Aceasta este povestea unei drumeții care, deși nu și-a atins obiectivul, ne-a oferit amintiri de neuitat. Mai presus de orice, ne-a învățat o lecție prețioasă: important nu este să ajungi la destinație, ci să te bucuri de călătoria în sine, care poate fi la fel de minunată. Scopul nostru a fost să găsim Col de la Combe (în franceză, col înseamnă pas sau trecătoare) pentru a traversa lanțul muntos impunător al Grandes Aiguilles d'Argentière. Deși nu am reușit să atingem acest obiectiv, am avut parte de o experiență extraordinară: o plimbare spectaculoasă pe stânci, uneori la limita escaladei, care ne-a testat curajul și ne-a încântat simțurile.

Planul
Este ultima zi a vacanței noastre, iar eu și fiul meu, Vlad, am hotărât să facem ceva cu adevărat îndrăzneț: să pornim de la Col du Glandon, să urcăm până la Lac de la Combe și să traversăm impunătoarele Grandes Aiguilles d'Argentière prin Col de la Combe. Odată ce vom depăși trecătoarea, vom ajunge rapid pe poteca marcată care leagă Lacul Crucii (Lac de la Croix) de Col du Glandon. Această aventură nu este lipsită de provocări, mai ales că între Lac de la Combe și Col de la Combe nu există nicio potecă semnalizată. Traseul ne va purta printr-un peisaj dominat de piatră și stâncă, unde va trebui să ne bazăm pe descrierile sumare ale unui drumeț care a parcurs deja acest itinerar.

Col du Glandon
Situat la o altitudine de 1.922 de metri, Col du Glandon se întinde între masivul Belledonne, care include lanțul muntos Grandes Aiguilles d'Argentières, și masivul d’Arves. Accesul se face prin ieșirea Vallée des Villards de pe autostrada A43. Col du Glandon este o destinație populară, mai ales printre bicicliști. În fiecare zi de vară, zeci de pasionați se aventurează să urce din vale, pornind de lângă autostradă. Tot de aici pornesc și numeroase trasee de drumeție marcate, inclusiv cel care conduce spre Lac de la Combe.

Traseul spre Lac de la Combe
Acesta este un traseu în buclă, ușor și lipsit de dificultăți tehnice, care pornește din Col du Glandon. Totuși, parcurgerea părții stângi a buclei necesită o minimă condiție fizică. În rest, traseul este perfect pentru o zi relaxantă sau ca încălzire înainte de a aborda rute mai dificile. Pentru această aventură, alegem să pornim pe partea dreaptă a buclei, unde poteca este presărată cu câteva pietre. Această porțiune ne va oferi o pregătire utilă pentru provocările ce ne așteaptă după Lac de la Combe.

Torentul Glandon
Glandon este și numele unui pârâu de munte cu un debit neregulat, care devine torent în timpul topirii zăpezii sau după ploi torențiale. Cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri, izvorul său se află la doar 15 minute de mers pe jos de la Col du Glandon. Acolo unde apa ţâşneşte din pământ, a fost construită o structură artificială pentru a o canaliza atunci când debitul devine puternic. Priveliștea este spectaculoasă, iar acest loc parcă te îndeamnă să te oprești și să imortalizezi momentul, fiind imposibil să treci pe lângă el fără câteva fotografii.

Stâna
Înaintăm încet pe poteca marcată, care este în principal de pământ și ușor de parcurs. Aceasta ne oferă ocazia de a privi frecvent lanțul muntos des Aiguilles d'Argentière, care se ridică magnific pe fundal. Traseul trece printr-o pășune acoperită cu iarbă fină, foarte apreciată de oite. De altfel, acest lucru explică de ce poteca trece chiar pe lângă o stână de oi, construită din piatră. Stâna este folosită în special primăvara și toamna, când vremea este mai ploioasă.

Lac de la Combe
Situat la o altitudine de aproximativ 2.200 de metri, acesta este mic și puțin adânc. Lacul în sine este mai degrabă banal, dar împrejurimile îi conferă un farmec deosebit. În plus, indicatorul său a fost plasat strategic chiar în fața lanţului muntos les Grandes Aiguilles d'Argentière. Este imposibil să reziști tentației de a fi fotografiat cu acest munte în fundal; nimeni nu scapă dorinţei de a se prinde în poză cu munţii pe fundal. Și asta mă include și pe mine, binenteles! Numai Vlad nu se lasă pozat.


Vlad reușește să scape...
...de la această sesiune foto aproape obligatorie. Dar numai de data aceasta, deoarece anul trecut a fost nevoit să suporte deja numeroase sesiuni foto, fie singur, fie alături de fratele său. Oricum, nu se va salva complet: înainte de a încheia excursia, mai multe fotografii cu el vor fi cu siguranță făcute!

Saltul în necunoscut!
Plecând de la Lac de la Combe, începem să urcăm ușor, urmând albia unui mic izvor care hrănește lacul. Ne oprim pentru câteva momente acolo unde apa iese din pământ, sau mai exact din pietre, pentru a ne umple sticlele. Conducta care duce de la izvor până la stână ne asigură că apa este potabilă. Dacă animalele și ciobanii o beau, înseamnă că și noi o putem bea. Oricum ar fi, apa de munte este cea mai bună pe care am băut-o vreodată.

Marşul pe stânci
Să fie foarte clar: mersul pe stânci, și uneori pe blocuri mari de stâncă, nu se aseamănă deloc cu o potecă de munte de pământ sau chiar cu una presărată cu stânci din loc în loc. Aici, fiecare pas necesită o concentrare maximă și este unic în felul său. Un pas poate fi de câțiva centimetri, iar următorul poate ajunge până la un metru întreg. Și, uneori, pentru a face următorul pas, trebuie să sari de pe o stâncă pe alta, asemenea unei capre negre. Fiecare pas trebuie urmat de o pauză scurtă pentru a te asigura că piciorul se sprijină bine și nu alunecă, mai ales atunci când stânca este înclinată.

În timp ce unele secțiuni pot fi parcurse pur și simplu pășind, altele necesită să ne folosim mâinile pentru a ne menține echilibrul și a ne deplasa de la o stâncă la alta. Trebuie să fim extrem de atenți și concentrați tot timpul, deoarece un pas greșit poate duce la o entorsă sau chiar la o fractură. Așa se fac greșelile și se întâmplă accidente. Totuși, acest risc nu diminuează cu nimic plăcerea intensă pe care o avem mergând pe stânci.

Greșeala
Ar fi trebuit să continuăm să urcăm în linie dreaptă până la Aiguilles și apoi să căutăm trecătoarea care să ne permită traversarea lanțului muntos. Însă, îmbătați de adrenalină, am ales să mergem pe diagonală, prelungind astfel plăcerea de a ne deplasa pe stânci. Am continuat să trecem de la o stâncă la alta, uneori sărind de la un bolovan la altul, pentru o perioadă ce ni s-a părut scurtă. Până când Vlad a observat că aproape ajunsesem la capătul lanțului muntos fără să fi găsit trecătoarea. Atunci ne-am oprit să mâncăm, realizând că, de fapt, merseserăm mult mai mult decât ne imaginăm și că ni se făcuse o foame teribilă.

Masa fără pâine
Masa a fost așezată pe un bloc de stâncă destul de plat, iar eu am scos brânzeturile și mezelurile locale, alături de roșii, castraveți și pâine. Însă pâinea, cumpărată cu câteva zile înainte și păstrată în condiții precare, era deja mucegăită, devenind complet improprie pentru consum. Nu era prima dată când făceam o greșeală la pregătirea unui picnic (citiți „Circuitul lacurilor în Alpii Francezi”). Vlad a găsit imediat ocazia să glumească, spunând că ar fi anormal ca tati să reușească vreodată să pregătească corect coșul de picnic. Dar, din fericire, peisajul magnific din jurul nostru a reușit să compenseze acest mic incident.

Pe drumul de întoarcere
După ce am mâncat bine și ne-am odihnit puțin, am început să discutăm despre ce să facem în continuare. Opțiunea de a continua în speranța de a găsi trecătoarea a fost luată în discuție, dar am ajuns la concluzia că nu este o idee bună. Eram obosiți, iar prudența ne cerea să luăm drumul de întoarcere. Așa că am plecat pe ce ni se părea a fi cel mai scurt drum spre Lac de la Combe. Totuși, drumul nu era deloc aproape, iar după o distanță bună parcursă pe stânci, am ieșit într-o zonă cu pietre și iarbă.

Ne oprim lângă Lac de la Combe pentru a ne trage sufletul și pentru a povesti aventurile noastre unui grup de excursioniști curioși, dornici să afle mai multe despre peripețiile noastre pe stânci. Drumul de întoarcere la mașina parcata la Col du Glandon a fost ușor, deoarece poteca era complet de pământ. De mai multe ori ne-am oprit câteva secunde pentru a mai admira o dată peisajele absolut spectaculoase ale lanțului muntos des Aiguilles și lacului Grand Maison. O turmă de oi de la stână păștea liniștită lângă poteca pe care o urmam. Am ocolit-o cu grijă, pentru a nu le deranja, mai ales că erau păzite de câini ciobănești, pe care era mai bine să nu-i provocăm.

Ultima masă: La Potence
Ce modalitate mai bună de a încheia ziua și vacanța decât cu o masă festivă? După câteva ore de odihnă, mergem la „Chez Nath”, cel mai bun restaurant din Saint-Sorlin-d'Arves, în departamentul Savoie, unde suntem cazați. Pe meniu, piesa de rezistență: La Potence (în traducere: tulpina), un preparat din carne de vită Black Angus crescută local. Chelnerul aduce felul de mâncare: un copac metalic cu mai multe ramuri, pe care sunt agățate bucățile de carne. Apoi, le stropește cu alcool și le aprinde în fața noastră. Timp de 10 până la 15 secunde, flăcările dansează, oferind un spectacol magnific și unic. În timp ce privim cum se sting, ne dăm seama că vacanța noastră, la fel ca flăcările, a trecut în doar câteva secunde.

Fără regrete
Vacanța noastră s-a încheiat, dar ne-a lăsat amintiri de neuitat. Astăzi, munții ne-au reamintit că atingerea obiectivului este importantă, dar totodată că drumul care duce la el are o valoare deosebită, aducându-ți multiple satisfacții pe parcurs.
Comments