se va fi încheiat, în scurt timp, Ucraina va intra în U.E. De altfel, pe 8 aprilie 2022, printr-un discurs rostit la locul masacrului de la Boutcha, președinta Comisiei Europene a şi anunțat deznodământul "pe faţă", fără ocolişuri: "la sfârșitul acestui război, vom ajuta Ucraina să se reconstruiască, în vreme ce Rusia va intra în descompunere". Deși acel moment este încă departe, este suficient să spunem astăzi că U.E. nu a eșuat în a sprijini financiar și militar Ucraina (să menţionăm numai ultimul ajutor financiar decis pe 2 februarie 2024, de 50 de miliarde de euro pe patru ani, dar mai sunt multe altele). Și chiar dacă industria de armament europeană nu produce încă tot ce are nevoie Ucraina, eforturi susţinute sunt făcute pentru a se ajunge acolo într-un viitor nu prea îndepărtat. Ceea ce este mai mult decât necesar având în vedere absența ajutorului militar american de astăzi. Plus că, și dacă acesta va fi reluat într-o bună zi, el va cuprinde numai ce are nevoie Ucraina ca să nu piardă războiul (şi nu va conţine ce are nevoie să îl câştige; citiţi "Marea minciună" și "Biden și Ucraina" pe blogul nostru ca să înţelegeţi ce şi cum). Desigur că, în mod legitim, trebuie să fie pusă întrebarea şi cum a ajuns U.E. să acţioneze de o asemenea manieră mai mult decât neobişnuită, ţinând cont că, la bază, este, totuşi, o organizaţie mai degrabă economică? Pentru că este evident că doar hotărârea ucrainenilor, reformele pe care le fac în ciuda războiului și victoriile pe care le obțin (victorii tactice în 2022, victorii strategice în 2023) nu ar fi putut fi convinge pe liderii ţărilor care compun U.E. să facă asemenea demersuri/activităţi. Răspunsul este, totuşi, foarte simplu: cineva, mare de tot, a "tras sforile" pentru Ucraina. Si cine putea fi acest "naș"?. Cine altul decât Macron? Că doar nu era să fie cancelarul german Scholz?  Și chiar și atunci când U.E. nu se implică direct, țările membre UE (sau țările asociate, cazul Norvegiei) sunt cele care o fac, așa cum demonstrează așa-zisa "iniţiativa cehă".

"Inițiativa cehă"

Ucraina are nevoie de cantități enorme de muniții pentru a ține frontul și de aliații săi care să i le furnizeze. Când, la începutul anului, Ucraina a anunțat că va rămâne în curând fără muniție, Cehia a anunțat imediat că va putea procura o cantitate uriașă (800.000 de obuze de artilerie) din țări din afara U.E. cu condiția să existe finanțare. Deloc surprinzător, banii încep să fie strânşi (contribuţii financiare directe din partea U.E. şi individuale, de la mai multe state-membre ale Uniunii). Ulterior, este anunţată ca fiind posibilă achiziţia a încă 500.000 obuze în plus. Felicitări și multă bucurie: astăzi (aprilie 2024) primele livrări sunt deja în drum spre Ucraina pentru a ajunge către sfârşitul lunii mai. Aceste cantități îi vor permite să reziste până când industria europeană de armament va reuși să răspundă singură nevoilor Ucrainei. În această atmosferă de bucurie, o întrebare "sensibilă' este evacuată fără măcar a fi menționată: cum putea o țară mică din Europa Centrală şi care nu este un actor important în comerțul internațional cu arme să negocieze cumpărarea unei asemenea cantități enorme de muniție? Simplu: au acționat ca un intermediar al unui stat care nu vroia să se afle în centrul atenției. Iar acest stat nu putea fi decât Franța, ceea ce este exact acel "modus operandi" pe care Franța l-a folosit de la începutul războiului din Ucraina. De altfel, de-a lungul timpului, câteva elemente vin să dovedească valabilitatea acestei teze: vizitele lui Macron în Cehia (pentru a-i felicita în mod direct pentru cum îşi fac treaba de intermediar) și în Brazilia (unul dintre principalii furnizori ai muniției menţionate mai sus; aici Macron a primit cea mai înaltă decoraţie a ţării – pe măsura cecului pe care l-a adus, desigur). Și când auzim, în treacăt, că un alt furnizor ar putea fi Egiptul (cu care Franța are relaţii foarte strânse în materie de comerţ cu armele), pentru noi nu există nicio îndoială cine se afla în spatele "inițiativei cehe". Dar este pentru ultima dată când  Macron a mai putut să acționeze decisiv, rămânând, totuşi, în umbră; evoluțiile recente de pe frontul ucrainean, dar şi cele din rândul aliaților îl forţează să iasă la lumină; să-și asume oficial comanda Alianței care sprijină Ucraina în războiul său contra lui Putin şi a Rusiei. Și o va face la scara imperială, Napoleniană, pentru a marca spiritele şi a pune şi mai multă presiune pe ruşi: adică cu fineţea tipic franceză, dar şi cu forţa unei şarje de cavalerie în armuri din Evul Mediu. Dar despre toate acestea în următoarea noastră postare.

Macron, în lumina reflectoarelor.