CLOVNUL GĂLĂGIOS, PERICOL REAL!

George Simion, acest veritabil Mesia de mahala, omul care și-a făcut o carieră din a urla lozinci naționaliste prin piețe și a poza în salvatorul neamului, este, în realitate, un cocktail periculos de populism grosolan și violență latentă. Un individ periculos, cu o căutătură rea, afurisită, cu un rânjet abia mijit, care spune simplu: să ajung eu la putere, și atunci să vă țineți!

Va deveni un dictator ca la carte, pe lângă care Ceaușescu, Iliescu și chiar Georgescu pot fi considerați drept niște seniori jucători de șah în Cișmigiu. Lider de bidubaci de galerie și golănaș de meserie, Simion arată exact ceea ce este de fapt: un șef de cuib legionar, cu o cărticică la subraț, în care promovează discursul ultranaționalist și paranoic românesc. Dacă vi-i imaginați pe faimoșii legionari Nicadori, parcă-parcă seamănă cu Simion, în acțiune, pentru patrie și popor, pentru țărișoara noastră minunată, care merită un viitor stelar. Adevărul e că, dacă Simion nu ar fi fost politician, probabil ar fi fost cel mai enervant vecin de bloc – genul care îți dă trezirea la 6 dimineața cu „Treceți batalioane române Carpații” și bate în țeavă dacă ai strănutat în limba greacă.

George Simion, liderul Partidului AUR.

Omul trăiește într-un univers propriu, în care România e o cetate medievală asediată de dușmani invizibili, iar el e cavalerul pe cal alb, doar că mai degrabă seamănă cu un șofer de dubă ruginită care face live-uri despre trădarea națională. Simion n-are mamă, n-are tată – în sensul moral al expresiei. Nu există principiu pe care să nu-l poată răstălmăci, nu există linie roșie pe care să n-o poată călca. Așa-numita sa „dragoste de țară” este mai degrabă o obsesie bolnăvicioasă pentru putere, iar discursul său, în care se îmbină exaltarea naționalistă cu insinuări amenințătoare, trădează clar ce-l roade cu adevărat: dorința de a ajunge în vârf, unde, evident, va face curățenie printre „trădători”, „străini” și „dușmanii poporului”. Sună cunoscut? Da, istoria e plină de astfel de profeți ai urii. Imaginea de băiat de cartier, lipsit de rafinament, dar „sincer și aproape de popor”, este doar o mască rudimentară, menită să atragă cei mai înverșunați nostalgici ai unui trecut glorificat artificial. Realitatea? Simion este doar un tovărășel cu pretenții de om de stat, un agitator care își face campanie prin bătăi de stradă și care pare să creadă că politica se rezolvă cu pumnii, nu cu ideile. Fiecare apariție publică a lui Simion este un spectacol de circ în care scenariul e simplu: el, în postura de martir naționalist, atacat de „sistem”, persecutat de „străini”, dar veșnic neînfricat. În spatele acestei regii ieftine, stă un personaj gata să calce pe orice și pe oricine pentru a-și satisface ambițiile mesianice. Un fel de Ceaușescu în fază incipientă, doar că fără vocabularul stângaci – el știe exact ce trebuie să spună ca să inflameze spiritele, să incite la ură și să-și radicalizeze susținătorii. Dacă va ajunge la putere? Simplu: să ne ținem bine. Căci, după cum ne arată istoria, indivizii de calibrul său nu vin singuri, ci înconjurați de acoliți gata să transforme fiecare instituție într-o tribună a propagandei și fiecare cetățean într-un soldat al „cauzei”. Iar când populismul agresiv se întâlnește cu frustrările sociale, rezultatul e întotdeauna același: un dezastru. Simion nu este doar un clovn gălăgios, ci un pericol real. Iar cine râde acum de circul pe care-l face, s-ar putea să nu mai găsească nimic amuzant atunci când cortina se va ridica și vom vedea spectacolul final. Și, cu siguranță, nu va fi o comedie.