Este un castel precum cele din basme. Care face și parte din basme, căci Charles Perrault a scris minunată poveste "Frumoasa din pădurea adormită" cu gândul la acest castel. Noi l-am descoperit în 2014 și redescoperit în 2020. Iată aici povestea noastră.
Descoperirea
Suntem în voiaj, eu și copiii mei, Radu și Vlad, în vârstă de 14, respectiv 7 ani. Pe biciclete, vizitând celebrele castele de pe Valea Loarei (Valée de la Loire). Cu o zi înainte, am văzut Castelul Azay-le-Rideau, iar acum suntem în drum către Abația Regală Fontevraud (‘Abaţia’ este pentru catolici ce este ‘Mânăstirea’ la ortodocși). Iar cum traseul trecea prin localitatea Rigny-Ussé, ne-am gândit să facem o vizită rapidă a castelului de aici, înainte de a continua drumul nostru conform planificării. Și cum pedalăm noi lejer, fără grabă, vedem castelul ce începe să apară în fața ochilor noștri, în depărtare. Chiar și de mare distanță, acesta pare mult mai spectaculos decât ne-am fi așteptat; pe măsură ce înaintăm, începem să înțelegem că ne apropiem de o bijuterie arhitecturală. Iar când ajungem și mai aproape, rămânem fără grai, atât de frumos este.
Schimbăm programul
După ce l-am văzut mai bine, decidem de îndată să schimbăm programul, căci acest castel merită a fi vizitat pe îndelete. Deci decidem să rămânem aici peste noapte și să continuăm mâine călătoria noastră. Găsim campingul din oraș și ne instalăm de îndată; un duș, mâncăm de prânz și ne odihnim puțin pentru a ne reface forțele - vrem să îl vizităm fiind la apogeul puterilor noastre. Pentru a profita la maximum de ceea ce ne apare ca fiind un castel de "poveste". Și, foarte repede, începem vizita.
Istoria castelului
Locul lui este la marginea pădurii Chinon, lângă râul Indre, un afluent al Loarei. Oamenii l-au locuit aici din cele mai vechi timpuri, iar o importantă rută comercială trecea pe aici. Deci, cine stăpânea această zonă putea controla respectivă rută, precum și navigația pe râul Indre și pe fluviul Loire. Prin urmare, în jurul anului 1040, Gelduin, seniorul local, a dispus construirea unei fortificații, care s-a dezvoltat în timp devenind o adevărată cetate. La sfârșitul "Războiului de o Sută de Ani", Jean V. de Bueil, unul din comandanții lui Jeanne d'Arc supranumit "Flagelul englezilor", a început să construiască un castel pe scheletul respectivei cetăți; noua construcție este mai puțin o fortăreață și mai mult un palat, adică o reședință de lux. Cu toate acestea, în secolul al XV-lea, accesul în castel se făcea încă prin intermediul unui pod mobil amplasat deasupra foselor săpate, pentru a îngreuna accesul în cazul unui atac. Astăzi, fosele sunt încă prezente, dar podul mobil a fost înlocuit cu un magnific pod de lemn, bine întreținut.
Grădina "à la française"
În secolul al XVI lea, au fost construite corpul central al castelului și o parte din aripa dreaptă. Începând cu secolul al XVII-lea, caracterul său de palat a fost clar stabilit prin construirea unui pavilion fermecător și a grădinii proiectate de André Le Nôtre (acesta a fost un celebru creator de grădini; el este cel care a creat modelul de 'grădină à la française'). Și în timp, după alte îmbunătățiri, acesta devine un minunat și rafinat castel de tip Renascentist, adăugându-se la celebra salbă de castele de pe Valea Loarei.
Terasele lui Vauban
Tot aici trebuie să menționăm terasele proiectate de arhitectul Vauban (celebru mai ales pentru fortificațiile sale militare pe care le-a imaginat și construit) care sporesc şi mai mult frumusețea locului. De-a lungul secolelor care au urmat, castelului i-au fost aduse numeroase alte adăugiri și îmbunătățiri de către cei care i-au fost proprietari la un moment dat.
Familia Blacas
Castelul a ajuns în proprietatea familiei Blacas în urmă cu aproximativ 200 de ani; membrii acesteia au fost întotdeauna puternic implicați în viața publică a localității și chiar a regiunii. În timpul ocupației germane din timpul celui de-al doilea Război Mondial, în castel și în pivnițele sale au fost depozitate numeroase opere din patrimoniul Bibliotecii Naționale a Franței și Bibliotecii Senatului. Şi tot atunci, Pierre de Blacas d'Aulps de La Baume-Pluvinel, conte de Blacas, proprietarul castelului, a făcut numeroase demersuri pe lângă autoritățile franceze și germane evitând rechiziționarea și utilizarea castelului și a pivnițelor sale de către armata germană. Ceea ce, ulterior, i-a făcut pe Aliați să înțeleagă că acesta nu reprezenta nici un pericol pentru trupele lor și că nu era nevoie ca să fie bombardat. După război, castelul a fost deschis publicului, dar nu integral, căci o mică parte este privată, proprietarul locuind acolo. Veniturile castelului sunt utilizate pentru finanțarea lucrărilor de conservare și renovare, iar rezultatele sunt vizibile în starea sa generală, care este foarte bună.
Interiorul castelului și camera Regelui
În holul de la intrare sunt expuse mai multe machete care reprezintă castelul în diferite etape de dezvoltare, după care urmează sala corpului de gardă; astăzi, aici, este expusă o colecție de arme. Continuând vizita, ajungem la salonul Vauban, unde se găsește o remarcabilă piesă de mobilier: un cabinet italian din abanos despre care se spune că Vauban însuși l-a folosit atunci când a proiectat terasele castelului. Mai departe descoperim sala vechii bucătării și scara cea mare care duce la primul etaj; aici se află anticamera și "Camera Regelui". Toate castelele de pe Valea Loarei trebuiau să aibă o asemenea încăpere, în care regele să fie găzduit în cazul în care se întâmpla să treacă pe acolo. Vom descoperi apoi Marea Galerie cu tapiserii din secolele al XVI lea și al XVII lea.
Donjonul
Și ajungem la donjon, care deține un loc aparte în structura unui castel, fiind partea cea mai înaltă, dar şi cea mai bine fortificată a acestuia. În cazul castelului - cetate, donjonul servea drept punct de observație și de tragere împotriva atacatorilor; iar când castelul cădea, ultimii apărători se refugiau în donjon pentru a continua rezistența, cu speranța că, fie o forță aliată va reuși să parvină și să-i salveze, fie că inamicul va fi epuizat de lupte și va renunța.
Castelele-palat
Utilitatea castelelor - fortăreață în interiorul Franței a început să dispară către sfârșitul secolului al XV-lea. Prin urmare, locul lor a fost luat de castelele - palat. Acest nou tip de castel a păstrat, în general, donjonul, pentru a permite vizitatorilor să se bucure de frumoasele priveliști pe care le aveau proprietarii și oaspeții lor de acolo de sus asupra împrejurimilor (dar şi din alte motive mai practice). Bineînțeles, Castelul Usée are propriul său donjon, care este folosit în principal pentru a spune povestea 'Frumoasei din pădurea adormită'.
Frumoasa din pădurea adormită
Se spune că Charles Perrault a scris această poveste, după ce a vizitat castelul și donjonul său, precum și pădurea înconjurătoare, fiind inspirat de acestea. Deși nu există nici o înregistrare a unei astfel de vizite, numeroase elemente din poveste sugerează că, într-adevăr, Castelul Usée este castelul 'Frumoasei Adormite'. Iar în interiorul donjonului, mai multe camere au fost amenajate de așa fel, încât să 'spună' această frumoasă poveste. Bineînțeles că noi, eu şi copii, ne-am plimbat pe acolo cu ochii mari deschiși și plini de admirație și ne-am minunat văzând cum este 'povestită' povestea. Apropo, ignorați discuțiile despre așa-zisă 'lipsă de consimțământ' pentru sărutul dat prințesei (că nu duce lumea lipsă de idioți, din păcate) și deveniți, pentru o clipă, copiii care ați fost când ați auzit sau văzut această poveste pentru prima dată.
Şi vizita continuă
Noi suntem încă sub influența emoțiilor când coborâm în curtea castelului și vizităm pivnițele care sunt folosite și azi, așa cum au fost dintotdeauna: pentru prepararea și depozitarea vinului.
La capelă
Urmează vizită la Collégiale Notre-Dame, care servea - și servește și astăzi - de capelă pentru proprietari și oaspeții lor. Aici remarcăm zidurile fără picturi religioase, acestea fiind înlăturate în timpul Revoluției Franceze.
Grădina castelului
Iar vizita noastră din 2014 se termină cu o plimbare prelungită în jurul castelului şi prin minunata sa grădină.
Un sfârșit... fără sfârșit
Da, pentru că amintirile primei mele vizite la acest castel au fost atât de puternice, încât m-am întors acolo în iulie 2020 împreună cu Irina, soția mea. Iar acestă a doua vizită a avut un efect foarte benefic asupra sănătății noastre mintale, grav afectată de primul lockdown de Covid-19 (care a durat de la 15 martie până la 11 iunie în Franța). Pentru Irina, castelul și grădinile sale au fost o super descoperire; pentru mine, a fost ca și cum m-aș fi întâlnit cu un prieten bun, pe care nu-l mai văzusem de mult timp. Și, surpriză: în timpul scurs de la prima mea vizită în 2014, mansarda a fost magnific renovată.
Au revoir
Și mă întreb acum: ce altă minunată surpriză vom avea data viitoare când vom vizita acest Castel (o vizită pe care o vom face în curând, asta este sigur)?
Comments