Situată în inima Transilvaniei, Alba Iulia este considerată capitala simbolică a României. Orașul are rădăcini adânci în istorie, începând din vremea Imperiului Roman, și a jucat un rol esențial în Evul Mediu și epoca modernă. Alba Iulia a atins apogeul său istoric la 1 decembrie 1918, când aici s-a hotărât unirea Transilvaniei cu România, un moment definitoriu pentru identitatea națională. De asemenea, orașul a fost martorul unui alt eveniment istoric de importanță majoră: încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, la 1 decembrie 1922. Monumentele istorice, în frunte cu impresionanta Cetate Alba Carolina, reprezintă veritabile comori arhitecturale care atrag vizitatori din întreaga lume.
Prima vizită
Pe 21 august 2011, împreună cu Radu, fiul meu cel mare, am avut bucuria de a vizita Alba Iulia. Reveneam dintr-o expediție de neuitat în inima masivului Retezat (detalii în articolul „Retezat 2011 – Revanșa”), iar o oprire în acest oraș istoric ni s-a părut modul perfect de a încheia vacanța. Înainte de a păși în Cetate, am optat pentru un tur al orașului cu autobuzul turistic, care ne-a oferit ocazia de a admira arhitectura și clădirile impresionante ale Alba Iuliei. Printre acestea, un punct de atracție deosebit a fost spectaculoasa fântână arteziană, cu designul său futurist, care ne-a captivat atenția prin eleganța și dinamismul ei.
A doua vizită
Cea de-a doua vizită la Alba Iulia a avut loc pe 27 și 28 aprilie 2013, de această dată cu întreaga familie: eu, soția mea și cei doi copii, Radu și Vlad. Ni s-a alăturat și Cătălin, prietenul din copilărie al lui Radu, ceea ce a făcut experiența și mai specială. Această vizită a avut o semnificație aparte pentru noi, fiind, într-un fel, una de rămas-bun. Peste doar câteva luni urma să părăsim definitiv România pentru a începe un nou capitol al vieții noastre în Franța. Înainte de plecare, am hotărât să vizităm câteva dintre cele mai importante situri istorice ale țării, iar Alba Iulia, cu întreaga sa încărcătură culturală și simbolică, ocupa un loc de frunte pe această listă. Am avut norocul să fim acolo în timpul unui festival al artelor și tradițiilor medievale desfășurat în Cetate. Atmosfera festivă, cu costumele pitorești, dansurile pline de energie și spectacolele teatrale captivante, ne-a încântat simțurile și ne-a lăsat amintiri de neuitat.
Lupte Medievale Simulate
Această vizită a fost o celebrare emoționantă a trecutului înainte de a porni spre viitor. În mod natural, băieții au fost fascinați de atelierele dedicate armelor și tehnicilor de luptă specifice perioadei medievale. Au studiat cu atenție fiecare detaliu al săbiilor și al echipamentelor de protecție individuală (E.P.I.) utilizate în acea epocă, având chiar ocazia să le testeze. Entuziasmul lor a atins apogeul atunci când am asistat la lupte medievale simulate, puse în scenă de pasionați ai istoriei. Spectacolul, cu armuri strălucitoare și mișcări coregrafiate cu măiestrie, a reușit să îi transporte într-o lume de poveste, plină de curaj și aventură.
Istoria orașului: Apulum/Gyulafehérvár
În antichitate, triburile dacice au format statul Dacia, care includea și așezarea Apulon, situată aproximativ pe locul unde se află astăzi Alba Iulia. În timpul domniei împăratului Traian (98-117 d.Hr.), Imperiul Roman a cucerit Dacia, atras de bogatele zăcăminte de aur din zonă. Pe teritoriul Apulonului, romanii au construit un castru (cetate romană) numit Apulum, care a devenit garnizoana Legiunii XIII Gemina. În timpul împăratului Hadrian (117-138 d.Hr.), castrul a fost reconstruit din piatră, devenind un bastion solid în regiune.
Castelul Alb al lui Gyula
În jurul acestuia s-a dezvoltat treptat un oraș roman înfloritor. Deși romanii au părăsit Dacia în 271 d.Hr., orașul a continuat să existe și să evolueze. Aproximativ în anul 1000, Alba Iulia a devenit capitala unui stat condus de Gyula, un lider al triburilor maghiare, de unde provine și numele maghiar al orașului: Gyulafehérvár (tradus „Castelul Alb al lui Gyula”). La momentul vizitei noastre din 2011, se desfășurau lucrări ample de reconstrucție a unei părți din castrul roman, în special a porții de intrare.
2013: Spectacolul Istoriei Renăscute
Când ne-am întors în 2013, reconstrucția Cetății Alba Carolina fusese, în mare parte, finalizată, readucând la viață splendoarea acestui monument istoric. La ora prânzului, Garda Cetății își făcea intrarea triumfală prin poarta refăcută, într-un spectacol superb. Cu pași hotărâți, soldații în uniforme de epocă se aliniau impecabil, oferind publicului o ceremonie captivantă în care onorul era prezentat cu eleganță și respect. După fiecare reprezentație, vizitatorii aveau ocazia să interacționeze cu membrii Gărzii, să admire detaliile impresionante ale uniformelor și să facă fotografii alături de acești „mesageri ai trecutului”.
Alba Iulia – Reședință episcopală
Între secolul al XI-lea și începutul secolului al XVI-lea, Transilvania a funcționat ca un principat autonom, cu propriile instituții și legi, deși se afla sub suzeranitatea Regatului Ungariei. Conducătorul său, cunoscut sub titlul de Voievod al Transilvaniei, era ales de Dietă – un fel de parlament medieval format din marii nobili ai regiunii. În această perioadă, Alba Iulia a devenit reședința episcopală a principatului. O catedrală romano-catolică impunătoare a fost construită aici între secolele al XII-lea și al XIII-lea, fiind extinsă semnificativ la mijlocul secolului al XV-lea. Catedrala impresionează prin arhitectura sa gotică și prin importanța istorică pe care o poartă. În interiorul său se află sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, unul dintre cei mai importanți lideri militari ai epocii, cunoscut pentru victoriile sale împotriva otomanilor. Iancu de Hunedoara a fost Voievod al Transilvaniei și Regent al Ungariei, iar moștenirea sa este strâns legată de istoria orașului. Am avut ocazia să vizităm această catedrală impresionantă în timpul celei de-a doua vizite la Alba Iulia, iar atmosfera solemnă și valoarea istorică a locului ne-au lăsat o impresie de neuitat.
Capitala Principatului Transilvaniei
După înfrângerea Ungariei în bătălia de la Mohács din 1526 împotriva otomanilor, Principatul Transilvaniei a devenit un stat independent până în 1690. Începând din 1542, Alba Iulia a fost desemnată drept capitala principatului, devenind centrul politic și administrativ al regiunii. De-a lungul acestei perioade, principii Transilvaniei au purtat numeroase lupte atât cu Imperiul Otoman, cât și cu Habsburgii. Printre momentele emblematice ale istoriei orașului se numără scurta domnie a lui Mihai Viteazul ca principe al Transilvaniei, între 1599 și 1600. El a reușit să unească pentru prima dată, deși temporar, Transilvania, Valahia și Moldova, cele trei principate locuite de români. Intrarea triumfală a lui Mihai în Alba Iulia, călare pe un cal alb, a rămas un simbol al curajului și unității. Un alt episod important din istoria orașului este alianța Principatului Transilvaniei cu tabăra protestantă în timpul Războiului de Treizeci de Ani (1618–1648), sub conducerea principelui Gabriel Bethlen. Această decizie a avut implicații majore asupra politicii și religiei din regiune.
Palatul Principilor
Palatul Principilor, reședința oficială a conducătorilor Transilvaniei, reprezintă un monument istoric de mare valoare. Cercetările arheologice au arătat că materialele de construcție, inclusiv blocuri masive de piatră, au fost recuperate din castrul roman și din vechea cetate medievală care i-a urmat. Zidurile acestei fortificații medievale sunt încă vizibile în Alba Iulia. La momentul vizitei noastre, Palatul Principilor era în renovare, așa că am putut admira doar exteriorul său și statuia impozantă a lui Mihai Viteazul călare, amplasată în fața clădirii. Astăzi, o parte a palatului a fost restaurată și găzduiește un muzeu care, după informațiile disponibile online, pare deosebit de interesant și promite o incursiune fascinantă în istoria Transilvaniei.
Domnia Habsburgilor: Cetatea Alba Carolina
Habsburgii, una dintre cele mai influente dinastii regale din Europa, au condus de-a lungul secolelor regate, imperii și principate, lăsând o amprentă profundă asupra istoriei continentului. Ramura austriacă a familiei a început să conducă Ducatul Austriei, care ulterior a devenit un Arhiducat, inițial sub autoritatea formală a Sfântului Imperiu Roman, dar în realitate un stat tot mai puternic și independent. Această ramură a extins treptat teritoriul și influența dinastiei, fiind cunoscută mai degrabă sub numele de Imperiul Habsburgic sau Monarhia Austriacă. După înfrângerea Regatului Ungariei în bătălia de la Mohács (1526), Habsburgii s-au angajat într-o luptă îndelungată cu Imperiul Otoman pentru dominația Europei Centrale și de Est. Victoria Habsburgilor în războiul cu otomanii dintre 1683 și 1699 a dus la extinderea influenței lor asupra Transilvaniei, care, după înfrângerea lui Francisc al II-lea Rákóczi (1704–1711), a devenit o provincie a Imperiului Habsburgic. În 1715, împăratul Carol al VI-lea, arhiduce de Austria și împărat al Sfântului Imperiu Roman, a ordonat construirea unei fortărețe impunătoare pentru a consolida controlul asupra regiunii. Lucrările la Cetatea Alba Carolina au început în același an și s-au încheiat în 1738. Cetatea a fost construită pe locul fostului castru roman și al fortificației medievale care i-a urmat, fiind realizată în stilul arhitecturii Vauban – renumită pentru bastioanele sale în formă de stea.
Cetatea Albă
Această capodoperă a arhitecturii militare are șapte bastioane și patru porți monumentale, iar construcția sa a implicat munca a peste 20.000 de iobagi și un cost estimat la aproximativ trei milioane de guldeni. Denumirea Cetatea Alba Carolina onorează atât numele împăratului Carol al VI-lea, cât și moștenirea istorică a orașului, cunoscut și sub denumirile Gyulafehérvár („Castelul Alb al lui Gyula”) și Bălgrad/Beograd („Cetatea Albă” în slavona veche). În 2011, când am vizitat Alba Iulia, cetatea se afla într-un amplu proces de restaurare. În 2013, lucrările erau finalizate, iar rezultatul a fost pur și simplu spectaculos. Cetatea strălucea în toată splendoarea sa, fiind o atracție de neuitat care reflectă măreția istorică și arhitecturală a epocii Habsburgice.
Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784
Între 1773 și 1783, Horea, Cloșca și Crișan au făcut patru călătorii la Viena pentru a prezenta împăratului Iosif al II-lea nemulțumirile românilor transilvăneni. Deși împăratul era considerat un monarh luminat, inspirat de valorile Iluminismului, el nu a dorit să piardă sprijinul aristocrației maghiare și al burgheziei germane. În încercarea de a calma tensiunile din rândul țăranilor, Iosif al II-lea a emis, în vara anului 1784, un decret privind recrutarea pentru regimentele de grăniceri. Recruții beneficiau de scutirea de orice obligații feudale și, la încheierea serviciului militar, primeau dreptul de proprietate asupra caselor și terenurilor lor. Această inițiativă a stârnit un entuziasm uriaș în rândul populației rurale.
Revolta ia Amploare
În octombrie 1784, un grup de aproximativ 500-600 de țărani din Țara Moților, condus de Horea și Crișan, a pornit spre Alba Iulia pentru a se înrola. Pe drum, însă, au fost atacați de husari – trupe aflate sub comanda aristocrației maghiare. Datorită experienței militare a lui Horea și a cunoașterii terenului, țăranii au reușit să respingă atacul și să captureze armele adversarilor. În același timp, răsculații au aflat că guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, cedase presiunilor aristocrației și suspendase aplicarea decretului imperial. La 4 noiembrie, revolta se transformase deja într-o mișcare de amploare: insurgenții și-au mărit rândurile, s-au organizat în regimente și au abandonat ideea înrolării, concentrându-se pe eliberarea de sub jugul feudal. Au confiscat și incendiat zeci de castele și conace ale nobilimii din orașe și sate, semănând panică în rândul aristocraților.
Capturarea și Executarea Liderilor
Iosif al II-lea, confruntându-se cu pierderea controlului în Transilvania, a trimis armata imperială împotriva răsculaților. Pe 7 decembrie, aceștia au fost înfrânți într-o bătălie decisivă. În fața acestui dezastru, Horea a ordonat oamenilor să se disperseze și să pregătească un război de gherilă pe timpul iernii. Cu toate acestea, nobilimea maghiară și-a regrupat forțele, a recucerit teritoriile pierdute și a pus un preț pe capetele liderilor răscoalei – 300 de taleri pentru fiecare. Horea, Cloșca și Crișan au fost capturați câteva săptămâni mai târziu și încarcerați la Alba Iulia. Condamnați la moarte prin tragere pe roată, Horea și Cloșca au fost executați pe 28 februarie 1785, pe Dealul Furcii, într-o demonstrație brutală de putere. Crișan, însă, a reușit să se sinucidă în închisoare, scăpând astfel de soarta cruntă a camarazilor săi. Astăzi, celulele în care au fost întemnițați și locul execuției lor pot fi vizitate, păstrând vie memoria acestui episod dramatic din istoria Transilvaniei.
Urmările răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan
Răscoala din 1784 a avut un impact profund asupra politicilor imperiale din Transilvania. Împăratul Iosif al II-lea, conștient de nemulțumirile profunde ale țărănimii și de pericolul unor revolte viitoare, a decis să implementeze reforme menite să restabilească ordinea socială și să consolideze autoritatea habsburgică. Astfel, a emis o serie de decrete prin care a reintrodus libertăți esențiale pentru viața rurală, cum ar fi dreptul de pășunat, de trecere și de transport pe drumurile din provincie.
Abolirea Servituții
Cea mai semnificativă măsură luată de Iosif al II-lea a fost abolirea servituții. Prin această decizie, țăranii au fost eliberați de obligațiile feudale impuse de stăpânii lor, ceea ce le-a permis să devină mai independenți și să își asigure un trai mai demn. De asemenea, șerbii eliberați au primit acces la școlile imperiale, fapt care a contribuit la creșterea nivelului de educație și la formarea unei elite românești capabile să lupte pentru drepturile și identitatea națională a poporului. Aceste reforme au fost un catalizator important pentru renașterea culturală românească din Transilvania și pentru dezvoltarea conștiinței naționale. Pentru a onora sacrificiul celor trei lideri ai răscoalei, în 1937 a fost ridicat un impresionant obelisc de 20 de metri, în stil Art Deco, cunoscut sub numele de „Memorialul Revoltei de la 1784”. Acesta simbolizează lupta pentru dreptate și libertate, rămânând un punct de referință în memoria colectivă a românilor. Monumentul continuă să atragă vizitatori și să inspire respect pentru curajul și determinarea celor care au luptat împotriva opresiunii.
Alba Iulia și Revoluția din 1848
Anul 1848 a fost marcat de revoluții în întreaga Europă, iar mișcările revoluționare aveau revendicări diverse, dar, în majoritatea cazurilor, nu au avut succes; regimurile aflate la putere au reușit să le înăbușească. Franța a fost o excepție notabilă, unde regele Ludovic-Filip a fost forțat să abdice, iar republica a fost instaurată. În Ungaria, parte a Imperiului Habsburgic, a izbucnit o revoltă ce a avut inițial un succes considerabil. Cu toate acestea, revoluționarii unguri își doreau o Ungarie independentă și unitară, iar acest lucru implica abolirea autonomiei politice și lingvistice de care se bucurau românii din Transilvania, ceea ce a dus inevitabil la un conflict între cele două grupuri. Românii din Transilvania, conduși de Avram Iancu, s-au ridicat împotriva revoluției maghiare, organizându-se și luptând cu dârzenie împotriva armatei ungare între toamna anului 1848 și vara anului 1849, când revolta ungurilor a fost înfrântă. Inițial, românii au luptat alături de trupele austriece din Transilvania, dar în perioada noiembrie 1848 – iunie 1849, forțele austriece s-au retras din provincie, lăsându-i pe români să continue lupta de unul singur. Cu toate acestea, garnizoana austriacă de la Alba Iulia a rămas în oraș și a reușit să mențină controlul asupra acestuia, chiar și în fața unui asediu al armatei ungare.
Respingerea Atacurilor Maghiare
Succesul în fața asediatorilor s-a datorat, pe de o parte, solidității fortificațiilor Cetății Alba Carolina, iar pe de altă parte, ajutorului dat de forțele românești. Aceștia au reușit să străpungă liniile inamice în mai multe rânduri și să aducă provizii, muniție și trupe suplimentare în Alba Iulia, asigurându-se astfel că garnizoana austriacă ar putea rezista. Muniția adusă a fost esențială pentru aprovizionarea artileriei, care a jucat un rol decisiv în respingerea atacurilor maghiare.
Legiunea Auraria Gemina
Câteva dintre tunurile utilizate în acele zile pot fi văzute și astăzi în Cetate. În fiecare weekend, la prânz, Garda Cetății execută focuri demonstrative cu aceste tunuri, un spectacol impresionant apreciat de vizitatori. Un fapt remarcabil este că numele „Legiunea Auraria Gemina” a fost atribuit principalei forțe militare române din Transilvania care a luptat în acele vremuri. Avram Iancu a ales acest nume pentru a evoca rădăcinile romane ale poporului român, subliniind legătura profundă cu istoria antică a regiunii. În cele din urmă, Revoluția maghiară a fost înfrântă cu ajutorul Imperiului Rus, care a intervenit decisiv în conflict.
Monumentul Custozza
Între 1859 și 1866, mai multe conflicte militare au avut loc între italieni și austrieci. Bătălia de la Custozza din 1866 a fost una dintre puținele victorii ale austriecilor, în cadrul căreia Regimentul 50 Alba Iulia, compus în principal din români, s-a remarcat prin curajul și eficiența sa. În memoria celor căzuți în această bătălie, un monument în formă de obelisc a fost ridicat în 1906 la Alba Iulia.
Tripla Înțelegere
După războaiele dintre 1859 și 1866, în care Imperiul Austriac a pierdut toate teritoriile sale din Italia în fața italianilor sprijiniți de Franța și Prusia, Imperiul a fost nevoit să se reorganizeze, devenind Imperiul Austro-Ungar. Suportul nobilimii maghiare a devenit esențial pentru menținerea puterii, iar această reorganizare a favorizat maghiarii și a dezavantajat populația română majoritară din Transilvania, care a pierdut multe dintre privilegiile obținute cu greu de-a lungul decadelor. Ca urmare, în timpul Primului Război Mondial, România a aderat la Tripla Înțelegere (Franța, Marea Britanie, Rusia), chiar dacă Regele României făcea parte din dinastia germană a Hohenzollernilor.
Unirea cu România
La 24 ianuarie 1859, cele două Principate Române, Valahia și Moldova, s-au unit de facto sub conducerea principele Alexandru Ioan Cuza. Unirea a fost rapid recunoscută de Franța lui Napoleon al III-lea, care a exercitat presiuni asupra puterilor vecine — Austria, Rusia și Imperiul Otoman — pentru a o accepta, deși cu multe rezerve. Cuza a implementat o serie de reforme profunde care au modernizat rapid țara, inclusiv adoptarea și punerea în aplicare a Codului Civil Napoleonian. Deși reformele sale erau esențiale pentru progresul țării, Cuza a devenit tot mai impopular și a fost detronat în 1866. La recomandarea lui Napoleon al III-lea, Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, ofițer în armata prusacă și înrudit cu împăratul Prusiei (ulterior al Germaniei), a fost ales să îl înlocuiască pe Cuza. Pentru a respecta legăturile francofone ale României, Karl s-a încoronat ca rege al României sub numele de Carol I la 26 martie 1881.
1 Decembrie 1918
După moartea lui Carol I, în timpul războiului, nepotul său, Ferdinand, a devenit rege. România a rămas neutră în primii doi ani ai războiului, dar a intrat în conflict de partea Triplei Înțelegeri în 1916, în urma unei promisiuni: în caz de victorie, Transilvania urma să se unească cu România. După înfrângerea Puterilor Centrale și victoria Triplei Înțelegeri, unirea a fost realizată la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Vă recomandăm să vizitați Muzeul Național al Unirii, care oferă o privire detaliată asupra istoriei și vieții românilor din Transilvania, de la începuturi până în secolul XX.
Marea Unire
În toamna anului 1918, forțele militare române, sprijinite de unități franceze, au lansat o ofensivă decisivă, reușind să alunge trupele germane și austro-ungare de pe teritoriul României. După această victorie, trupele româno-franceze au trecut Carpații și au pătruns în Transilvania, unde românii începuseră deja să se organizeze și să lupte împotriva inamicilor. În paralel, pregătirile pentru o manifestație populară de amploare fără precedent au intrat în faza finală în noiembrie 1918. La 1 decembrie 1918, în Sala Unirii din Cetatea Alba Iulia, cei 1.228 de delegați, care reprezentau întreaga Transilvanie din punct de vedere geografic, social, profesional, religios și politic, au adoptat în unanimitate „Rezoluția Unirii”. Aceasta a fost imediat prezentată celor aproximativ 100.000 de manifestanți veniți din toate colțurile Transilvaniei pentru a participa la acest moment istoric. Mulțimea a primit vestea cu ovații atât de puternice încât păreau să zguduie pământul. Am petrecut mult timp admirând Sala Unirii, „Rezoluția” aflată pe perete și numeroasele exponate care reflectă momentele istorice ce s-au desfășurat aici.
Încoronarea
În 1918, teritoriul României s-a extins semnificativ prin Unirea cu alte părți ale regiunilor locuite de români: Basarabia, care fusese ocupată abuziv de Imperiul Rus începând cu 1812 (un articol detaliat despre acest subiect va fi publicat la sfârșitul lunii ianuarie 2025) și Bucovina, anexată de Imperiul Austriac în 1775. Transilvania a fost ultima care a proclamat unirea cu țara mamă, la 1 decembrie 1918. Pentru a celebra aceste uniri istorice, în 1921, în interiorul Cetății Alba Iulia, a fost construită Catedrala Reunificării, în stil bizantin. Aceasta are un plan în formă de cruce greacă și este accesibilă printr-un portic cu cinci arce. Interiorul catedralei este împodobit cu picturi murale impresionante. Catedrala este, de asemenea, cunoscută sub numele de „Catedrala Încoronării”. La 1 decembrie 1922, regele Ferdinand I a fost încoronat aici ca Rege al României Mari, purtând titlul de „Ferdinand I Întregitorul”.
Garda Cetății
Garda Cetății, creată pentru a accentua caracterul autentic al Cetății Alba Carolina, oferă un spectacol impresionant ce transpune vizitatorii în atmosfera secolului al XVIII-lea. Defilările gărzii au loc la ora 12:00, în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, atrăgând privirile turiștilor prin precizia și măreția acestora. Fiecare paradă este însoțită de ceremonii captivante, precum prezentarea steagurilor și salve de tun care reverberează în aerul istoric al cetății. Posturi de gardă sunt amplasate la porțile de intrare, recreând fidel ambianța militară de odinioară. Garda poartă uniforme austriece elegante, reprezentative pentru diversele corpuri de armată din secolul al XVIII-lea, ceea ce adaugă un plus de autenticitate și farmec istoric. Prezența și defilarea Gărzii Cetății constituie o experiență unică în Europa, transformând Cetatea Alba Carolina într-o destinație de neratat pentru iubitorii de istorie și spectacole culturale.
Biserica de Lemn
În interiorul Cetății se află o mică biserică de lemn, o adevărată bijuterie arhitecturală specifică Maramureșului, un ținut cu o legătură profundă cu tradițiile și sufletul românesc. Această bisericuță adaugă un farmec aparte Cetății, fiind un exemplu remarcabil de arhitectură de lemn din România.
Recomandarea Noastră
Deși există multe locuri mai cunoscute și faimoase în România, Alba Iulia este locul unde cei care doresc să descopere esența adevărată a țării trebuie să ajungă. Vizitând acest oraș și Cetatea sa, veți avea ocazia să explorați istoria, tradițiile și frumusețea autentică a României.
Comments