AVATAR

Lansat în 2009, pe ultima sută de metri, cât să prindă nominalizările la Oscar, Avatar arată mult mai bine decât fragmentul cu care ne-au momit în prezentare. Atunci, personajele scoase din context păreau caricaturi albastre, dar acum reușesc să capteze empatie, ba chiar simpatie. Ideea unei planete – Pandora – exploatată pentru un zăcământ rar, valoros pentru omenire, nu e în sine o revelație. Dar felul în care e pusă în scenă, în imagini de o claritate și bogăție vizuală uluitoare, l-ar fi făcut probabil gelos și pe Jules Verne.

Mai ales că hologramele – prezente cândva doar în visele din Castelul din Carpați – plutesc aici în aer sub forma unor hărți 3D interactive, care reacționează la atingerea delicată a degetelor. Laboratorul aduce aminte de atmosfera din 'Abisul' (al aceluiași James Cameron), iar scenele acvatice nu uită să amintească subtil de Titanic, filmul care l-a propulsat pe regizor la rangul de 'Rege al lumii filmului'.

'Avatarii' în sine sunt creații hibride – combinații de ADN uman cu cel al locuitorilor din Pandora. Rezultatul? Un trup nou, atletic, adaptat planetei, dar care pe Terra ar arăta cel puțin bizar: ființe albastre, înalte, cu cozi și ochi imenși. De altfel, transformarea fizică a personajului principal devine o metaforă pentru renaștere, dar și pentru ruptura dintre două lumi. Imaginile sunt de-a dreptul hipnotice: flori fosforescente, meduze plutitoare ca niște balerine stelare, păduri vii care trăiesc și reacționează. E o lume care îți taie respirația, cu o frumusețe organică și magică în același timp. Sigur, cum e la modă acum, apar și animalele de coșmar, o limbă inventată de la zero, și numeroase trimiteri la alte filme: 'Dansând cu lupii', 'Apocalypto', sau chiar 'Matrix'.

Filmul are un mesaj pacifist, ecologist, anticolonialist – dar nu se ferește de confruntări explozive, în care armele și exploziile par luate direct din cele mai recente jocuri video. E un spectacol total, care cere să fie văzut pe IMAX – nu doar pentru că avem așa ceva la îndemână, ci pentru că e singura modalitate prin care această lume fantastică poate fi trăită cu adevărat. O mini-vacanță vizuală de 2 ore și 45 de minute care, până la urmă, nu strică nimănui. Dimpotrivă! (Irina Margareta Nistor, critic de film)