GREAȚA DE SISTEM VOMITĂ DICTATORI

După ce și‑au luat‑o zdravăn în freză în Marile Alegeri ale Dezamăgirii din 2024 și 2025, cei doi titani ai ridicolului politic - Hidra Georgistă și Domnișorul Simion - se trezesc din comă ca niște personaje secundare care au ratat finalul sezonului trecut și acum încearcă să recupereze din mers.

Hidra Georgistă și domnișorul Simion se întorc

Revin, dar nu pe cai mari. Nici măcar pe ponei. Mai degrabă niște gloabe ideologice împrumutate de la Partidul Rotațiilor Eterne, animale politice obosite, dar bune de scos la paradă când ai nevoie de zgomot fără substanță. Spectacolul e același ca întotdeauna: mult fum, puțin foc și lozinci expirate, reciclate din depozitele prăfuite ale tranziției, unde praful e mai coerent decât discursurile. AUR visează revoluții care se udă la prima ploaie. PSD-ul livrează stabilitate care se rupe la prima adiere. Împreună, reușesc performanța rară de a confunda jaratecul cu bâlbâielile unor comuniști resapați, scoși din naftalină și parfumați cu spray naționalist „Aroma de Patos”. Domnișorul Simion joacă rolul tribunului neîmblânzit, dar replicile lui sună ca și cum ar fi fost scrise de un grup de consilieri care au învățat politica din meme-uri și manuale de retorică pentru începători. Se bate cu pumnii în piept, dar ecoul e gol. Se aprinde, dar flacăra e LED. Se revoltă, dar doar în intervalul orar aprobat de PR. În spate, Hidra Georgistă își mișcă liniștită capetele: unul promite ordine, altul urlă conspirații, altul cere voturi „pentru popor”, altul verifică dacă mai e loc de un scandal mic, de încălzire. E un refren care n-a mai fost hit de zeci de ani, dar încă se difuzează obsesiv pe posturile potrivite, acolo unde ratingul se face din nostalgie și nervi.

Să ne aducem aminte (varianta fără anestezie)

După primul tur de scrutin la alegerile prezidențiale, românii n-au luat doar un capac în cap — au primit setul complet: capacul emailat, ruginit strategic la 40%, cu șuruburi strâmbe și certificat de autenticitate emis de nostalgia colectivă. Dar, ca orice produs de calitate îndoielnică, venea la pachet. Bonusul? O toaletă turcească plină ochi de lături ideologice, servită cu lingurița patriotismului de carton. Festin național all-inclusive: intrarea liberă, ieșirea pe cont propriu. După ani de „prosperitate” - adică mici reîncălziți, manele în surdină și credite cu dobânzi care ar face și Everestul să ceară oxigen - prăbușirea era inevitabilă. În Rusia a durat: vodcă, pauză, gulag, encore. La români? Fast-forward. Ctrl+Alt+Del la realitate. Cine mai are răbdare pentru un colaps lent când suntem campioni la scurtături istorice? Românii normali la mansardă nu mai apucă să caute nici bilete de avion. Nici site-urile nu vor mai funcționa! Nici rafturile nu vor mai funcționa! Cardurile? Mai goale decât promisiunile electorale, ceea ce e, sincer, o performanță matematică rară. Magazinele vor deveni galerii minimaliste: nimic pe pereți, nimic pe jos, totul conceptual. „Foamea ca experiență estetică”. Apoi intră în scenă epoca rafinată a sloganului „taci sau te ajutăm să taci definitiv”. Grobianul de serviciu, cu freza standardizată și vocabular de cazarmă reciclat, devine ministru. De ce nu? Dacă zgomotul ține loc de competență, atunci țara devine o boxă spartă. Ordinele se urlă de la Cotroceni, iar românii dansează ca niște marionete trase de un pianist orb — dar foarte convins de propriul talent.

Turul doi înapoi - sau cum să pierzi și când „câștigi”

Ghinion cosmic: Curtea Constituțională a României în 2024 și „poporul” în 2025 au stricat spectacolul. Nu l-au oprit — doar au pus pauză, ca să mai facă publicul refill la popcorn ideologic. Trezirea? Nu. O simulare jalnică, ca un elev care deschide caietul doar când intră profesorul.

Mucles în LA major — concert pentru surzi entuziaști

Ironia supremă: și-au votat dirijorii, iar acum se miră că orchestra cântă fals. Urmează simfonia finală: Mucles în LA major. LA — nu de la Los Angeles, ci de la lălăiala aceea manelistă, colectivă, difuză și lipicioasă, care ține loc de gândire. Trompetele patriotarde vor sufla aer cald în microfoane, iar corul pupătorilor de moaște electorale va vibra emoțional pe frecvența slugărniciei. Noul Mesia de Dâmbovița — da, acel râu obosit care traversează București — va fi aclamat ca un update software: promite mult, nu rezolvă nimic, dar cere restart total. Cei care l-au votat pe George Simion nu doar că asistă — participă activ la sculptarea acestui experiment. Cu dalta. Pe propria coloană vertebrală. Tatuajul? Rugină, sânge și slogan. Branding de mahala, ediție limitată.

Balerina beată — reluarea eternă a căderii

România nu cade. România repetă. Ca o balerină beată care insistă să creadă că de data asta va ateriza în picioare. Spoiler: nu. Diferența? Groapa e mai adâncă și lumina nu se mai stinge „din greșeală”, ci programat, cu precizia unui contabil al întunericului. Noul lider — produs premium al frustrărilor naționale, împins de diaspora care confundă votul cu terapia de grup pe Facebook și de entuziaști locali care cred că „dacă ardem tot, sigur iese ceva” — este pe primul loc. Primul loc într-o cursă spre nicăieri, dar alergată cu pasiune. Românii nu votează viitorul. Votează răzbunarea. Un fel de detox emoțional prin urnă: „ne e rău de sistem, hai să vomităm un dictator”. Curativ, probabil. Durabil, sigur nu.

Individul consumabil

Fascismul modern nu vine cu tancuri. Vine cu live-uri, like-uri și comentarii cu CAPS LOCK. Vine cu oameni care confundă volumul cu autoritatea și agresivitatea cu verticalitatea. N-au citit o carte, dar știu playlistul complet al furiei. Regula? Simplă ca pe front: statul e totul, individul e consumabil. Carne de tun sau, mai eficient, carne de urnă.

Nunta grotescă, firește tradițională

Turul doi va fi o nuntă între prostie și violență verbală. Nași: oportunismul și ignoranța. Popa: politica. Lăutarii: partidul. Invitații? Cei care au confundat urna cu tomberonul și votul cu o bâtă de baseball. Darul de nuntă: ură ambalată în fraza preferată a națiunii — „hai să încercăm și cu ăsta”. Ca și cum țara ar fi un experiment de laborator făcut de amatori.

Finalul: elegant, inevitabil, absurd

România intră în epoca de aramă. De aur n-a fost timp, de fier s-a vândut la fier vechi. Conducătorul? Un zbir cu competențe de comentator de Facebook. Economia se face din postări, diplomația din pumni în masă. Poporul? Online, indignat, steril. Scrie statusuri în loc de istorie. Și apoi, finalul perfect: ultimul bec se stinge într-o garsonieră de provincie. La televizor, voce gravă: „Poporul a ales.” Corect. A ales exact cât a înțeles.

Poporul? Care popor?

România nu moare. România își dă singură refresh — până când dispare complet din memorie. Fără supărare, dar ce urmează e doar consecința logică a ceea ce au cerut. Nu le-a forțat nimeni mâna — doar le-a gâdilat orgoliul, le-a inflamat frustrările, le-a livrat ură la kilogram și iluzii la pachet promoțional. Românii AU mușcat, AU mestecat, AU înghițit. Acum urmează digestia, lentă, dureroasă și ireversibilă. Dacă mai bine de jumătate dintre cei care votează decid că trebuie să o ia în freză, atunci așa va fi. Așa a fost și la americani și la ruși. Nu se mai opune nimeni. Ceilalți, cei care nu au votat sau au votat pentru altcineva, vor tăcea, vor pleca sau vor învăța să mimeze fericirea sub portretul liderului. E voința majorității, spun ei. Nu, e doar euforia colectivă a autoanulării. Pe acest blog am spus-o de-atâtea ori și o repetăm: poporul nu are întotdeauna dreptate. Când se lasă orbit de carismă ieftină și sloganuri recitate ca în corul bisericii, poporul devine doar o masă de manevră, cu bătăi de palmă sincronizate și gândire scoasă din priză. Când bidubacul va ajunge la putere, nu veți mai întreba „ce ni se întâmplă?”, ci veți șopti: „de ce n-am plecat mai devreme? Poporul? Care popor? Acela care tace? Acela care râde în hohote când se închide gura presei? Acela care urlă „trădători” către cei care gândesc? Nu. Nu mai e popor. E doar turmă cu drept de vot, condusă cu biciul metaforic al fricii și cu zahărelul iluzoriu al suveranității si al satirei Divertis, care spune: „Daca e sa ne deie, pai sa ne deie”!