În Noua Zeelandă, haka este mult mai mult decât o simplă tradiție; este aproape o religie, o practică profund respectată și venerată. Acest ceremonial impresionant, cu rădăcini adânci în cultura populației Maori, cunoscută sub numele de tangata whenua ("oamenii pământului"), reprezintă o manifestare puternică a identității și apartenenței lor. Haka nu este doar un dans sau o coregrafie, ci o expresie intensă a curajului, onoarei, spiritului de luptă și respectului pentru strămoși. De-a lungul istoriei, haka a fost folosită într-o varietate de contexte – de la pregătirea pentru luptă și intimidarea adversarilor până la celebrarea victoriilor și marcarea evenimentelor importante. Astăzi, haka continuă să fie un simbol al unității și mândriei culturale, fiind integrată atât în ceremoniile oficiale, cât și în viața de zi cu zi, oferind o legătură vie cu moștenirea spirituală a poporului Maori.
Dansul Care Spune Povestea Noii Zeelande
Istoria modernă a Noii Zeelande este relativ tânără, având doar aproximativ 200 de ani de la sosirea primilor coloniști britanici. În contrast, populația Maori a locuit aceste teritorii de aproape 1000 de ani, iar tradițiile lor, inclusiv haka, sunt adânc înrădăcinate în peisajul cultural al țării. Istoria și obiceiurile maori sunt împletite cu istoria Noii Zeelande, iar haka simbolizează nu doar reziliența lor, ci și legătura indisolubilă dintre acest popor și pământul în care trăiesc. Astfel, haka nu este doar un dans de luptă, ci și o formă de păstrare a memoriei culturale, un mod prin care maori își afirmă respectul față de trecut, prezent și viitor. Conform tradiției maori, haka provine dintr-o poveste a creației. Zeul soarelui, Tama-nui-te-rā, avea două soții: pe Hine-raumati, soția sa de vară, și pe Hine-takurua, soția sa de iarnă. Haka își are rădăcinile în venirea lui Hine-raumati, iar prezența sa în zilele calde și liniștite a fost dezvăluită printr-o apariție tremurândă în aer. Aceasta a fost haka al lui Tāne-rore, fiul lui Hine-raumati și Tama-nui-te-rā, un dans care aducea viață și energie în aerul cald al verii.
Singura Haka din România
Mi-am amintit prima mea întâlnire cu haka, o experiență profundă care încă mă face să reflectez la felul în care destinul își găsește căile în viețile noastre. Era 21 octombrie 1981, o zi răcoroasă de toamnă, aparent obișnuită. Aveam 11 ani și eram în clasa a patra. Îmi amintesc perfect momentul în care tatăl meu a venit să mă ia de la școală mai devreme – un lucru neobișnuit, care a adus cu sine o senzație de anticipație. Am plecat în grabă spre Stadionul Național, cunoscut atunci drept Stadionul 23 August, pentru a asista la un meci de rugby. Nu știam nimic despre acest sport. Priveam primele mișcări de încălzire ale jucătorilor și mă întrebam, amuzat, cum de oameni maturi, aparent serioși, alergau după o minge ovală care se rostogolea în mod atât de imprevizibil. Tatăl meu, cu răbdarea care îl caracteriza, mi-a explicat câteva reguli de bază, iar curiozitatea mea a început să prindă contur. Pe măsură ce meciul avansa, energia de pe teren și dinamica jocului m-au captivat. Era o combinație fascinantă de forță, strategie și viteză. Deși România a pierdut cu 13-9, a fost o înfrângere onorabilă, într-o perioadă în care echipa noastră era respectată pe scena internațională. Nume precum Paraschiv, Murariu sau Caragea trezesc și astăzi nostalgii în inimile iubitorilor de rugby din acele vremuri. Totuși, momentul cu adevărat memorabil nu a fost legat de jocul în sine, ci de ceea ce s-a întâmplat înainte de fluierul de start. Pentru prima și singura dată pe teritoriul României, am fost martorul unui haka. Ritualul războinic al echipei All Blacks s-a desfășurat cu o intensitate care părea să sfideze timpul și locul. Privind mișcările precise și expresiile intense ale jucătorilor, fără să înțeleg încă semnificația haka, am simțit o emoție profundă, imposibil de descris. Era ca și cum ceva ancestral, o forță primară și universală, se revărsa prin gesturile lor și atingea fiecare suflet prezent pe stadion. Această întâlnire cu haka a rămas întipărită în memoria mea. Meciul din 1981, deși purtat într-un an marcat de controverse și tensiuni în rugby-ul mondial, rămâne pentru mine o fereastră către o cultură care mă va fascina pentru totdeauna.
Haka în Școlile din Noua Zeelandă
După 43 de ani, mă aflu acum în Noua Zeelandă, privind cu mândrie cum fiul meu, un european prin naștere, execută același dans cu o intensitate și o dedicație care mă lasă fără cuvinte. Să-l văd pe scena Festivalului Pasifika, făcând parte din echipa de kapa haka a liceului St. Peter’s din Auckland, m-a făcut să retrăiesc acel moment de pe Stadionul Național, dar cu o înțelegere mult mai profundă. Haka nu mai era doar un ritual fascinant, ci o punte vie între generații, culturi și experiențe care au modelat viața mea și a familiei mele. Destinul are o cale uimitoare de a conecta trecutul cu prezentul, iar haka a devenit pentru mine mult mai mult decât un simbol al unei culturi. Este o legătură profundă între două lumi: cea a amintirilor din România și cea a noii mele vieți în Noua Zeelandă. Chiar și în anul 2024, mă aflu în școala la care predau, la inaugurarea noii echipe de conducere a liceului nostru. Întreaga instituție, alcătuită din cei 1300 de băieți, este prezentă pentru a onora cei patru lideri ai școlii, dar, în special, pe șeful liceului, Riley, în cadrul unei ceremonii deosebit de emoționante. Acesta este un moment simbolic, marcat de o haka colectivă, care nu doar că adâncește legătura dintre elevi și conducători, dar și evocă un sentiment de unitate și tradiție. Haka reprezintă un omagiu adus noii echipe, un imbold de a inspira băieții în misiunea lor de a ghida școala în anul 2025. „Mana” este esențială în acest context, simbolizând „puterea”, „autoritatea” și „prestigiul” ce vor călăuzi acești tineri lideri în drumul lor.
Ka Mate, Cea Mai Cunoscută Versiune De Haka
„Ka Mate” este cea mai faimoasă haka maori, creată de Te Rauparaha, liderul tribului Ngāti Toa din Insula de Nord a Noii Zeelande, în timpul războaielor muschetelor. Compozitorul „Ka Mate” a fost Te Rauparaha, în jurul anului 1820, ca o celebrare a vieții în fața morții, după ce a reușit să scape dintr-o urmărire periculoasă din partea dușmanilor triburilor Ngāti Maniapoto și Waikato. În acea perioadă, Te Rauparaha s-a ascuns pe Insula Motuopihi din Lacul Rotoaira, într-o groapă de depozitare a cartofilor dulci kūmara, iar o femeie, Rangikoaea (wāhine în Te Reo Māori), l-a protejat, ridicându-se deasupra groapei pentru a-l ascunde. Când a ieșit din groapă și a fost întâmpinat de soarele puternic, Te Rauparaha a simțit recunoștință față de Rangikoaea și soțul ei, Te Wharerangi, și a compus „Ka Mate” ca un omagiu al supraviețuirii și al eliberării sale. Această haka a câștigat o faimă internațională datorită legăturii sale cu echipa națională de rugby a Noii Zeelande, All Blacks, fiind interpretată înaintea fiecărui meci internațional al echipei până de curând. „Ka Mate” a devenit astfel un simbol cultural și sportiv emblematic pentru Noa Zeelandă. Mai jos este textul haka, într-o traducere fidelă din Te Reo Māori, pentru cei care nu cunosc sensul acestui ritual: Haka începe cu o chemare puternică, care încurajează curajul și hotărârea: „Lasă-ți curajul să crească! Fii neînfricat! Să ne ferim de aceste mâini bântuite, să ne protejăm soțiile și copiii! Pentru tine, sfidez furtunile iadului, în timp ce dușmanii mei stau acolo fără să știe ce fac! Cum aș putea să tremur în fața unei haite de lupi, fie arătându-mi frica, fie fugind? Este imposibil, pentru că sigur aș cădea în groapa rușinii, ca hrană pentru câini, care vor să mă mestece fericiți!” După acest moment individual de chemare la curaj, urmează partea principală a haka-ului, interpretată colectiv de grup, care îi conferă o energie intensă și unică: „Este moarte, este moarte! Este viață, este viață! Acesta este bărbatul păros care a adus soarele înapoi, Ca să strălucească din nou asupra mea! Atunci voi pune un picior în fața celuilalt, Până când soarele va străluci în fața mea!” Aceste cuvinte, însoțite de mișcări ritmice, expresii faciale și o energie viscerală, transformă haka într-un ritual care reunește participanții în jurul unei forțe colective și spirituale ce le întărește legătura cu tradiția și cu energia ancestrală.
Kapa O Pango
„Kapa o Pango” este una dintre cele mai reprezentative haka ale echipei naționale de rugby a Noii Zeelande, All Blacks. Creată în 2005 de Derek Lardelli, un artist și cărturar maori, această haka a fost concepută special pentru a sublinia legătura profundă dintre echipă și cultura maori, dar și pentru a exprima puterea și unicitatea All Blacks. Deosebită față de „Ka Mate”, haka tradițională a All Blacks, care este folosită de mai bine de un secol, „Kapa o Pango” are un mesaj mai contemporan și profund, reflectând identitatea și valorile echipei. Numele său, care se traduce aproximativ prin „Echipa Neagră” sau „Grupul Negru”, face referire directă la culoarea iconică a uniformelor echipei, simbolizând unitatea și puterea acestora. Performanța începe cu mișcări puternice și sincronizate, acompaniate de versuri care invocă spiritul de echipă și hotărârea de a înfrunta orice provocare. Un moment central al haka-ului este atunci când jucătorii își ating piepturile cu mâinile, simbolizând unirea inimilor și a spiritelor, un act ce întărește legătura colectivă. Finalul, în care jucătorii execută un gest care imită o tăietură la gât, a generat controverse de-a lungul timpului, fiind interpretat de unii ca un act de agresivitate. Totuși, acest gest reprezintă în realitate suflarea vitală a vieții și o declarație de forță și angajament total pe teren. „Kapa o Pango” este mult mai mult decât o simplă demonstrație de forță fizică. Este o afirmație culturală ce reafirmă identitatea All Blacks ca ambasadori ai Noii Zeelande și ai tradițiilor maori. Această haka inspiră respect și admirație în întreaga lume, fiind un simbol al unității și al energiei colective. Dar iată și cuvintele acestui ritual războinic: „Lasă-mă să devin una cu pământul! Acesta este pământul nostru care bubuie. E timpul meu! Este momentul meu! Supremația noastră va triumfa! Mă îmbogățesc cu energia pe care am creat-o, Acest lucru ne definește ca All Blacks. Pasiunea ne aprinde. Esența echipei noastre. Pământul va rămâne înaintea noastră! Feriga de argint! All Blacks! Feriga de argint! All Blacks!”
Ritualul ce Unește Generații
Haka are o putere simbolică remarcabilă, fiind capabilă să unească trecutul cu prezentul, culturi diverse și generații de oameni. În cei 23 de ani petrecuți în Noua Zeelandă, am avut privilegiul de a trăi experiența haka în nenumărate contexte, fiecare revelând o latură diferită a acestui ritual profund și vibrant. Am fost martor al haka-ului în cadrul meciurilor echipei naționale de rugby All Blacks, unde devine o declarație de forță, unitate și respect, electrizând atât jucătorii, cât și spectatorii. L-am văzut la nunți, unde haka exprimă bucuria, binecuvântările și sprijinul comunității pentru noii uniți. Am asistat la haka la funeralii, unde capătă o solemnitate aparte, devenind un tribut emoționant adus celor plecați, o chemare către spiritele strămoșilor și o punte între cei rămași și cei care au trecut dincolo. Am întâlnit haka în parlament, ca un simbol al respectului față de rădăcinile culturale ale acestei țări, dar și în licee, unde tinerii își afirmă cu mândrie apartenența la moștenirea maori. Indiferent de context – fie că este vorba despre inaugurări, meciuri importante din diverse sporturi, momente de rămas bun sau primirea cetățeniei Noii Zeelande – haka își găsește mereu locul în tradiția locală a Noii Zeelande, aducând cu ea energie, solemnitate și celebrarea vieții.
Comments