MURIWAI: VALURI, DUNE, NISIP NEGRU ȘI GÂȘTE DE MARE

Am norocul să locuiesc în vestul Auckland-ului, pe culmile verzi și misterioase ale Pădurilor Waitākere, în inima unui cartier numit Titirangi, care nu este altceva decât o pădure vie. Casele par să răsară printre ferigi uriașe și kauri seculari, ca niște cuiburi ascunse între ramuri. Diminețile sunt învăluite de cântecul tui-ilor și kereru-ilor, iar serile aduc cu ele mirosul umed al frunzelor și foșnetul oceanului care se strecoară printre coline. Și totuși, în acest colț de sălbăticie aparent neatinsă, orașul nu e departe: mai puțin de o jumătate de oră cu mașina mă desparte de inima Auckland-ului. O clipă, și treci din universul verde, unde ceața dansează printre coroane, în ritmul alert al metropolei. Viața se întinde astfel între două lumi – liniștea primordiala și pulsația urbană – iar eu mă simt călător privilegiat printre ele.

În jurul suburbiei noastre, se desfășoară misterios căile satelor Huia și Laingholm, așezate ca niște coliere ascunse între dealuri și țărmuri, unde timpul pare să curgă după ritmul mării și al pădurii. Străzile lor șerpuiesc printre copaci seculari și dezvăluie priveliști către golfuri adânci, cu ape ce reflectă nuanțele întunecate ale Pacificului. La o distanță egală cu cea până în centrul orașului se află evadarea perfectă: plaja Piha – o întindere sălbatică de nisip negru, unde valurile vin neostoite ca niște cavalcade albe și se sparg de stâncile masive. Totuși, acest articol nu vrea să pătrundă în misterele ascunse ale Piha, Titirangi sau Huia, ci să vă conducă într-o călătorie inițiatică către una dintre cele mai pitorești și emblematice locații ale Noii Zeelande: plaja Muriwai.

Aceasta este iubită atât de localnici, cât și de turiști, care sosesc în valuri odată cu primăvara. Muriwai este colțul de lume unde valurile vin și pleacă ca niște mesageri tăcuți, țesând povestea eternă a mării și a nisipului negru.

Turismul a depășit recent veniturile obținute din zootehnie și agricultură, devenind inima economică a Noii Zeelande. Nu e de mirare, având în vedere că peste patru milioane de vizitatori străbat anual aceste tărâmuri – aproape cât întreaga populație a țării. Iar pentru mulți dintre acești turiști, plaja Muriwai nu este doar un loc de relaxare; este simbolul atracției irezistibile pe care sălbăticia naturii și coastele dramatice ale vestului Auckland-ului le exercită asupra tuturor.

Muriwai se întinde ca o panglică glorioasă de nisip negru de 60 de kilometri lungime, fiind una dintre cele mai întinse plaje ale Noii Zeelande. Este flancată de stânci sculptate de timp și mare, purtând amprenta geologiei antice – vulcani adormiți și roci sedimentare modelate de vânt și valuri. Legendele Māori încă bântuie aceste locuri: spiritele străbunilor veghează peste coastă, iar copacii roșii de Pohutukawa, înfloriți ca niște flăcări vii, marchează granița dintre pământ și mare, dintre real și mitic.

Dunele de nisip se unduiesc asemenea unor valuri înghețate, iar surferii, cu corpurile întinse pe plăci colorate, se joacă cu energia oceanului. În aer răsună ciripitul și agitația coloniei de gâște sălbatice, care împart cu oamenii acest tărâm al libertății. Muriwai nu este doar o plajă; este un colț unde geologia, natura și cultura se împletesc într-o armonie vie, iar ochiul călătorului descoperă mereu o nouă poveste – o stâncă cu forme imposibile, o pădure de Pohutukawa scăldată în soare, o pasăre ce se avântă în zbor deasupra valurilor. Fiecare vizită devine astfel o inițiere, o apropiere de spiritul sălbatic al vestului orașului Auckland, unde natura impune ritmul, iar omul învață să-l urmeze cu respect.

Drumul de la Titirangi la Muriwai este el însuși un traseu ritualic, ce leagă pădurea de ocean. Pe măsură ce urci culmile Waitākere, foșnetul frunzelor de kauri și umbrele ferigilor gigantice te însoțesc ca niște paznici ai sălbăticiei. Razele soarelui se strecoară printre crengi, pictând drumurile cu pete aurii, iar aerul aduce mirosul umed al pământului și al rășinii.

Pe măsură ce cobori spre coastă, pădurea se rarefiază, iar siluetele stâncilor îndrăznețe se conturează la orizont, anunțând apropierea de mare. Vântul sărat și zgomotul valurilor te întâmpină, iar privirea se deschide asupra întinderii vaste de nisip negru, ca un covor de mătase sub cerul schimbător. Fiecare kilometru parcurs te face mai conștient de legătura profundă dintre dealuri și mare, dintre culmile înalte și plaja care te așteaptă jos, în toată splendoarea și sălbăticia ei. Este un drum care te învață să privești cu atenție, să simți ritmul naturii și să te pregătești pentru întâlnirea cu magia Muriwai.

Locuri încărcate de legende

Zona Muriwai face parte, tradițional, din teritoriul tribului Tāmaki Māori, Te Kawerau ā Maki, și a fost cunoscută inițial sub numele One Rangatira („Plaja Căpeteniei”), amintind de vizita lui Rakatāura, renumit navigator polinezian și strămoș al multor iwi Māori. Plaja are o semnificație spirituală adâncă pentru Te Kawerau ā Maki, fiind parte din Te Rerenga Wairua, calea pe care sufletele o urmează către Cape Reinga pentru a părăsi lumea.

În trecut, Te Kawerau ā Maki și Ngāti Whātua s-au confruntat pentru stăpânirea acestei zone, iar Muriwai a devenit granița dintre cele două triburi odată ce pacea a fost stabilită de căpetenia Te Kawerau ā Maki, Te Hawiti/Te Au o Te Whenua. Zona a fost locuită ulterior de Ngāti Te Kahupara, un hapū al Ngāti Whātua cu descendență Kawerau, până în secolul XX.

Pōhutukawa – Pomul de Crăciun al Noii Zeelande

Ascuns în peisajele bătute de vânt de la Muriwai, cel mai bătrân copac pōhutukawa se înalță ca un martor tăcut al trecerii timpului. Pōhutukawa (Metrosideros excelsa), adesea numit „copacul de Crăciun al Noii Zeelande” pentru florile sale roșii ca niște torțe în vară, ocupă un loc de cinste în tradiția Māori. Rădăcinile sale răsucite se agață de stânci precum brațe protectoare, iar ramurile întinse oferă adăpost păsărilor și oamenilor deopotrivă.

La Muriwai, acest copac emblematic a rezistat secole la furtuni, vânturi sărate și trecerea oamenilor, stând asemenea unui paznic al locului. Legendele vorbesc despre el ca despre un reper pentru primii navigatori Māori, iar rădăcinile întinse și trunchiul gros au servit ca loc de odihnă și sursă de povești, cântece și îndrumări pentru generații. Se spune că ar fi fost plantat sau îngrijit de strămoșii iwi locali, care îi recunoșteau puterea și rezistența ca simbol al legăturii statornice cu pământul.

Astăzi, vizitatorii pot zări acest copac impunător pe unul dintre trasee, oprindu-se să admire ramurile răsucite, rădăcinile întinse și florile vibrante. Sub valuri și vânturi, el păstrează memoria locului – un martor viu al istoriei, culturii și trecerii timpului. Cel mai bătrân copac Pōhutukawa de la Muriwai nu este doar un copac; este o legătură între trecut și prezent, un simbol al supraviețuirii și al frumuseții durabile a florei native a Noii Zeelande.

Colonia Gâștelor de Mare din Punctul Otakamiro

Colonia de gâște de mare de la Muriwai se află la doar cinci minute de traseul Pōhutukawa. Pașii ne poartă către platforma de observare, suspendată parcă deasupra unui teatru al vieții sălbatice, unde fiecare mișcare e un act al naturii. Spre mare, colonia se prelungește pe două insule cu pereți verticali, stânci ce se ridică din valuri asemenea unor cetăți albe, sculptate de ocean. Aproximativ 1.200 de perechi de gâște cuibăresc aici anual, din august până în martie, țesând împreună un covor viu de viață și puf.

Cuiburile stau la câțiva centimetri unul de altul, un labirint fragil de delicatețe și risc, un adevărat balet aerian. Fiecare aterizare necesită măiestrie: păsările planează deasupra ciocurilor ridicate ale vecinilor, iar o greșeală poate fi o lecție dureroasă în școala aerului. Aceste păsări de aproximativ două kilograme și jumătate, cu anvergura aripilor de doi metri, stăpânesc curenții de aer precum artiști în simfonia vântului și a valurilor.

Fiecare pereche depune un singur ou, iar părinții se succed la cuib, ca doi paznici devotați ai unei bijuterii fragile. Puii, odată eclozați, sunt acoperiți de puf moale, ca niște pernuțe plutitoare, care treptat se transformă în pene juvenile, pregătindu-se pentru primul zbor spectaculos – un arc ce se întinde până la cer. Tinerele gâște traversează apoi Marea Tasmaniei până în Australia, asemenea săgeților albe purtate de vânt. Ani mai târziu, păsările care supraviețuiesc revin la colonie, întorcându-se la rădăcinile lor ancestrale.

Priveliștea este cu adevărat uimitoare: plaja Muriwai se desfășoară pe 60 de kilometri spre nord, o panglică de nisip negru între valurile tunătoare și dunele aurii. Jos, surferii par focile jucăușe ale oceanului, dansând printre crestele mari de apă, iar întreaga scenă respiră energia sălbatică a coastei vestice a Auckland-ului.

Coborând spre Plajă

Coborând de la colonia de gâște de mare, ajungem la o platformă ce conduce spre Stânca Pescarului și peșterile marine, ca o poartă către adâncurile secrete ale coastelor Muriwai. Plaja însăși poartă semnele unei istorii de milioane de ani: a fost ridicată de pe fundul mării acum aproximativ 3–5 milioane de ani, sculptată de vulcani și de curenți nemiloși.

O mare parte a peisajului este formată din rămășițele estice ale Vulcanului Waitākere, cu formațiuni de lavă „pernă” (pillow), vizibile de-a lungul stâncilor sudice, ca niște relicve pietrificate ale unui trecut tumultuos.

Vegetația este bogată și luxuriantă, dominată de flax, ale cărui frunze lungi și rigide se unduiesc în vânt ca niște panglici verzi purtate de aer. Această prezență densă adaugă plajei un farmec sălbatic și protejat, ca un gard viu natural care păstrează misterul și liniștea locului. Nisipul și rocile sedimentare alcătuiesc solul plajei, iar pereții stâncoși domină sudul Muriwai, ridicându-se ca niște gardieni ai timpului.

Nisipul negru, asemenea unei catifele magnetice, provine din fierul vechilor vulcani, inclusiv din Vulcanul Kaipara, adormit în largul coastei Kaipara Heads și erupt acum 16 milioane de ani. Curioasă călătorie a granulelor de nisip: transportate de-a lungul coastei de vest a Insulei de Nord de curenții marini paraleli cu țărmul, ele dansează cu valurile, modelând plaja printr-un fenomen numit „longshore drift”, un balet invizibil al apei și al sedimentelor.

Oaia – Insula Albă Strălucitoare

Insula Oaia se desprinde din ocean ca o perlă solitară, la aproximativ 1,4 km vest de plajele Muriwai, Maukatia și Collins Bay. Cu o suprafață de doar 0,14 hectare (1.400 m²) și ridicându-se 25 de metri deasupra apei, are forma unui ochi vigilent, ațintit asupra nemărginirii mării. Este probabil un vestigiu erodat al fluxurilor de lavă din Miocenul târziu, născut din vulcanul Waitākere, un fragment de istorie geologică ce a rezistat furiei timpului.

Insula găzduiește o altă colonie de gâște de mare, stabilită la începutul secolului XX, o orchestră albă care își cântă viața pe scena stâncilor. Între 1940 și 1970, populația a crescut la 892 de perechi de cuibărit, iar extinderea lor a transformat stâncile în coridoare ale vieții sălbatice.

Flora insulei este formată din plante rezistente, ca niște bijuterii verzi cioplite de vânt și sare – Disphyma australe (Planta de gheață a Noii Zeelande), Chenopodium allanii și Coprosma repens (taupata). Însoțind această oază vegetală, insectele marine și kekeno (foci cu părul din Noua Zeelandă) vizitează insula ca oaspeți discreți, respectând liniștea sacră a locului.

Un habitat aparte este cel al gecko-ului korowai (Woodworthia korowai), descoperit în 1954 și recunoscut ca specie distinctă abia în 2016, o creatură misterioasă și discretă, păstrată cu grijă de insulă ca un secret vechi. Numele tradițional al insulei, Motu-ō-Haea – „Insula Albă Strălucitoare” – face trimitere la mantia albă de guano a păsărilor ce mișună pe stânci.

Tribul Tāmaki Māori, inclusiv Te Kawerau ā Maki, folosea insula ca sursă sezonieră de hrană: păsări, ouă și kekeno – un adevărat tezaur natural pentru comunitățile locale. Astăzi, Insula Oaia rămâne un sanctuar ecologic și cultural, un far al biodiversității și al tradițiilor, inclusă în rutele de migrație ale păsărilor marine din Muriwai și din nordul Auckland-ului și desemnată de BirdLife International ca zonă de importanță majoră pentru păsări. Este un colț de lume unde natura, cultura și timpul se întâlnesc, păstrând vie memoria și frumusețea sălbatică a coastelor vesticii Auckland-ului.

Nisipul negru se întinde ca o catifea țesută de timp, iar valurile neostoite izbesc țărmul asemenea unor cavaleri furioși, împreună compunând tabloul grandios al acestui loc magnific.

Plaja, proaspăt spălată de spuma mării, își întinde luciul argintiu pe zeci de kilometri, ca o panglică nesfârșită de oglindă. De aceea, aici găsim refugiul nostru pentru plimbări fără sfârșit, ore în șir, cât ne țin picioarele și sufletele, pierzându-ne în dansul vântului și al apei. Pe măsură ce pășim mai departe, plaja pare să adăpostească în adâncuri șoaptele legendelor Māori, iar pohutukawa-urile roșii strălucesc ca torțe vii la marginea nisipului.

Surferii dansează pe valuri, iar acestea, asemenea unor sculptori nemiloși, cioplesc stâncile erodate de mare și modelează dunele în continuă transformare. Luciul apei reflectă cerul schimbător, în timp ce gâștele de mare traversează orizontul ca niște mesageri purtători de povești ascunse în spuma oceanului. Totul pare prins între realitate și legendă, ca un tablou viețuit de timp, vânt și valuri, unde fiecare colț ascunde o poveste, iar fiecare adiere de vânt șoptește numele străbunilor.