CASA ÎNCLINATĂ

În Franța există astăzi un loc în care simțul echilibrului interior al omului nu mai funcționează. Chiar și legile fizicii, așa cum le-am învățat la școală, par să fie încălcate. Locul acesta se găseşte în comuna Modane, judeţul Savoie, iar numele său este: Casa Înclinată (la Maison Penchée în franceză în original).

Dar acest nume este înşelător, căci aceasta nu a fost niciodată o adevărată casă de locuit. În realitate, este o construcție militară realizată în 1939 pentru a supraveghea intrarea în tunelul feroviar Mont-Cenis. Inaugurat în 1871, acesta a fost o realizare emblematică legând Franța de Italia şi marcând un progres major în transportul feroviar alpin. Cu toate acestea, ȋn preajma celui de-al Doilea Război Mondial, Franța și Italia s-au regăsit în tabere opuse, iar Italia nu și-a ascuns intențiile de anexa anumite teritorii aparţinând de Franța, printre care și Savoie. De aici nevoia de a avea un punct de supraveghere și tir în caz de invazie italiană.

Ȋn fundaţia sa, se găsea ceea ce militarii francezi numeau un „magazin de pulbere” sau „pudrieră”, adică un depozit de muniție. Ȋn 1944, înainte de a se retrage din zonă, trupele germane l-au dinamitat folosind două vagoane pline cu explozibili. Explozia ar fi trebuit să distrugă clădirea și intrarea în tunel. Fiind extrem de solidă, clădirea a rezistat puterii exploziei fără a fi distrusă, salvând astfel şi tunelul. În schimb, aceasta a fost proiectată la o înălțime de peste zece metri, apoi, căzând, s-a înfipt în sol, luând forma pe care o cunoaștem astăzi.

Această formă ar fi fost suficientă prin ea însăşi pentru a transforma clădirea într-o atracție turistică. Dar în plus, autoritățile locale şi-au dat acordul ca artiștii de street art să-și exercite arta pe pereții clădirii. Această inițiativă a deranjat o minoritate de turişti, dar a fost percepută ca fiind o înfrumuseţare a locului de către majoritatea lor. Noi facem parte din această a doua categorie, deoarece pereții goi, fără nici un desen, numai cu griul betonului, ar fi fost prea trişti. Culorile, în schimb, le conferă o notă de veselie.

Sus: înainte de a fi decorată. Jos: după ce a fost decorată (vizita din 2023).

Vizitele din 2023

Am mers în această «casă» de două ori în 2023: prima dată am fost cu Vlad, fiul meu mai mic. A doua oară, am revenit împreună cu Radu, fratele lui mai mare, căci trebuia să îi arătăm şi lui această bijuterie arhitecturală creată involuntar de militarii de odinioară! Mai ales că era gratuită. Da, intrarea și vizitarea nu costau nimic, dar sunt sigur că ar fi avut succes chiar și dacă ar fi fost contra cost. De remarcat și faptul că Radu, pasionat de alpinism, a urcat și în „turnul” casei.

În stânga, Vlad jos și Radu sus.

De fiecare dată, am început prin intrarea principală, deplasându-ne de-a lungul coridorului principal care dădea acces la fiecare dintre camerele clădirii. Senzațiile pe care le-am avut au fost teribile: în mintea noastră, credeam că suntem într-o poziție bipedă, perfect dreaptă, adică în poziția normală. Însă realitatea fizică ne spunea că eram înclinați spre stânga sau spre dreapta. O tulburare totală și o senzație similară cu cea de amețeală.

Ȋn hol, ca să ne obişnuim.

Recomandat este ca intrarea să se facă pe ușa principală și de a sta un moment în hol pentru a ne obișnui. Abia apoi, să intrăm în camere, deoarece senzațiile sunt și mai puternice acolo decât în holul îngust, unde puteam atinge pereții întinzând mâinile. Cu toate acestea, deplasarea dintr-un colț în altul al camerei era o adevărată aventură.

Și totuși, unii intră direct în camere pe fereastră. Vlad era unul dintre ei, pentru că era curios să afle ce senzații provoacă această rută. Să spunem că nu a fost dezamăgit.

La rândul său, Radu a vrut şi el să vadă ce se întâmplă când intri direct pe fereastră într-o cameră pentru a simți mai puternic pierderea simțului echilibrului. „A fost distractiv, dar nu ceva special”, a spus el, considerând că senzațiile erau aceleași, indiferent dacă intrai ȋn camere din holul principal sau pe fereastră.

Cât timp am petrecut în interiorul „Casei înclinate”, nu aș putea spune. Sigur este că, atunci când am ieșit, capul ni se învârtea în toate direcțiile, încercând să se reconecteze la realitatea unui teren plat. Din fericire, mașina era parcată la câteva zeci de metri, ceea ce ne-a lăsat timp să ne recăpătăm simțul echilibrului. La plecare, am privit „Casa” încă o dată, promițându-i că ne vom întoarce.

2025 – promisiune îndeplinită

Doi ani mai târziu, am venit în vacanță la Aussois, un sat situat în apropierea comunei Modane și a „Casei Înclinate”. Desigur, vizitarea acesteia a fost inclusă ȋn programul vacanţei noastre de aici. „Casa” este întotdeauna acolo, aşa cum o ştiam: acoperită în continuare cu graffiti și la fel de primitoare. Ploaia, furtunile, zăpada și chiar încălzirea climatică nu îi diminuează cu nimic farmecul și particularitatea. Noi mergem către ea cu emoție și bucuria de a revedea un prieten pe care nu l-am mai văzut „față în față” de prea mult timp.

Au trecut doi ani de la ultima noastră vizită. Doi ani plini de experiențe noi: finalizarea studiilor și angajarea pentru Radu, majoratul pentru Vlad. Intrăm înăuntru cu multe întrebări: oare vom regăsi aceleași senzații de odinioară? Pierderea simțului echilibrului, amețelile? Nevoia de a atinge pereții pentru a regăsi impresia unei senzații de stabilitate?

Nici o problemă: totul este acolo cum ȋl ştiam. Nimic nu s-a schimbat. Din fericire. Ne bucurăm din plin să alergăm pe coridoare și prin camere și să regăsim senzațiile de odinioară.

Apoi repede, prea repede, vine momentul plecării. De aici, de la „Casa Ȋnclinată”, și puțin mai târziu, de pe munte, pentru că mâine este ultima noastră zi de vacanță. Nu-i nimic: știm deja că vom reveni anul viitor pentru a ne regăsi iubitul nostru Munte Vanoise, dar și această minunată „Casă Ȋnclinată”.