Elon Musk este, fără îndoială, un fel de „stea polară” a succesului modern – admirat de mulți, invidiat de și mai mulți, și imposibil de ignorat. Este omul care pare să joace Monopoly în viața reală, cumpărând companii, colonizând Marte (în teorie, cel puțin) și transformând ideile nebunești în realitate, de parcă ar avea un „cod cheat” în jocul vieții.

Admirat? Evident. Cine nu ar vrea să fie Elon Musk, acest Houdini al tehnologiei, care evadează mereu din capcanele imposibilului? Este simbolul progresului și al visului de a transforma fantezia în realitate. Ne uităm la el cum lansează rachete în spațiu de parcă ar trimite SMS-uri și ne gândim: „Dacă el poate, poate că și noi putem!” Apoi ne întoarcem la cafeaua noastră de la birou și acceptăm că, poate, noi n-am găsit încă „butonul magic”. Invidiat? Fără discuție. Oamenii sunt ființe emoționale, iar succesul altora le provoacă uneori arsuri la stomac mai rău decât o porție generoasă de ardei iute. E greu să nu te uiți la Elon, cu averea lui care pare să crească mai repede decât viteza internetului de la Starlink, și să nu simți o ușoară – sau mai intensă – frustrare. La urma urmei, el nu doar că joacă în liga miliardarilor, ci pare să scrie regulile jocului pe parcurs. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem: Musk e un paradox ambulant. Un vizionar care uneori pare că scrie pe Twitter mai repede decât gândește. Un om care construiește mașini electrice ca să salveze planeta, dar are un parc auto personal care ar face orice petrolist să lăcrimeze de emoție. Salută nazist, sau mă rog Roman, dar este și un fel de „Iron Man” al epocii noastre – deși, dacă l-am întreba pe el, probabil ar spune că Tony Stark e doar o versiune mai săracă a lui Elon Musk. Pe scurt, Elon Musk este mai mult decât un om; este un fenomen cultural. Un personaj principal într-un film continuu despre ambiție, inovație și o doză sănătoasă de controverse. Și, fie că îl iubim sau îl invidiem, trebuie să recunoaștem că viața ar fi infinit mai plictisitoare fără el.

De la o vreme, relația aproape simbiotică dintre Elon Musk și președinte Donald Trump pare să atingă un punct de saturație – unul care, ironic, ar putea deveni deranjant chiar și pentru „Omul cu butonul roșu”. Musk, cu energia sa debordantă și apetitul insațiabil pentru atenție, aproape că reușește să-l eclipseze pe Trump, un lucru pe care puțini l-ar fi crezut posibil. Este ca și cum Elon ar fi devenit o umbră atât de mare, încât nici măcar ego-ul proverbial al fostului președinte nu mai are suficient spațiu să respire. Și asta spune multe. Musk pare să-l „suflece” pe Trump la orice capitol: bani? Bifat. Notorietate? Aproape sigur bifat. Meme-uri și controverse pe internet? E deja campion mondial. În curând, „Stăpânul rachetelor” ar putea face mai mulți bani decât Trump a visat vreodată – și, în stilul său caracteristic, probabil că va posta despre asta pe Twitter (sau X, depinde cum îi mai zice aplicației în acel moment). Această dinamică este fascinantă: Trump, cel care obișnuia să domine orice conversație, pare să devină un simplu „personaj secundar” în saga lui Musk. Cine ar fi crezut că un om care lansează rachete în spațiu și se joacă de-a colonizarea altor planete poate deveni mai „prezent” decât Trump, chiar și fără să candideze pentru nimic? Dacă lucrurile continuă în acest ritm, nu e exclus ca Elon să-l depășească pe Donald chiar și în domeniul său preferat: scandalurile. Mai mult, faptul că Musk pare să îmbrățișeze controversele cu aceeași naturalețe cu care respiră poate că îl enervează și mai tare pe Trump. În fond, cine altcineva ar putea îndrăzni să îi ia „coroana” de cel mai polarizant om de pe planetă? Cu fiecare pas, Musk se afirmă ca o forță a naturii – sau, mai degrabă, ca o rachetă care nu doar că zboară spre stele, dar pare hotărâtă să le eclipseze pe toate. Și asta, cu siguranță, îi stârnește lui Trump mai mult decât o sprânceană ridicată: probabil o criză de nervi.

Așadar, să recapitulăm: Musk este un adevărat cocteil Molotov al timpurilor moderne – polarizant ca o dezbatere despre ananas pe pizza, inteligent ca un supercomputer în pantofi, tânăr (relativ, dar energia lui face să pară că bea elixirul vieții), obscen de bogat și, ca să fie tacâmul complet, extrem de apropiat de prietenul său, cel mai „fortos” om de pe planetă. Uups, am greșit, cel mai puternic. Cei doi, Musk și Trump, par să fie două capete ale aceleiași monede aurite, lustruite excesiv de propriile orgolii. Guralivi? Cu siguranță. Orgolioși? Evident, ambii își poartă ego-urile ca pe niște mantii regale. Putrezi de bogați? E un eufemism. Ei nu doar că plutesc pe banii lor, ci navighează în iahturi opulente, construite pe valurile capitalismului. Dar să fim sinceri: sunt cu adevărat în aceeași barcă? Greu de spus. Mai degrabă seamănă cu doi rechini albi care, din greșeală, s-au nimerit în același acvariu. Fiecare își dorește să fie cel mai mare, cel mai rapid și, evident, cel mai admirat prădător din jur. Și dacă barca asta simbolică începe să scârțâie sub greutatea ego-urilor lor? Ei bine, probabil fiecare ar încerca să-și transforme plutirea în spectacol, postând live pe Twitter (sau X) cum construiesc o navă nouă, din resturile barcii originale. În final, să-i lăsăm să se bucure de prietenia lor tumultuoasă, în timp ce noi privim spectacolul de la distanță. La urma urmei, într-o lume a celor bogați și puternici, ce e mai distractiv decât să urmărești cum două stele supragigante încearcă să strălucească una mai tare decât cealaltă? S-ar putea ca la final să aflăm că barca lor nu doar că scârțâia, dar nici măcar nu era pe apă. Era parcată undeva pe Marte.
Kommentarer