Avertisment: Oameni fiind, regretăm profund ceea ce s-a întâmplat ieri și continuă azi în Gaza și Israel; precum și ce se petrece în Liban începând din septembrie 2024. Adică război, distrugeri, masacre. Dar opinia noastră personală nu este de nici un folos pentru persoanele care suferă și, de fapt, pentru nimeni. Ce poate ajuta, într-un fel, este o analiză rece și neutră care să vă explice cum și de ce se întâmplă ceea ce vedeți și citiți în fiecare zi. Și cum vor continua toate acestea. Dar nu vom scrie ceva în favoarea sau împotriva unei părți sau a alteia și nici despre apeluri la pace și/sau negocieri. Nu vom menționa şi/sau analiza crimele comise, fie ele trecute, prezente sau viitoare. Dacă vreți să citiţi ceva despre toate acestea, ne pare rău. Ceea ce urmează nu este pentru dvs.
Septembrie 2024
Septembrie 2024 este un punct de cotitură: ceea ce a început în 8 octombrie 2023 ca război în Gaza se transformă acum în război în Gaza și Liban. Şi vor urma tot mai multe lupte în Liban contra Hezbollah şi tot mai puține împotriva Hamas în Gaza. Hamas este pe cale de a fi complet distrusă ca forță militară aptă să poarte un război. Ea ar putea fi capabilă de acțiuni de gherilă în viitor, dar nimic mai mult. Până în septembrie 2024, din cauza greșelilor sale, noi l-am considerat pe Netanyahu cel mai mare dușman al Israelului: dacă el nu ar fi existat, dușmanii săi ar fi trebuit să îl inventeze. Dar din septembrie 2024, el s-a reinventat (cel mai probabil ‘ajutat’ sau ‘convins’): a înțeles că Iranul este adevăratul inamic al Israelului. Și pentru a obține victoria contra Iran trebuie să îi distrugă aliații: Hamas, Hezbollah, Houthis și celelalte miliții șiite din zonă. Deci Netanyahu ar putea deveni unul dintre cei mai mari politicieni din istoria Israelului, dacă va continua războiul până când Hezbollah va fi distrus. Asta se va întâmpla cu siguranță dacă va reuși să învingă Iranul provocând răsturnarea regimului teocratic de acolo. Vorbim despre toate acestea în cele ce urmează.
Cele mai grave greșeli ale Israelului de dinainte de septembrie 2024
1. I-a permis lui Benjamin Netanyahu să rămână la putere pentru o perioadă foarte lungă de timp. Liderii celor mai de succes democrații din lume rămân la putere o perioadă determinată de timp (8 ani pentru Statele Unite și 10 ani pentru Franța). Cele care permit o perioadă nedeterminată, precum Marea Britanie și Germania, o duc mai puțin bine în prezent. În trecut, acesta a fost și cazul lui Napoleon Bonaparte; după 11 sau 12 ani la putere, a început să facă greșeli care, în cele din urmă, l-au costat aproape toate câștigurile sale anterioare. Iar Netanyahu, de la început, nu a fost un conducător competent şi cu atât mai puțin după atâția ani la putere. Că urmare, el făcea greșeală după greșeală, dar nu avea nicio intenție să se oprească; și nici societatea israeliană nu părea dispusă să îl schimbe din postul său de Prim-ministru.
2. Refuzul de a se alătura la coaliția Aliaților pentru Ucraina. Acest lucru a fost văzut că o trădare de către S.U.A. și țările U.E., care în trecut au sprijinit Israelul împotriva tuturor inamicilor săi. La nivel oficial, politic, nu au existat schimbări vizibile. Dar lucrurile s-au înrăutățit la nivelul schimburilor neoficiale, în special în zonele ‘gri/negru’ ale serviciilor secrete occidentale. Acestea au încetat să mai lucreze cu și pentru Israel; deci, au lăsat să treacă neobservate informațiile despre activitățile mișcărilor palestiniene. Faptul că nu au știut sau nu au prevăzut ce s-a întâmplat la 7 octombrie 2023 arată că, probabil, ignorau această parte a lumii. Sau dacă aflaseră ceva, informația nu a fost ‘prelucrată’; ea s-a pierdut între diferitele compartimente și nu a mai ajuns să fie comunicată unde trebuia.
3. Favorizarea Hamas pentru a slăbi Autoritatea Palestiniană. Trebuie să știți că palestinienii trăiesc în două teritorii separate: în Fâșia Gaza guvernată de Hamas și în West Bank (sau Cisiordania) sub Autoritatea Palestiniană (fostul O.E.P al lui Yasser Arafat, liderul istoric al poporului palestinian în secolul trecut, prieten foarte bun al dictatorului nostru, Nicolae Ceaușescu). Israelul, condus de Netanyahu, a ales să favorizeze Hamas pentru a slăbi puternic Autoritatea Palestiniană. Aceasta era văzută ca principalul adversar al Israelului, în vreme ce Hamas era considerat partenerul palestinian ‘potrivit’. În acest sens, Israelul a permis că transporturi de bani cash și de material divers să treacă prin Gaza (adică către Hamas) şi chiar a asigurat securitatea acestora. Evident că a fost o alegere stupidă, deoarece Hamas avea legături foarte puternice cu Iranul. Și cum Iranul a făcut din Israel dușmanul său de moarte, la fel a făcut și Hamas. Mai mult, în ultima perioadă de dinainte de 7 octombrie 2023, serviciile secrete și armata israeliană își concentraseră eforturile asupra teritoriului guvernat de Autoritatea Palestiniană, lăsând Gaza și Hamas oarecum în voia sorțîi. Și vine ziua de 7 octombrie 2023.
Masacrul – de ce?
Să fie clar: această dată ar fi trebuit să rămână în istorie ca ziua unei mari victorii militare a Hamas, având în vedere că: soldații săi au evitat toate mijloacele de supraveghere și au distrus așa-numitul ‘zid impenetrabil’ care separă Gaza de Israel. Ei au capturat pentru scurt timp o bază militară și au distrus o mare cantitate de material de război, inclusiv tancuri de luptă grele. Au ucis sau rănit mulți soldați israelieni. Dar istoria va reține masacrul și abuzurile comise asupra civililor, precum și scenele de groază. Ceea ce ar fi trebuit să fie o mană cerească pentru Hamas a devenit rapid un coșmar. Dar în folosul cui a acționat astfel Hamas? În beneficiul lui Putin, desigur; acesta a obținut un conflict care să mascheze războiul pe care îl duce împotriva Ucrainei. De asemenea, Putin spera că Israel, îngrozit de masacrul și abuzurile Hamas, să fi fost tentat să dea un răspuns nemilos. Ce a făcut Israel în replică a depășit cele mai exaltate vise ale lui Putin. Bonus: ajutoarele financiare și militare pentru Ucraina au scăzut, iar cele pentru Israel au explodat.
Și cum?
Dar cum a reușit Putin să convingă Hamas să comită asemenea orori? În realitate, el nu a avut nevoie să îi convingă, ci mai degrabă să se insinueze în planul lor de luptă prin ‘deturnarea’ unor din trupele implicate (direct sau, mai probabil, prin intermediul Iranului). Odată ce trupele Hamas au spart apărarea israeliană, aceia care fuseseră ‘deturnaţi’ nu au mai urmat planul șefilor Hamas, ci pe cele ale ‘sponsorului’ lor, Putin. Iată argumentele noastre: 1. Hamas nu a mai acționat niciodată într-un astfel de mod; 2. Hamas avea nevoie de ostatici, nu de morți. Un număr mare de ostatici ar fi forțat Israelul să negocieze cu ei; numărul mare de morți a determinat Israelul să urmărească distrugerea organizației. 3. Câteva luni mai târziu, Hamas a recunoscut că o parte a planului său de atac nu a fost respectată. Desigur, acest lucru nu îi absolvă de responsabilitate; trebuie, însă, să înțelegem că există încă un vinovat, cel care a instigat și ordonat masacrul.
Distrugerea Gaza
În 2005, Israelul s-a retras din Gaza, puterea revenindu-i organizației Fatah (fosta O.E.P.), cea care controlează și Autoritatea Palestiniană. În 2007, Hamas a preluat puterea prin forță și a deținut-o până recent, când Gaza a revenit sub ocupație israeliană. În timpul cât Hamas a deținut puterea, nu au existat partide politice și nici alegeri sau o viață democratică. Hamas a guvernat și a reglementat discreționar toate aspectele vieții politice, economice și sociale: nimic nu mișcă acolo fără știrea și acordul lor. ONG-uri, asociații de caritate și de ajutor reciproc, precum și organizații internaționale erau prezente în Gaza; toate activau acolo sub controlul şi supravegherea Hamas (exercitate sub diverse forme). Prin urmare, pentru a distruge Hamas, Israelul nu putea face altceva decât să distrugă Gaza. Dar dreptul internațional și valorile occidentale cereau o distrugere ‘chirurgicală’, adică a Hamas în principal (restul să fie ‘collateral damage’). Israelul condus de Netanyahu a ales modelul ‘rus’ și a distrus (aproape) tot ce există și mișcă acolo. O alegere catastrofală din punct de vedere umanitar, care a condus ulterior la un proces în fața Curții Internaționale de Justiție în care Israelul să fie acuzat de comiterea unui ‘genocid’.
Curtea Internațională de Justiție și ‘genocidul’ Israelului
La sfârșitul lui 2023, Africa de Sud a depus o plângere împotriva Israelului, solicitând Curții: 1. Să oblige Israel să oprească războiul în Gaza; 2. Să declare Israelul vinovat de genocid în Gaza. Un complet de 17 judecători a pronunțat o hoțărâre preliminară la 26 ianuarie 2024. În rezumat, Curtea a recunoscut că, la dată de 7 octombrie 2023, Israelul a fost atacat cu brutalitate și cruzime și că era în drept să caute să distrugă Hamas. Deci, capătul de cerere privind obligarea Israelul să înceteze războiul a fost respins. Dar Curtea a cerut Israelului să poarte războiul numai contra Hamas. În decizia lor este menționat că, la data judecății, Israelul purta războiul contra organizației și populației civile în același timp. În consecință, Curtea a avertizat Israelul că actele sale de război contra populației civile întră, într-adevăr, în sfera juridică a ‘genocidului’. Şi i-a cerut acestuia să ia măsuri specifice pentru a proteja populația civilă (și să le ofere acces la apă, hrană, îngrijire medicală) ca să nu fie declarat vinovat la sfârșitul procesului. Netanyahu, liderul israelian, a ignorat ce a cerut Curtea prin decizia să-și a continuat să ducă războiul în Gaza ca şi mai înainte. Deci este probabil că acest proces să se termine cu o hotărâre de condamnare a Israelului; dar va mai dura mulți ani până atunci. Ori este foarte posibil ca, între timp, lumea se va fi transformat într-atât ca verdictul să nu mai aibă nici o influență reală. Iar războiul pornit de Israel contra Hezbollah în septembrie 2024 duce lumea în direcția respectivă.
Atacul asupra Hezbollah
Dar de ce a decis Israelul să atace Hezbollah în septembrie 2024? A fost o decizie luată în baza unei combinați de factori interni şi externi.
Intern: 1. Un atac al Hezbollah a ucis 12 copii la 27 iulie, rupând înțelegerea nescrisă dintre cele două părți care prevedea atacuri reciproce, dar benigne; 2. Netanyahu vedea apropiindu-se momentul sfârșitul războiului în urmă distrugerii Hamas. Ori sfârșitul războiului înseamnă şi că el trebuie să dea socoteală pentru greșelile sale.
Extern: Iranul a încălcat o ‘linie roșie’ neoficială care îi interzicea să furnizeze rachete Rusiei pentru a fi utilizate împotriva Ucrainei. Aliații Ucrainei (în frunte cu administrația Biden-Harris a americanilor) nu vroiau o acțiune directă care să îi ducă la un conflict deschis cu Iranul. În schimb, au dat undă verde și chiar au recomandat Israelului să lovească semnificativ interesele Iranului atacând Hezbollah, cel mai important și puternic aliat al său în Orientul Mijlociu. Distrugerea Hezbollah va fi o lovitură majoră și, probabil, fatală pentru ambițiile Iranului de a fi un actor important pe scena politică a regiunii. Prin urmare, Netanyahu a profitat de o oportunitate pentru a continua războiul său, având de acum Hezbollah. Sau, cel mai probabil, a fost ‘ajutat’ să înțeleagă că distrugerea Hezbollah aduce beneficii enorme Israelului şi, în plus, este şi în interesul său. În consecință, acum, războiul din Gaza a devenit un război în Gaza și Liban; un război în care Israelul este susținut, oficial sau neoficial de cei care ‘pot’.
‘Poți’ sau ‘nu poți’
Să fie clar: vorbele și documentele sunt lipsite de valoare dacă nu sunt urmate de consecințe reale pe teren, pe câmpul de bătălie. Și auzim și vom mai auzi mii și milioane de ‘VORBE’ (luări de poziție, rezoluții și apeluri la negocieri, la încetarea focului şi/sau la pace. Reuniuni și/sau ședințe ale diverselor organisme internaționale în frunte cu Consiliul de Securitate al O.N.U. Campanii în favoarea uneia sau alteia din părțile combatante. Acţiuni pentru salvarea și/sau ajutorarea civililor purtate de diverși lideri politici și/sau vedete de toate genurile şi naţionalităţile. Apeluri pentru a opri furnizarea de arme către Israel şi/sau Hezbollah și o mie de alte lucruri similare). Toate acestea vor avea același efect pe teren ca un masaj cardiac făcut cuiva care este deja mort de două zile. Prin urmare, sunt cei care ‘pot’: țările care au atât voința, cât și mijloacele de a influența direct evoluțiile pe teren. Care o pot face furnizând arme, muniții și/sau informații esențiale, trimițând trupe și/sau impunând sancțiuni și asigurându-se că acestea sunt aplicate (chiar şi dacă nu sunt eficiente 100%). Aceştia sunt Occidentul (S.U.A., Marea Britanie, Uniunea Europeană şi statele membre) și țările musulmane din jur. Spre deosebire de mulți experți, noi considerăm că toate celelalte țări ‘nu pot’: nu au voința și/sau mijloacele de a ajută, în principal, Iranul.
De ce?
În primul rând, Rusia are ea însăși nevoie să fie ajutată de Iran cu bombe, rachete și drone pentru a duce războiul contra Ucrainei. China? Se scufundă din ce în ce mai mult într-o criză economică fără ieșire. Şi nici nu va avea curajul să ajute cu adevărat Iranul riscând să deranjeze țările din Golful Persic care îi furnizează gaz și petrol. La fel pentru celelalte țări din Sudul global (Brazilia, India, ţări africane). Toate aceste țări vor sprijini foarte puternic Iranul cu ’VORBE’. Şi atât. Nimic care să aibă cât de cât un impact pe teren, pe câmpurile de bătălie.
Țările musulmane din jur
Toate acestea au de câștigat din războaiele purtate de Israel.
1. Egiptul: Peninsula Sinai se învecinează cu Gaza și a cunoscut în trecut mișcări teroriste susținute de Hamas. Acest lucru a justificat blocada impusă de Egipt, care a fost menținută chiar și în timp ce Israelul distrugea Gaza; de altfel, blocada este în vigoare și astăzi. Prin urmare, distrugerea Hamas de către Israel rezolvă o problema a Egiptului, reducând considerabil riscurile de securitate în Sinai.
2. Turcia are interese în Siria şi a sprijinit anumite forţe insurgente în timpul Revoluției izbucnite în 2011. Dar regimul lui Bashar al-Assad a fost salvat de intervenția Rusiei şi a Hezbollah (2013 -2017). Acum, rușii sunt blocați în războiul contra Ucrainei şi, deci, incapabili de a mai furniza vreun ajutor eficace. Dacă şi Hezbollah dispare distrus fiind de Israel, Erdogan al Turciei va avea posibilitatea să intervină nestingherit în Siria și să facă ce vrea acolo. Un pretext va fi repede găsit, dacă şi când va fi cazul.
3. Arabia Saudită a avut în trecut conflicte cu Houthis din Yemen. Este probabil că Arabia Saudită să negocieze deja cu Israelul pentru a face din aceștia ținta următorului război, după ce Hezbollah va fi fost distrus. Cum Houthis lansează constant atacuri împotriva Israelului, pretextul pentru a interveni contra lor este deja găsit.
4. În Iordania, există o diasporă palestiniană numeroasă; în principiu, membrii săi sunt bine integraţi și nu provoacă probleme. Cu toate acestea, ei sunt văzuți că o amenințare la adresa securității atât timp cât există forțe externe, precum Iranul și aliații săi, care i-ar putea incita să recurgă la violență împotriva statului.
5. Țările din Golful Persic: orice tulburare în Iran, din cauza unui atac direct din partea Israelului sau a distrugerii aliaților săi (Hamas, Hezbollah, Houthis) duce la slăbirea regimului teocratice. Dacă provoacă și căderea lui, încă și mai bine. Cu cât Iranul este într-o criză mai gravă, cu atât cresc șansele lor de a recupera din cota sa de pe piața petrolului. Pentru moment, țările musulmane tac și nu fac mai nimic. Este posibil că, în timp, acestea să înceapă să se lanseze într-o campanie susținută de ‘VORBE’. Mai ales când armata israeliană va avansa adânc în Liban. Dar nu vor face nimic care să îngreuneze efectiv sau să împiedice războiul lui Israelul contra Hezbollah.
Occidentul
Oficial sau neoficial, Occidentul în frunte cu S.U.A. va face ceea ce a făcut întotdeauna: sprijină Israelul. Desigur, vor există un număr infinit de ‘VORBE’; dar nimic care să împiedice cu adevărat Israelul în campania să de distrugere a Hezbollah. Se va repeta ceea ce se întâmplă în Gaza de când Israelul a început să distrugă Hamas; doar că de aceasta dată va fi Libanul cel ce va plăti prețul. Cu toate acestea, intensitatea sprijinului acordat Israel este diferită.
Diferența
Să fie clar: există o diferență majoră între S.U.A., pe de o parte, și U.E. și Marea Britanie, pe de altă parte. Americanii sprijină total Israelul, cu bombe și rachete, precum şi cu informații esențiale pentru identificarea şi lovirea țintelor de mare importanţă. Iar ajutorul va continua indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale de acest an. Dacă Trump câștigă, cel mai probabil nu se va schimbă nimic. Totuși, acesta are, de asemenea, capacitatea de a impune alte soluții sau opțiuni lui Netanyahu și Israelului. Asta se va întâmpla dacă cineva reușește să îl convingă să o facă (un scenariu extrem de puțin probabil, totuși). Dar dacă Kamala Harris câștigă, Netanyahu va deschide o sticlă din cea mai bună șampanie franceză; Biden însuși, în ciuda experienței sale politice, nu a fost capabil să îi țină piept. K.H. este o novice absolută în politică externă: când Netanyahu îi va cere ceva, ea se va pune în poziție de ‘drepţi’ și chiar va spune la sfârșit ‘Vă mulțumim foarte mult că ne-ați cerut să vă ajutăm’. Ceilalți, U.E. și Regatul Unit, sunt şi vor fi prea implicați în ajutorarea Ucrainei pentru a oferi Israelului mai mult decât ‘minimul necesar’ de ajutor. Dar ei vor continua să sprijine Israelul din multe motive istorice și politice; la care se adaugă un motiv suplimentar de ultim moment: Hezbollah este principalul aliat al Iranului în Orientul Mijlociu. Distrugerea sa de către Israel va fi o pedeapsă aplicată Iranului, pentru că furnizează arme Rusiei pentru războiul său din Ucraina.
Necunoscutele războiului împotriva Hezbollah
Să fie clar: Netanyahu şi Israel vor continua acest război până când Hezbollah va fi distrus ca forţă aptă de luptă. În plus de cele arătate mai sus, există o serie de factori specifici care pot influența durata și evoluția acestui conflict, și anume:
1. Armata libaneză. Ce va face armata Libanului când trupele israeliene vor pătrunde adânc în teritoriul libanez pentru a lupta contra Hezbollah? Nu îi cunoaștem cu adevărat nici forța, nici compoziția şi nici cui îi este loială (considerăm că informațiile publice nu sunt fiabile, pentru că Hezbollah este puternic infiltrată în structura autorităților publice din Liban).
2. Celelalte comunități din Liban (creștini, druzi) în afară celei șiite din care provine Hezbollah. Între 1975 şi 1990, a fost un război civil în Liban în timpul căruia fiecare comunitate a creat una sau mai multe miliții care s-au luptat între ele. Întrebările care se pun azi sunt: vor fi acestea reactivate sau create din nou? Dacă da, cum se vor poziționa față de cele două părți combatante?
3. Conducerea Hezbollah a fost, în linii mari, eliminată. Israelul continuă să vâneze și să ucidă liderii care au mai rămas şi pe înlocuitorii lor. Ce efect va avea acest lucru asupra unităților combatante? Vor fi ele suficient de slăbite pentru a permite Israelului să câștige mai repede războiul său?
Este evident că Israel condus de Netanyahu și sprijinit pe față sau pe ascuns de cei care ‘pot’ aliații săi deține o superioritate covârșitoare tehnică, materială şi financiară. Cheia pentru prelungirea sau scurtarea acestui război se află la cei menţionaţi la punctele 1 şi 2 de mai sus.
Comments