Pentru a ataca Taiwanul, China are o fereastră de foc care se va închide la începutul anului 2025, când noul președinte al Statelor Unite își va face intrarea.
China - Putere militară defensivă
China a fost întotdeauna o țară cu un nivel cultural înalt, cu o perspectivă asupra vieții și cu o filozofie proprie. În trecut, China a influențat lumea în mai multe domenii, inclusiv în felul în care a privit războiul (‘Arta războiului’ de Sun Tzu este una dintre cele mai importante lucrări de strategie militară din istorie). Dar nu a căutat să pună stăpânire pe teritorii aparținând altor state/populații, mai degrabă având o politică orientată spre interior și manifestând foarte puțină preocupare pentru ceea ce se întâmplă dincolo de granițele sale. Acest comportament nu a împiedicat vecinii săi să atace, ceea ce a forțat China să dezvolte o politică militară defensivă, culminând cu construirea Marelui Zid. De-a lungul istoriei sale de mii de ani, China a suferit ocuparea unor porțiuni mai mult sau mai puțin mari din teritoriul său (fără a fi vreodată ocupată total); răbdătoare și rezistentă, le-a recuperat după un timp. Chiar dacă în ultimul secol China a adoptat o postură militară ceva mai agresivă – cucerirea Tibetului, ajutor substanțial în oameni și materiale de război pentru Coreea de Nord în timpul Războiului Celor Două Corei (1950 – 1953), războaiele cu Uniunea Sovietică din 1969 și Vietnam în 1979 (care au fost mai multe conflicte de graniță decât un război de mare intensitate) – structural și strategic, China rămâne o putere militară defensivă.
Putere economică agresivă
De-a lungul istoriei sale, China a trăit mai mult ca o autarhie, suficientă pentru sine, fără a căuta să dezvolte schimburi economico-comerciale cu restul lumii (fără a le interzice însă). În secolul al XIX-lea, puterile occidentale au forțat-o să-și deschidă piața internă și să se deschidă către lume. Victoria PCC (Partidul Comunist Chinez) împotriva lui Guomindang (Partidul Naţionalist Chinez) în 1949 a împins China în tabăra puterilor comuniste. Condusă de Mao Zedong, China a lucrat pentru a construi o economie industrială și agricolă puternică sub conducerea PCC. Eșec: când Mao a murit, China era, din punct de vedere economic, un ‘câmp de ruine’. Den Xiaoping este cel care abandonează politica economică condusă de PCC și deschide economia către capitalism, dar un capitalism sălbatic (modelul ‘Far West’ cuplat cu ‘Sudul sărac’) sau fără standarde de siguranță la locul de muncă. Aceasta înseamnă că (aproape) toate marile companii occidentale s-au grăbit să producă acolo la costuri extrem de mici, iar China a devenit ‘atelierul/fabrica lumii’. În schimbul acestor beneficii, China a forțat un ‘transfer de tehnologie’ către companiile sale, ceea ce i-a permis să realizeze produse similare la prețuri mult mai mici. Rezultatul curselor: China a acumulat bogăție și forță economică enormă (a doua economie din lume dacă judecăm după statisticile oficiale chineze, care, însă, nu sunt cele mai de încredere!). Ceea ce i-a dat ideea și dorința de a domina lumea economic, devenind ulterior o putere economică agresivă. La sfârșitul anului 2019, China avea un drum înainte pentru a atinge acest obiectiv, dar astăzi, la începutul lui 2024, China se trezește cu spatele lipit de zid, pe punctul de a cădea în prăpastie din cauza deciziilor luate de Xi Jinping, dictatorul chinez.
1. Politica ‘Zero COVID’
La începutul anului 2020, flagelul COVID a apărut în China și, foarte rapid, s-a răspândit în întreaga lume. Imediat, China a adoptat o politică ‘zero COVID’, adică totul se oprește și populația zonei în cauză (unde s-au descoperit câteva cazuri de Covid) este închisă până când nu mai apar noi contaminări. De-a lungul timpului, această politică a devenit o frână uriașă a economiei și a nenumăratelor companii occidentale care produceau acolo. La sfârșitul anului 2022, Xi a pus capăt acestui lucru, dar era deja prea târziu: economia intra în criză și multe companii străine lucrau deja la strategii de rezervă în vederea părăsirii Chinei.
2. Alianța cu Rusia
Pe 24 februarie 2022, Rusia condusă de Putin a atacat Ucraina și, foarte repede, s-a blocat într-un război pe care, cel mai probabil, în final, Rusia îl va pierde (citiți ‘World’s Hot Spots: Ukraine’ pe blog). Xi a trebuit să aleagă între ‘inimă’ (rămânând cu Putin, pentru că China și Rusia au un regim similar) și ‘cap’ (alăturarea Occidentului în alianța sa pentru Ucraina pentru a-și continua obiectivul de a deveni ‘economic’ stăpânul lumii). Din păcate, Xi a ales ‘inima’ și, ulterior, relațiile cu Occidentul au început să se slăbească (companiile occidentale se îndepărtează din ce în ce mai mult de China și, odată cu ei, banii nu mai vin ca înainte).
3. Ruperea de trecut
Îndepărtându-se de regulile impuse de Deng Xiaoping, Xi a sporit controlul de stat – PCC, ca să spunem direct – asupra economiei. Exact ceea ce era necesar pentru a transforma criza economică prin care trece astăzi țara într-un faliment garantat câțiva ani mai târziu. Deci, având în vedere criza economică în care China se scufundă din ce în ce mai mult aproape în fiecare zi, pentru ei, există doar două căi de ieșire:
1. Face Occidentul dependent de China prin politica ‘în totalitate electric’ (citiți ‘Mașina electrică, mare înșelătorie’ pe blog); 2. Pune mâna pe Taiwan (cu toate avantajele sale).
Taiwan
Insula Taiwan a făcut parte din China aproape de la început până în 1949, când Guomindang (pierderea războiului civil împotriva PCC) s-a refugiat pe insulă și a proclamat un stat separat de China. Începând ca o dictatură, regimul politic de pe insulă a evoluat de-a lungul timpului în democrația consolidată de astăzi. Din punct de vedere economic, au fost mereu orientați spre piață, ceea ce înseamnă că astăzi Taiwanul are o economie solidă, având o bază industrială puternică și fiind numărul unu în domeniul semiconductorilor (care sunt un element esențial al oricărei oarecum automatizate, de la telefoane, rachete, drone sau mașini). Legăturile cu China există în (aproape) toate domeniile vieții economice, politice și sociale. Cu alte țări ale lumii, Taiwan are relații normale, economice și de alt tip și, neoficial, țările occidentale (Statele Unite ale Americii, țările UE, Marea Britanie, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă) semnalează Chinei că i se acordă o marjă de protecție.
De ce vrea China Taiwanul?
Capturarea Taiwanului este o victorie triplă pentru China, deoarece: Politic, este o sursă uriașă de mândrie și jubilație populară pentru că a reunit cu succes țara cu bucata de pământ care îi lipsea. Strategic, aceasta îi oferă o bază solidă pentru a revendica controlul total asupra strâmtorii Taiwan, traversată de multe nave (în consecință, întregul spațiu dintre China și Taiwan devine o mare ‘interioară’; prin urmare, taxe vamale, navigație etc., rezultând în bani pentru umplerea cuferelor statului și PCC). Dar și să înțelegem zona maritimă controlată de China în detrimentul altor țări vecine (Vietnam, Malaezia, Filipine). Economic, pentru că bogăția economică a Taiwanului va alimenta o economie chineză aflată în criză. În plus, obținerea controlului asupra industriei semiconductoarelor îi va permite să aibă o altă pârghie pentru a face Occidentul dependent (în plus față de ‘totul electric’). Dar mai multe obstacole apar în fața dorinței lui Xi și PCC de a prelua controlul asupra Taiwanului.
Ce poate împiedica China să atace Taiwan?
O cucerire ‘soft’ prin influență economică nu mai este posibilă astăzi, din cauza stării economiei chineze. Rămâne varianta militară care, însă, se confruntă cu mai multe obstacole.
1. Geografia
Taiwan este o insulă în care munții mărginesc coasta. Prin urmare, o ipotetică invazie militară va ajunge imediat în fața unei bariere naturale aproape impenetrabile.
2. Logistica
Soldații și materialele de război trebuie transportate și descărcate pe plajele insulei. Dar chinezii nu au navele sau alte echipamente adecvate ca număr și capacitate.
3. Starea armatei sale
Oficial, armata chineză este mare, bine pregătită și echipată cu arme moderne și eficiente. În realitate, după ce verificăm cu ‘cutia de instrumente rusă’ (adică observăm modul în care armata rusă și materialele sale de război – așa cum sunt prezentate oficial – funcționează astăzi pe frontul din Ucraina), ajungem la concluzia că este doar o fațada poleită frumos. În realitate, armata este slab pregătită, comandanții sunt incapabili, și cele mai moderne materiale de război sunt, de fapt, la nivelul armelor occidentale din anii 1970 (în timp ce cele pe care Taiwan le are astăzi sunt la nivelul anilor 1990). O teorie și mai invalidantă: cultura militară chineză este blocată în defensivă (pentru că țara a fost întotdeauna o putere militară defensivă, explicația mai sus) și, prin urmare, este incapabilă să pregătească în mod corespunzător un atac de o asemenea amploare (acest lucru nu este, pur și simplu, în ADN-ul lor).
4. Frica de Occident și de vecinii săi
China se teme de intervenția militară din partea Statelor Unite (probabil împreună cu Regatul Unit, Franța și alte puteri europene și regionale, precum Japonia) în sprijinul Taiwanului. Totodata China se teme de posibilele sancțiuni europene și americane, care vor afecta și mai mult economia slăbită a regimului. În același timp, reacțiile din India și Vietnam ar trebui monitorizate (sau chiar de temut): în cazul eșecului, acestea ar putea profita de soluționarea disputelor la frontieră cu vecinul lor foarte puternic (azi!).
Scenarii pentru viitor
Să fim foarte clari: astăzi, Statele Unite sunt practic paralizate de bătălia electorală dintre Trump și Biden. Orice acțiune din partea lui Biden va fi zădărnicită de republicanii din Congres pentru a nu-i mai oferi o șansă împotriva lui Trump. Așadar, China ar trebui să atace și să cucerească Taiwanul până la începutul anului 2025 (când noul președinte preia mandatul), ceea ce, din păcate pentru ea, China este incapabilă să o facă.
Cel mai probabil scenariu: 65-70%
In concordanță cu ultimele sondaje, Donald Trump poate deveni următorul președinte al Statelor Unite (subiect pe care îl vom dezvolta in postări ulterioare). El va întări puternic apărarea taiwaneză, în principal cu ajutorul ucrainenilor (citiți ‘Marea minciună’ pe blog). Până la sfârșitul anului 2026 sau 2027 mai târziu, situația economică a Chinei se va deteriora semnificativ, iar mișcările populare de protest (cauzate de scăderea veniturilor, foamete, șomaj) vor fi din ce în ce mai greu de stăpânit. Poziția lui Xi va fi din ce în ce mai slăbită, iar atacul asupra Taiwanului îi va apărea ca ultima sa șansă de a rămâne la putere și de a-și salva regimul. Armata taiwaneză, instruită și sprijinită de ucraineni, folosind zeci de mii de drone aeriene și navale, va distruge forța de invazie înainte ca aceasta să ajungă chiar în fața insulei. Întăririle trimise de americani nu vor avea nici măcar nevoie să se alăture armatei taiwaneze. Ulterior, Xi este deposedat de putere și o mișcare de democrație populară – finanțată și condusă de americani – va încerca să preia puterea.
Scenariu improbabil: 25-30%
După alegerile prezidențiale din acest an, americanii se vor trezi cufundați într-un conflict intern care dă impresia că nu mai sunt receptivi și dispuși să intervină eficient în sprijinul Taiwanului. Așadar, China va ataca Taiwanul, dar sancțiunile economice luate de UE (în principal) vor avea ca efect ca aceasta să nu poată susține efortul de război pe termen lung. În plus, chiar și cu o oarecare întârziere, ajutorul american va ajunge la timp pentru a ajuta Taiwan să respingă atacul chinez.
Scenariu improbabil: 0-5%
Statele Unite sunt aproape paralizate de disputa post-electorală dintre cele două tabere, democrată și republicană, și se vor afla în imposibilitatea de a ajuta Taiwanul. China va ataca și va rezista sancțiunilor UE, într-un timp suficient pentru a obține capitularea Taiwanului și anexarea acestuia.
Lebedele negre
‘Lebăda Neagră’ este un eveniment imprevizibil care are o probabilitate scăzută de a se produce și care, dacă are loc, are consecințe de amploare și excepționale.
1. În loc de un atac frontal, Xi va alege calea controlului economic și politic
Nici o șansă de succes, având în vedere că economia chineză se scufundă în criză și că forțele politice pro-chineze exercită din ce în ce mai puțină influență.
2. Stabilirea unei ‘blocade’ maritime
Nici un succes, pentru că ‘blocada’ va fi ridicată rapid sub presiunea forțelor navale comune ale Statelor Unite, Franței, Regatului Unit și altor state democratice.
3. Xi nu mai este la putere (mort sau înlocuit)
Succesorul său își va menține obiectivul de a câștiga Taiwanul (din motivele de mai sus). Este puțin probabil să dea dovadă de mai multă capacitate decât Xi.
Postarea următoare: ‘Trump vs. Biden. Meciul secolului’, în ciclul ‘Punctele fierbinți ale lumii: Statele Unite’). Abonați-vă (angelogeorge988@gmail.com) pentru a-l citi imediat ce este publicat.
Comments