Lumea multicoloră din jur o îmbia la alergare. Se uita în stânga, în dreapta și-n celelalte dimensiuni, zburând cu fluturii orbi și albaștrii, călărind unicorni argintii, înotând cu delfinii dulfi. Îi venea să evadeze din colivia monotonă, căci nerăbdarea o ardea. Se imagina albină și zbura, gândea că poate să se-ntreacă la mers cu cerbii, dar adia ca o boare la nivelul ierbii pe care ei o consumau liniștiți. Mai auzea câte-un cântecel, crâmpeie din conversații tăcute, blajine, iar gândurile bune îi bântuiau fantasmele.
Cineva visa în locul ei, în zdrăngănit de clopoței. Se făcea că are niște pantofi cocheți și galbeni. De un galben zăpăcitor, pe care îi adora. Urca în bărci elegante, se dădea pe tobogane din iaurt, ronțăia turtă dulce în formă de mythosaur și-ascultă povestea Mandalorului la un speaker vechi, uitat de lume, agățat în cuiul primordial al peretelui lăptos. Somnul venea și pleca, la fel ca și merindele intrate iute pe gâtul doritor. Se vedea mergând la pas pe un câmp plin cu nuanțe portocalii, cu bananii dați în pârg, cu pretinse poeme de o eleganță cenușie. Admira, din când în când, vocile ce ii enumerau idei, vorbe, șoapte și amintiri. Parcă venea de departe, și avea o tolba de sentimente. Parcă fusese aici de când lumea. Se minuna de câte lucruri știa, și de câte credea că trăise, poate într-o altă lume, demult, cu capul descoperit în soarele amiezii. Culegând curpeni, struguri și porumb, ostenise și grăbea spre casă. Cunoștea locurile, sărea pârleazuri, construia căpițe de fan primordial, dădea cu sapa, creștea mare, se mărita, avea copii, se odihnea apoi. Și după o vreme, o lua de la capăt, într-o altă chemare, spre o altă cărare, ghemuită în splendoare. Ajunse în față porții de lemn. Imperfectă dar solidă, reflectând pe nervurile scândurii de brad, aduceri aminte, păreri de rău, cuvinte potrivite, celelalte cuvinte, pe-o stradă cu nume de rock. Apăsă pe clanță, dar în loc să intre, se încăpățâna să iasă. Ca o vâltoare cu privire de înger, călărind pe Shadowfaxul lumii nepereche de la capăt de orizont. Iar când se opri, ostenită, Annika zâmbi.
Comentarios